De la Zero.
poti incepe de la inceput, de la ά. de la 00.00. de luni, duminica, joi sau miercuri. nu conteaza.
nu uita insa, daca tot te-ai decis, trebuie sa arzi podurile din urma ta. si sa amputezi amintirile si metastazele, imprastiate prin piept.
sa arunci buchetele uscate de flori, de prin buzunare.
sa stergi denumirile strazilor, care nu mai duc nicaieri.
sa deschizi larg fereastra si sa respiri
de la zero.
Trage-ti o palma, daca nu-ti reuseste din prima.
Daca e nevoie striga. Striga de doua ori, daca e nevoie. si expluzeaza tot amnioticul unei foste iubiri.
Acum zambeste, viseaza, plangi
Si zambeste din nou.
Esti liber.
Esti mai liber
Esti in Mai.
Esti
De la Zero,
Mai.
mai 7th, 2011 at 12:34 pm
Frumos…placut, dar dureros…din punctul meu de vedere.
mai 7th, 2011 at 1:24 pm
http://www.minunemica.ro/2011/04/18/cum-sa-fii-liber/
cit despre articolul tau nu cred ca poti sa te impui sa nu mai iubesti:)
mai 7th, 2011 at 3:12 pm
poti sa descoperi ca nu mai iubesti, de fapt.
asta stii sigur. nu stii cand incepe, stii insa f bine cand se termina
mai 7th, 2011 at 5:54 pm
adevarat…stim cand e sfarsitul…doar ca nu-l recunoastem din prima…cu metastazele e mai greu…intotdeauna avem nevoie de un “doctor”…
mai 8th, 2011 at 2:07 am
… cit de banal nu ar suna,dar totul ce se face in viata noastra, se face spre bine,indiferent cit de monstruase, sunt, sau ni se pierderile pentru moment. Din totdeauna am sustinut si sustin , ca acolo undeva SUS, totul oricum e predestinat..orice secunda … orice actiune…orice situatie chiar si stupida,pe alocuri,e introdusa in SCENARIU…iar noi in contextul dat, suntem doar niste marionete cu dreptul de a alege… de a alege un drum sau altul…
… atunci cind vine finalui unui CEVA frumos …nu e cazul sa spunem ,cum o facem de obicei: CE NU AM FACUT CORECT?…sau ,NU TREBUIA SA PROCEDEZ ASA sau ALTFEL…si sa ne consolom, ca s-ar fi rezumat la un alt final … NU,NU,NU…finalul ar fi fost acelasi, si in subconstient noi realizam asta…dar continuam sa ne contrazicem , spunind ca AMINTIRILE ne CHINUIE… pe cind ,de fapt, e anapoda, noi suntem cei ce le CHINUIM … nu noi oare ne rentoarcem de sute si mii de ori la ele?… caci diminetile de altadata au fost inlocuite de alte, in care te trezesti paralizat de la unicul gind ca esti SINGUR… inspiri …dar – ceva NOU …alveolele tale se blochiaza caci pina nudemult inspirau expiratia CUIVA…iar acum sunt lipsite de asta si …DOARE…din nou inspiri…si din nou surpriza… acolo undeva in piept,atriile si venticolele sunt amorfe…s-au blocat,sau ma bine zis,noi le blocam, nu mai pentru a pastara absolut totul si sa numim asta AMINTIRE… Ne ascundem in rutina … ne refugiem in lucru… zimbim , dar nu vedem zimbete… ne punem o masca de omulet LIBER si imprastiem trairi false… strigam si declaram ferm tuturor ca incepem totul de la zero… dar de fapt, tot mai tindem sa ramiinem pe banda minus infinit… si cu orice prilej ,din nou , cautam motive de a revenim la descoperirile arhiologice din sufletul nostru… Cel mai grav e ca descoperim ca nu mai iubim …si asta DOARE si mai mul… o durere ce da nastere fenomenului numit FRICA…. frica ca nu vei mai intilni niciodata un omult ca EA(EL)… ca nu vei mai avea acelasi trairi nedescrise care iti dadeau aripi…. ca nu vei mai IUBI… e si fires ca NU … caci ceeea ce e pregait pentru tine va fi si mai frumos, si mai adevarat , si mai de nedescris … important e sa privesti in jur , sa nu refuzi sa vezi si sa constientizezi ca nu incepi de la ZERO, ci continui sa mergi mai departe… conform SCENARIULUI…
mai 8th, 2011 at 3:47 am
da tu ce scenariii mai ai? neredactate?
predestinate sau bine alese de tine?
mai 8th, 2011 at 4:21 am
… imprevizibilulul e cel ce da culoare vietii
… de multe ori suntem siguri ca noi suntem ceei ce dictam anumite lucruri si situati…dar de fapt, e si acesta un punct din ,asa zisul ,scenariu numit – DESTIN
mai 14th, 2011 at 2:56 am
cuvintele astea frumoase tortureaza…
iulie 7th, 2011 at 6:07 pm
prea sadic?
mai 20th, 2011 at 9:46 am
Cred in zerouri, si in inceputuri. Doar ca uneori m-am autoamagit ca sterg totul. Unele lucuri insa dureaza, ani de zile, indiferent cat am incercat sa le tai sau sa neg existenta lor si sa cred ca gata, sunt libera. Vad asta de fiecare data cand peste un timp ne pomenim fata in fata. Si demult nu mai e vorba de dragoste, e vorba de ceea ce ai pierdut. Ceea ce ai dat fara sa primesti sau sa fie apreciat sau ceea ce ti s-a luat cu forta. Au ramas parti din tine la cienva si nu mai primesti inapoi. Nu mai esti intreg si nou-nout. Niciodata.
Si nici in destine si scenarii nu cred, ca totul se intampla spre bine e un elementar “coping mecanism” care iti lasa comoditatea sa nu te analizezi si sa nu inveti din greselile pe care le-ai facut. Iti da liniste sufleteasca, dar nu si schimbare sau progres spiritual.
Paradoxul e ca ma simt singura printre oameni si ma simt bine singura. Singur e diferit de singuratic. Alone si lonely.
Ramane speranta ca va fi o data totusi altceneva care nu va rupe din tine, alturi de care te vei simti si liber, si fericit si tu insuti. Si schimbarea ta spre bine e la propria discretie, si nu la cheremul standardelor impuse de altii. Unica frica acum e ca durerea ma face dura si amara si voi putea rani pe cineva care ma va iubi. Si totusi ma incapatinez sa sper si sa cred.
mai 20th, 2011 at 11:35 am
Frumos post,,,cind fiecare simte acest moment descris de tine,are uneori nevoie sa si i se spuna ce sa faca ,ca in acel moment ne pierdem orientul si ne prostim in cautari care duc la ZERO.;)
iulie 27th, 2011 at 7:41 pm
[...] bine. Relativ ea. Relativ eu. Simt pulpa degetelor lunii Mai pe spatele unui Munte [...]
iulie 29th, 2011 at 1:43 am
nu cred in zero absolut….vroiam sa stiu daca intradevar ti-a reusit sa incepi de la zero?
septembrie 16th, 2011 at 7:13 pm
[...] aduni si-ti promiti sa nu le mai scoti niciodata. Pentru ca altadata nu mai vrei sa vina. Altadata le vei spune mecanic, public, [...]