“Luni de fiere” / Pascal Bruckner

Nu stiu daca am avut 16 ani cand am vazut pentru prima oara filmul lui Roman Polanski “ Bitter Moon” (1992), nici nu mai tin minte in ce circumstante. Probabil, il rulasera seara tarziu pe unul din canalele de filme private, ce rasareau ca ciupercile dupa ploaie dupa destramarea URSS-ului. Cert este, ca tot ce mi-a ramas in minte era scena aia din autobuz – Franz o vede pentru prima data pe Rebecca  si o ajuta sa scape de o amenda, dandu-i biletul sau de calatorie.

De fiecare data imi imaginam ca la fel mi se va intampla si mie. Acea scanteie se va aprinde in decoruri daca nu similare, cel putin la fel de intamplatoare. Asi fi mai intai de toate vazut in ochii iubitei, drept un salvator, un erou, un supererou chiar, care ar fi aprins acea flacara a pasiunii daca nu prin salvarea universului, macar prin salvarea de o amenda in transportul public.

Nu se intampla insa asa cum ne vedem in filmele din copilarie. Nu se intampla pentru ca filmul, sau acea carte, pe care o rasfoim zilnic –  o scriem chiar noi.

Vreau sa va atentionez: “Luni de Fiere” de Pascal Bruckner e o carte rea.

Si prin asta e buna, e buna prin rautate ei. De aceea nu o recomand cuplurilor fragile, satioase si obosite de iubire. Nu o recomand celor care pun la indoiala dragostea pe care o simt pentru persoana draga.

Luni de Fiere, de Pascal Bruckner trezeste o ambivalenta de emotii, la fel ca si “Parfumul” de Patrick Suskind. O rosfaiesti, balacindu-te in propria neputina de a renunta la ea. Recunosc, exista fragmente in carte, atat de iscusit detaliate de autor ca ti se intoarce efectiv si iti vine s-o arunci naibii.

Care este limita dragostei? Si daca ea exista, dincolo de aceasta ce este? hotarul cu ura? Ce este normal si anormal intr-o relatie? Ce inseamna daruire deplina? si cat de razbunatoare poate fi fiinta umana?  Raspunsul la aceste intrebari le poti gasi in carte, daca stii sa le cauti.

Nu am sa intru mult in subiect. Este povestea a doua cupluri, una care reuseste s-o infecteze pe cealalta cu germenele dezbinarii. Descrie evolutia unei pasiuni bolnave de la indragostire, idolatrizare, perversiune, sado-masochism, urofilie si scatofagie (termenii ii puteti cauta pe google) la monotonie,  ura cronica si violenta psihologica distructiva.

Asa oare va arata viitorul cuplului? “Cuplului modern”, cum avea sa spuna intr-un interviu insasi autorul cartii, care ”are nevoie de o anumită intensitate. Și această nevoie duce uneori la dorința de a se separa atunci când intensitatea nu mai este mulțumitoare. Deci cuplul modern își iubește propria criză, lucru care îi explică fragilitatea”.

Nu cred ca mai vreau sa citesc altceva de acest autor. Cel putin in viitorul apropiat. Filmul chiar e bun si destul de bine regizat .

Mai jos sunt, ca de obicei cateva fragmente.

☽

„Nu rade de autobuz: nu exista un loc de electiune pentru o dragoste la prima vedere. Chiar si o cutie pe roti poate deveni anticamera paradisului atunci cand crezi in hazard.”

„Cum sa eviti primele cuvinte vesnic aceleasi, cum sa te arati in acelasi timp delicat, original, seducator, ispititor? Intrebare grava care fu, presupun, cea a Diavolului in ultima seara a Facerii.”

„Stii ca, dezbracandu-se, barbatii si femeile isi pierd deseori gratia de care au dat dovada imbracati: nuditatea este un vesmant prost croit in care inoata incurcati.”

„Despartirea este o anticipare a rupturii pentru ca ne obisnuieste cu ideea ca poti trai fara celalalt.”

„De fiinta care ne este cea mai draga ne temem cel mai mult. Iar gelozia este doar o formă a imaginatiei terorizate care transforma in certitudine cea mai mica banuiala.”

„Astazi, iubirile noastre mor de satietate inainte chiar de a fi cunoscut foamea. Iata de ce amantii sunt atat de tristi: stiu ca n-au alt dusman decat pe ei insisi, ca sunt in acelasi timp izvorul si secatuirea unirii lor.”

„De fapt ma plictiseam de moarte cu ea. Iar plictisul este un tovaras pe care nu-l suporti decat in singuratate: pentru ca nu vrei martori in acele clipe blestemate, de frica sa nu capeti de la ei o imagine infamanta.”

 „Ce este un cuplu? Renuntarea la existenta in schimbul sigurantei, chipul fara atractie al dragostei legitime. Acest spatiu inchis le banalizeaza si pe fiintele cele mai putin dotate pentru banalitate, le ingreuiaza pe cele mai mercuriale.”

„O stii sau n-o stii: exista o traditie a durerii feminine, in jurul femeilor parasite se formeaza indata o solidaritate;”

 “Astazi, tragedia nu se mai abate asupra oamenilor din blestem, ea se naste din stangacia lor. Cazi in nenorocire gafand, printr-o suita de gigantici pasi gresiti. Dramele noastre nu sunt doar dureroase: ele sufera de handicapul suplimentar de a fi ridicole. Nu mai avem nici macar scuza fatalitatii.”

“Nu le ranesti  bine decat pe fiintele dragi, nu exista nicio placere in a supara necunoscuti.”

“Ciudată epoca: cel mai greu lucru nu e sa indepartezi din ea obscenitatea, ci sa o faci sa se iveasca. Toleranta a dezamorsat cele mai licentioase situatii, sexul este un biet sacrilegiu care nici nu mai are macar virtutile sacrului. Nu decaderea il ameninta pe libertinul modern, ci plictiseala.”

“Prea mult trecut, nu destul prezent, niciun viitor.”

“Orice forma de iubire, oricat de armonioasa ar fi ea, adaposteste o drama sau o farsa latenta. Iar in omul cel mai cinstit oricand ramane destula stofa ca sa devina un ticalos.”

“Nu exista politisti mai implacabili unii fata de altii decat amantii.”

„Sunt victorii care duc la un impas, tot asa cum sunt infrangeri care deschid cai noi.”

☽

Imagini/video: “Bitter Moon” (1992, Roman Polanski)

“Nuntă în Cer” / Mircea Eliade

Revin la Mircea Eliade, ori de cate ori cartile citite de alti autori imi sunt insuficiente, incapabile de a-mi potoli setea de lectura. Scrierile lui intr-adevar pot fi un izvor nesecat de trairi, o incursiune prin maruntaiele sufetului nostru, randuri iscusit aranjate in splendide analize ale elementelor chimice, inexplicabilelor forme si dimensiuni ale dragostei. Si pentru ca azi se implinesc 105 ani de la nasterea scriitorului, vin cu o recomandare de carte. Un roman, pe care la randul sau, persoana draga m-a indemnat sa-l citesc si inevitabil s-o regasesc printre randurile operei. O fraza intamplatoare, o metafora cu gust, un gest scapt, o licarire sau din contra o furtuna de emotii – toate le vedem in oglinda cartilor pe care le citim.

“Nuntă in cer”,  un roman de dragoste fascinant, despre imposibilitate comunicarii intr-un cuplu, despre incercarea disperata de a gasi implinirea sufleteasca prin intermediul femeii. Subiectul  incepe intr-o cabana, la munte, unde doi barbati intalniti la vanatoare vorbesc despre ‘marea dragoste”, care le-a schimbat definitiv cursul vietii si care in final se dovedeste a fi una si aceeasi femeie. Doua povestiri, confesiuni, aminiti depanate de cei doi tovarasi de vanatoare, figuri diferite, intruchipari distincte ale masculinitatii Andrei Mavrodin si Barbu Hasnas.

Scris in 1938, in timp ce se afla in lagarul de la Miercurea Ciuc, inchis pentru ca refuzase sa se desolidarizeze public de Miscarea legionara, romanul este o evadare o nocturna dincolo de celula, dincolo de spatiul-timp al vremurilor instabile de pe-atunci.

Nu am sa doau o sinteza literara sau o descriere a firului narativ.

Va indemn sa-l descoperiti singuri pe Eliade, caruia ii reuseste asemenea unui chirurg iscusit sa deschida carapacea sufletului si sa analizeze cu lupa toate desisurile trairilor interioare.

Mai jos am doar cateva fragmente din acest splendid roman. Lectura placuta.

 ღღღ

“Mă întreb, bunăoară, dacă nu cumva în ziua când am început să iubesc nu s-a întâmplat ceva lângă mine, ceva pe care eu nu l-am văzut sau pe care nu l-am înţeles şi prin ignorarea căruia m-am abandonat, fără luciditate, cu totul iresponsabil, întâmplărilor.”

“… orice femeie pe care o iubesc mă apasă, mă sugrumă şi, fără voia ei, mă destramă şi mă topeşte, pînă la descompunerea finală.. ”

“…m-a impresionat o foarte uşoară oboseală în priviri. Nu era oboseala zilei, nici strivirea pe care ţi-o lasă o boală lungă sau o serie de excese, ci oboseala aceea aproape ironică pe care o imprimă cu timpul inteligenţa feminină”.

“Nu suntem noi de vină dacă cele mai multe dintre femei ne arată, cu insistenţă, ceea ce e obscen sau inert, sau caduc în corpurile lor. Pe o femeie care-şi subliniază contururile obscene nu o poţi privi altfel decât obscen. Obiectul ne indică de cele mai multe ori, cum trebuie el privit şi judecat. Un bărbat care priveşte cu aviditate corpul unei cocote nu poate fi acuzat de indiscreţie. Femeia ne invită întotdeauna s-o privim aşa cum vrea ea.” 

„Am uitat de mult gustul atâtor trupuri pe care le-am cunoscut. Asta se întâmplă aproape tuturor bărbaţilor: să nu aibă amintiri calde, să nu mai păstreze nimic din toată magia aceea a dragostei fizice. Cred că femeile uită mai greu; trupurile lor păstrează îndelung prezenţa bărbatului pe care l-au iubit sau cunoscut cândva.  Dar se întâmplă în viaţa oricărui bărbat un miracol de câteva clipe: întâlnirea unei priviri, o sărutare, o atingere care nu se aseamănă cu nimic din tot ceea ce a fost până atunci. Parcă ar începe un fir nou, o deşteptare în altă parte: pătrundere misterioasă, şi totuşi firească, într-un văzduh necunoscut.”

„Dar dragostea a venit mai târziu, dragostea a început de-abia după ce vraja aceea izbutise să ne izoleze şi să ne topească unul într-altul.  Pentru că, fireşte, unirea trupurilor noastre s-a pecetluit în acea clipă suspendată, când am cules-o întreagă, cuprinzându-i numai palma… Nici măcar nu o strângeam : o păstram pur şi simplu, înghiţită în palma mea…”

“Căci asta mi se pare lucrul cel mai greu de învăţat în contemplarea iubitei: să ştii cum să-i priveşti ochii. Uneori privirile noastre lovesc atât de nepriceput oglinda ochilor iubitei, încât o turbură, aburind-o; sau, şi mai grav, fac ochii opaci, le dă un luciu de teracotă, de smalţ colorat…”

“Stangaciile, ca si timiditatea au un farmec discret prin surprizele pe care le provoaca, prin panica naiva care o raspandesc.”

“Unii spun că sunt femei pe care, întâlnindu-le, eşti sigur dintr-o singură privire că ascund o mare taină, reală, fără nimic bovaric în ea. Şi se mai spune, de asemenea, că sunt femei în sufletul cărora citeşti într-o singură clipă; limpezi, senine ca fundul unei ape de munte.”

„De obicei, dupa cea dintai intalnire cu o femeie, la inceputul unei legaturi, simteam aprig nevoia de a ramane cat mai repede singur, ca sa ma regasesc, sa-mi recapat luciditatea. Cred ca asta se intampla in general cu orice barbat in asemenea imprejurari. Fiecare dintre noi, descatusandu-se din farmecul celei dintai cunoasteri a femeii, isi cucereste singuratatea cu un gest brutal: fie aprinzandu-si o tigara, fie fredonand o arie sau incepand o conversatie oarecare sau pur si simplu plecand de langa ea.”

„rareori cred ca se degradeaza mai penibil un barbat ca intr-o criza absurda de gelozie. Fiecare dintre noi am cunoscut, fireste, chinuirle acestea fara sens, alimentate pana la extenuarea finala de cea mai dezlantuita si desfranata imaginatie.”

“Am avut atunci revelaţia adevăratului înţeles al strigătului : a mea – al meu ! Posesiunea, cât ar fi ea de perfectă, nu înseamnă aproape nimic. Cel care a spus: amorul e o chestiune de epidermă se referea, fără îndoială, la aceste cunoaşteri inferioare ale trupului, la faptul că o posesiune e posibilă numai în anumite condiţiuni fizice şi pentru anumite exemplare umane. Dar trupul poate revela mai mult. Dincolo de voluptate, dincolo de rut, este cu putinţă o regăsire desăvârşită în îmbrăţişare, ca şi cum ai cuprinde – pentru întâia oară – o altă parte din tine, care te „încheie”, te completează, revelându-ţi altă experienţă a lumii, îmbogăţită cu alte, noi dimensiuni.”

“Pentru că revelaţia unirii desăvârşite aceasta e: te regăseşti pe tine în clipa când te pierzi. “

 „Dar cel care a cunoscut, ca mine, desavarsita integrare, unirea aceea de neinteles pentru expe­rienta si mintea omeneasca, stie ca de la un anumit nivel viata nu mai are sfarsit, ca omul moare pentru ca e singur, e despartit, despicat in doua, dar ca printr-o mare imbratisare se regaseste pe sine intr-o fiinta cosmica, autonoma si eterna…”

‎”De altfel, cred ca nicio creatie artistica nu e cu putinta intr-o stare de plenitudine si euforie. Trebuie sa simti in toata fiinta ta o lipsa, o absenta care te macina, fiindca aceasta isi cauta implinirea in actul creatiei“

“Cine nu stie, de altfel, ca in dragoste nici o certitudine nu e definitiva, ca lucrul acela elementar – sentimentul ca esti iubit – trebuie necontenit verificat, caci o singura indoiala, o singura greseala surpa totul in nebunie si dezgust.

“De-abia dupa ce mi-am dat seama ca Lena nu-mi mai apartine, am inteles ca viata mea a ratat intr-un lamentabil naufragiu. Sentimentul acesta dumneata nu-l poti intui: sentimentul propriului tau naufragiu. E o descoperire pe care o faci mai tarziu in viata, in jurul varstei de 40 de ani, cand inca te mai poti pacali cu iluzia ca tineretea nu e sfarsita, ca undeva trebuie sa existe o posibilitate de scapare. Si tocmai iluzia aceasta ca ar fi timp sa faci ceva, ca sta in putinta ta sa evadezi din mizerie si desartaciune, nutreste sentimentul ratarii si al naufragiului. Daca ai fi batran, poate ca nu te-ai mai plange de hotararile destinului. Dar ti se pare ca ceva mai poate fi inca salvat, si neputinta de-a salva, paralizarea oricarei initiative, te zdrobeste…” 

“ Cu o asemenea dragoste nu te intalnesti decat o singura data in viata . cum spuneai prea bine, asta apartine intr-un anumit fel miracolului, de aceea si apare, poate , atat de intamplator, intr-o serie de evenimente cu desavarsire frivole si nesemnificative… Sta in putinta noastra sa realizam acest miracol. Dar ne dam seama prea tarziu de el, ne dam intodeauna seama prea tarziu…”

“Nemurirea” / Milan Kundera

E prima carte de Milan Kundera, pe care am avut ocazia s-o rasfoiesc, la ingaduinta si recomandarea persoanei dragi, un cadou si o promisiune de lectura splendida fusese. Asta s-a si  intamplat, pana la un anumit punct al romanului unde personajele iti devin antipatice si nicidecum nu te mai preocupa soarta lor, oarecum previzibila.

Romanul urmareste destinul a doua surori antitetice – Agnes si Laura. Prima, prizoniera unei relatii de familie, alaturi de un sot pe care nu l-a iubit niciodata. Iar a doua, Laura mai mereu nemultumita si dornica sa-si imite sora mai mare (fapt ce-i reuseste in final, preluandu-i gesturile, viata si sotul). Tipic, habitual, lumesc.

Actiunea „Nemuririi” se dezvolta pe o multitudine de planuri, aparent fara nicio legatura intre ele. Aceste conexiuni insa sunt sudate prin mici, uneori infime detalii topite de penita autorului. Niste piese Lego descompuse, bizar aranjate intr-o constructie mucegaita, ce ar trebui sa reziste ploii de metafore si simboluri. Schelele romanului fac aproape de nedesluşit graniţa dintre prezent şi trecut, dintre real şi fantastic.

Si totusi, emotiile zugravite in acest roman sunt o imitatie a simtului ( la fel ca si gestul de adio al Agnes, chiar la inceputul cartii). O emotie pe cat de vie, pe atat de falsa. Un sinctir de natural, de cotidian, de erozie zilnica a ‘neiubirii’. Personajele isi traiesc viata dincolo de aceasta carte, iar trairile lor nu sunt decat niste descrieri artificiale ale complexelor si lamentatiilor derizorii.

Un carusel, cu sunete pe-alocuri crepusculare, ireale si grotesti; un iarmaroc, in care personajele vin sa ne ofere niste surasuri, nelamuriri si frustrari, frumos ambalate in mantia timpul’ si al unui nou stil, a lui Kundera din care am muscat, fara a-l gusta preventiv.

Niste fragmente, destul de delicioase gasesti mai jos.

O carte, pe care mi-asi fi dorit sa nu o citesc, dar pe care asi fi citit-o oricum.

❄❄❄

“Imagineaza-ti ca ai fi trait intr-o lume unde nu exista oglinzi. Ai fi visat despre chipul tau si ti l-ai fi reprezentat ca pe o rasfrangere exterioara a ceea ce se afla in launtrul tau. Pe urma, cand ai fi avut patruzeci de ani, cineva ti-ar fi pus in fata o oglinda. Imagineaza-ti spaima care te-ar fi curpins vazand in fata ta un chip strain, absolut strain! Atunci ai fi inteles, cu claritate, ceea ce nu esti in stare sa intelegi acum: chipul tau nu esti tu.”

“A trai nu-i nici o fericire. A trai: A-ti purta prin viata eul tau indurerat. Dar a fi, a fi e fericirea. A fi: a te transforma intr-o fantana tasnitoare, intr-un bazin de piatra in care universul cade ca o ploaie calda.”

„A spune că-l iubim pe A mai mult decât pe B nu reprezintă comparaţia a două grade de măsură a dragostei, ci înseamnă, pur şi simplu, că B nu este iubit. Căci atunci când iubim pe cineva nu-l comparăm. Cel iubit e incomparabil. Chiar şi în cazul în care îi iubim deopotrivă pe A şi B, tot nu-i putem compara, întrucât, comparându-i, pe unul dintre ei încetăm să-l mai iubim.
Iar dacă declarăm public că-l preferăm pe unul celuilalt, nu facem asta pentru a mărturisi lumii sentimentele noastre de dragoste faţă de A (căci ar fi de ajuns să spunem „îl iubesc pe A!”), ci o facem spre a le da tuturor de înţeles, cu discreţie dar cu claritate, că B ne este absolut indiferent”.

“Capcana inselatoare a urii consta in aceea ca ne leaga intr-o stransa imbratisare cu adversarul.”

“Pudoarea inseamna ca ne ferim de ceea ce vrem si ne rusinam ca vrem ceva de care ne ferim.”

“Cascatul lui nu avea nici inceput nici sfarsit, era cascatul infinit al melodiei wagneriene.”

“ Omul conteaza pe nemurire si uita sa mai tina seama de moarte.”

“Esenta oricarei iubiri este copilul, si nu e deloc important daca in realitate a fost sau nu conceput si adus pe lume. In algebra iubirii, copilul e semnul sumei magice a doua finite.”

“Cu cat omul e mai indiferent fata de politica si de interesele altora, cu atat e mai obsedat de propriul chip. Acesta e individualismul timpurilor noastre.”

“ …fara aceasta credinta, ca fata noastra exprima eul nostru, fara aceasta iluzie primara si fundamental, n-am fi putut trai, sau cel putin, sa fi luat viata in serios”

“ …din clipa in care nu ne mai intereseaza cum ne vede cel pe care-l iubim, inseamna ca nu-l mai iubim.”

“E o iluzie naiva credinta ca imaginea noastra e o simpla aparenta, in spatele careia s-ar ascunde unica si adevarata substanta a eului nostrum, independent de ochii lumii”

“ Cu o anumita parte a finitei noastre traim cu totii in afara timpului. Poate doar in anumite moment exceptionale ne dam seama de varsta noastra, aflandu-ne mai tot timpul in afara varstei.”

“Nimic nu e mai avantajos decat sa adopti comportamentul copilului: inocent inca, si lipsit de experienta, copilul isi poate ingadui orice: nu-i obligat sa respecte regulile bunei conduite in societate, intrucat n-a patruns inca in lumea in care domneste forma; isi poate marturisi simtamintele fara a tine seama de conveniente.”

“Jurnalistul nu e cel ce intreaba, ci cel ce are dreptul sacru de a intreba – de a intreba pe oricine despre orice.’

“Razboiul si Cultura sunt cei doi poli ai Europei, cerul si infernul ei, Gloria si rusinea ei, dar nu pot fi disociate. Cand se va sfarsi una, se va sfarsi si cealalta, si una nu poate sfarsi fara cealalta. Faptul ca in Europa nu mai avem razboaie de cinzeci de ani e legat in chip misterios de imprejurarea ca de cinzeci de ani noi nu mai cunoastem nici un Picasso.”

“Muzica: o pompa de umflat sufletul. Sufletele hipertrofiate transformate in baloane uriase planeaza sub plafonul salii de concert, ciocnidu-se la tot pasul intr-o incredibila busculada.”

“Ceea ce-i face pe oameni sa ridice pumnii stransi, sa puna mana pe arme, si-i mana la lupta comuna pentru cauze drepte si nedrepte, nu e ratiunea, ci sufletul hipertrofiat. El e acel carburant fara de care motorul istoriei n-ar fi pornit si Europa ar fi ramas intinsa pe pajiste, contempland intr-o dulce si sublime lenevie norii plutind alene pe bolta cerului.”

“Inainte de a fi disparut din peisaj, drumurile au disparut din sufletul omului: omului i-a pierit dorinta de a mai merge pe picioarele lui, de a se bucura de aceasta miscare binefacatorare. Nici viata lui n-a mai vede ca pe un drum; o vede ca pe o sosea; ca pe o linie de legatura intre doua puncte, de la gradul de capitan la gradul de general, de la starea de sotie la starea de vaduva. Timpul vietii a devenit pentru el un obstacol ce trebuie deposit cu viteza din ce in ce mai mare.”

❄❄❄

“De ce iubim femeile” / Mircea Cartarescu

E prima carte a acestui autor, pe care am devorat-o in cateva nopti, lungind astfel placerea lecturii.  Iarasi, o citisem pentru ca mi-a recomandat-o cineva.  E o lectura usoara, un buchet de povestoare despre  Ele, fiecare avand un miez, o concluzie, un tablou-cheie al ceea ce ilustreaza lumea interioara a unei femei, pictata evident de manile unui barbat.

Niste adevaruri si descrieri pline de erotism si intimitati: Care e diferenta in a face sex si a face dragoste, cum arata cea mai frumoasa femeie din lume, de ce barbatii devin copii cand iubesc cu adevarat si care sunt cele doua feluri de fericire? Raspunsurile le gasiti in cartulie, iar mai jos am insirat doar cateva fragmente  si miezuri.

Si totusi, de ce le iubim? Autorul se pare ca stie: ” Pentru ca sunt femei, pentru ca din ele-am iesit si-n ele ne-ntoarcem, si mintea noastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai in jurul lor.”

“Nu poţi face nimic ca să ai stil. Pentru că stilul nu îl ai, ci îl eşti. E engramat acolo, în ingineria vertebrelor din coloana ta vertebrală, în dinamica fluidelor corpului tău, în spotul de lumină de pe pupila ta catifelată. În înţelepciunea minţii tale, care înaintează când universul înaintează şi se retrage când universul se retrage.”

“Un act sexual in care corpurile nu se cunosc mi se pare ratat de la inceput.”

“ Fără intimitate reală, atât femeia cât şi bărbatul sunt literalmente asta: un fel de mânere la care performezi un număr de gimnastică. Poate fi uneori distractiv (mai ales pentru bărbat), ca legănatul pe un balansoar, dar, din punctul meu de vedere, e un mod primitiv, puştesc, nesatisfăcător de a face sex.”

“Am regretat de câte ori am făcut dragoste cu o femeie străină şi indiferentă, şi pentru nimic în lume n-aş face dragoste cu o prostituată. Nu pentru că riscurile sunt mari şi nici pentru că fidelitatea nu mi-o permite. Cred, pur şi simplu, că sexul însoţit de intimitate este mai bun decât cel fără intimitate.”

“De fapt, fac dragoste doua corpuri care se cunosc infinit de mult si care nu se mai satura, totusi, re-descoperindu-se.  stiu ce va face in fiecare clipa, si totusi sunt mereu surprins. Cu cat ii stiu mai bine pielea si tendoanele si cutele su gesturile si cuvintele, cu atat mai intensa si mai disperata mi-e curiozitatea.”

“De fapt, ajungi cu adevărat la maturitate sexuală doar atunci când începi să trăieşti un ciudat solipsism în doi care te face să spui: în tot universul nu există decât două fiinţe care fac cu adevărat dragoste: eu şi iubita mea.”

“Numai pe ea o vreau pentru că numai pe ea o cunosc. Îi privesc, între coapse, “fluturele cu aripi lipite somnoros” şi ştiu că e, cu adevărat, cel mai frumos lucru pe care l-aş putea vedea şi atinge vreodată.”

“Noi nu suntem interfaţa socială pe care o numim “persoana noastră”: cineva dindărătul ei, o fiinţă incomparabil mai vastă, ne controlează, modelează, cenzurează de multe ori gândurile şi acţiunile.”

“Viaţa e o trebuşoară ceva mai complicată decât îşi închipuie creierele noastre de muscă.”

“ Şi totuşi, orele de singurătate, clipele de nefericire, crizele din viaţă, visele şi reveriile, depresia, situaţiile limită, obsesiile, muzica, îndrăgostirea – toate ne spun altceva. Tot ce te scoate din rutina vieţii tale “reale” îţi arată că, trăind fără reflecţie despre tine însuţi, te duci de fapt în jos pe un tobogan de senzaţii, satisfacţii, imagini, bârfe, obiecte, minciună şi strălucire, tot mai departe de nucleul viu al fiinţei tale. Eşti un simplu consumator care se consumă în primul rând pe el însuşi. Şi vei rămâne mereu aşa dacă viaţa nu se hotărăşte o dată să te dea cu capul de pragul de sus.”

“Aşadar, cine sunt eu? Cel din testele de personalitate? Dar ele nu fac decât să mă decupeze-n diapozitive subţiri. În momente diferite, după ele, am personalităţi diferite. Interiorul nostru nu e însă un album de fotografii. Noi nu suntem obiecte, ci procese. Eu sunt, în cele din urmă, căutarea mea de sine. Exist pentru că mă caut pe mine însumi. Nu mă caut ca să mă găsesc; faptul că mă caut pe mine însumi este semnul că deja m-am găsit.”

“Cea mai minunată femeie din lume este cea care te iubeşte cu adevărat şi pe care-o iubeşti cu adevărat.”

“ Bărbaţii au creierul impregnat de hormoni. Nici cel mai distins intelectual nu e altfel, până şi el, la orice vârstă, îşi imaginează cum ar face-o cu fata plictisită, necunoscută, de lângă el. Dar când cunoşti cea mai minunată femeie din lume, care e cea pe care o poţi iubi, semnul este, trebuie să fie, că nici pulpele, nici “balcoanele” nu se mai văd, de parcă hormonii sexului şi-ai agresivităţii s-ar retrage din creierul tău tumefiat şi l-ar lăsa inocent ca un creier de copil şi translucid ca o corniţă de melc.”

“…facem sex cu un creier de bărbat, dar iubim cu unul de copil, încrezător, dependent, dornic de a da şi a primi afecţiune.”

“ Pentru mine nu există, deci, “cea mai minunată”  în sensul de 90-60-90, nici în cel de blondă, brună sau roşcată, înaltă sau minionă, vânzătoare sau poetă. Cea mai minunată este cea cu care am putut avea un copil virtual numit “cuplul nostru”, “dragostea noastră”.

“Windows on the world” / Frederic Beigbeder

“Windows on the World”, un alt roman a lui Beigbeder devorat recent.

Doua povesti paralele: un tata surprins impreuna ca doi fii ai sai la un restaurant (ce da numele cartii), aflat la ultimele etaje ale unuia din turnurile gemene in ziua de 11 septembrie 2001; si alta istorioara pasnica, o revelatie pariziana la ani distanta de la acel atac.

De-a lungul lecturii simti acel miros de corpuri arse, traiesti clipele de groaza a celor blocati in cladire, ramai debusolat  de fumul cuptorului dat de petrolul in flacari al avionului, incerci cu disperare sa formezi numarul de telefon al persoanei iubite si sari in gol de la geamul spart al unui zgaraie-nori.

In roman, autorul insera un citat din “Istoria literaturii franceze” (1936) de Albert Thibaudet – ‘o generatie este un contingent de oameni care a trait la 20 de ani un eveniment istoric, in urma caruia nu-si va reveni niciodata si care o va marca pentru totdeauna.’

Sunt parte a acestei generatii. Pe 11 septembrie, 2001 priveam naucit la televizor ce se intampla peste ocean. Cum aceste turnuri se prabusesc in fum si tipete de groaza. Un amestec de otel topit, beton si carne vie. Nu aveam pe nimeni in cladirile sau avioanele alea, ma gandeam doar la ai mei sa ajunga bine acasa. Mereu ne gandim la cei dragi, in clipe de-astea si la cum am putea sa le protejam. Fiecare dintre noi are un “9/11″ al sau.

Mai jos sunt doar cateva fragmente, miezuri din aceasta carte.

≈≈≈≈≈≈≈≈

“De la 11 septembrie 2001, realitatea nu numai ca depaseste fictiunea, ci si o distruge.”

“Asta e un dintre lectiile date de World Trade Center : imobilele noastre sunt mobile. “

“Orice zgaraie-nori este o utopie. Vechea fantasma a omului a fost, dintodeauna, sa-si cladeasca proprii munti.

“Cultura amercana nu striveste planeta noastra pentru ratiuni economice, ci prin talentul sau specific…Ceea ce ne deranjeaza pe noi nu est imperialismul american, ci sovinismul american, izolationismul sau cultural, totala lipsa de curiozitate a americanilor fata de operele strainilor ( aceasta nu e si cazult americanilor din New York si San Francisco).”

“In Statele Unite, viata seamana cu un film, din moment ce filmele sunt turnate la fata locului. Toti americanii sunt actori, iar casele, masinile, dorintele lor par false. In America, adevarul este inventat in fiece dimineata. Tara asta s-a hotarat sa fie aidoma unei fictiuni pe celuloid.”

“(americanii) Generatie minata de zappingul frenetic si de schizofrenia existentiala. Ce-or sa faca atunci cand or sa descopere ca nu pot sa aiba totul si ca nu pot fi ei totul? Ii deplang, pentru ca eu, unul nu mi-am revenit niciodata dupa o asemenea descoperire.”

 

“Utopia capitalista era la fel de absurda ca si cea comunista, dar violenta ei ramanea ascunsa. Si a invins in razboiul rece datorita imaginii sale: binenteles ca in America existau unii oameni care crapau de foame, asa cum existau si in Rusia, dar cei care crapau de foame in America aveau libertatea sa o faca.”

“Lumea intreaga privea cu jind spre America, pentru ca spre viitor privesti intotdeauna cu jind.”“În anii copilăriei mele amnezice, spectacolul Americii a sedus restul lumii.”

 “Marea diferenţă dintre părinţii noştri şi noi e că părinţii noştri luptau pentru globalizare.”

“Televiziunea face ca lumea sa devina geloasa… Astazi, peste tot in lume, tarile murdare oscileaza intre admiratie si respingere, intre fascinatie si dezgust fata de tarile curate, al caror mod de viata il capteaza prin satelit, cu decodoare pirat si cu cate o scula de pasat piureul pe post de antena parabolica. Fenomenul este recent: se numeste globalizare, dar adevaratul ei nume este “televiziune”.

“Eu am crescut pe vremea razboiului rece; atunci, totul era asa de simplu… America avea un singur dusman: Rusia. Era practic sa ai un inamic bine definit; in felul asta, restul lumii putea alege. Preferati supermagazine pline sau goale? Vreti sa aveti dreptul de a critica sau sa fiti nevoiti sa va tineti gura? Astazi, lipsita de contraexemplul sau, America a devenit Stapanul ce trebuie doborat. America a devenit propriul sau inamic.”

 

“Turnul Babel era prima tentativa de globalizare. Daca luam de bune cuvintele “Facerii”, asa cum se intampla in cazul americanilor, atunci Dumnezeu este impotriva globalizarii.”

“Fatalismul ma dezgusta, prefer energia disperarii, violenta caracterului, instinctul de supravietuire.”

“M-am intrebat adesea de ce se arunca oamenii in gol in cazul incendiilor. O fac fiindca stiu că vor muri. Nu mai au aer, se sufoca, ard. Prefera sa sfarseasca, numai sa se petreacă totul repede si curat. Jumperii nu sunt niste depresivi, ci fiinte cu judecata. Au pus in cumpana elementele pro si contra. Prefera o cadere vertiginoasa, in loc sa se innegreasca, aidoma unor carnati, intr-o incapere plina de fum. Aleg saltul mortal si un ramas bun vertical. Nu mai au iluzii, chiar daca unii încearca sa-si foloseasca geaca pe post de parasută ocazionala. Isi incearca norocul. Evadeaza. Sunt oameni, caci prefera sa aleagă cum vor muri in loc sa se lase prada focului.”

“In clipele de spaima, rugaciunea e spontana. Religia se intoarce in suflete.”

“Daca societatea ne lasa sa alegem intre a auzi  oracaielile unui sugar si a merge fara nevasta la party, atunci nu trebuie sa ne mire ca in Occident exista tot mai multe mame celibatare.”

“Cum copiii nu au o viata pasionanta, fac din ea o viata pasionanta. Totul devine pretext pentru drame, istericale, tipete, bucurie, hohote de ras, tropaieli de furie. Intre viata unui copil mic si o piesa de Shakespeare nu-I nici o diferenta.”

“Mi-ar placea ca viata mea sa para mai complicata decat este. Din nefericire, viata este uimitor de simpla: te dai peste cap ca sa scapi de parinti si, apoi, te transformi in ei.”

“Fiecare deceniu inventeaza o boala noua. In anii ’80: SIDA. In anii ’90: schizofrenia. In anii 00: paranoia.”

“Terorismul nu lichideaza simbolurile, ci sfarteca indivizii din carne si sange.”

“11 septembrie a avut doua consecinte diametral opuse: amabilitate in interiorul tarii(SUA), rautate in exteriorul ei.”

“Violenta omului e proprie naturii lui. In principiu, cultura, religia, societatea, civilizatia se presupune ca i-o domesticesc. In principiu.”

“Americanii au mers pe Luna, dar a doua zi dupa 11 septembrie 2001, n-au mai avut nevoie sa se duca atat de departe: New Yorkul devenise o planeta moarta. Un covor de pulbere alba acoperea asfaltul.”

“Trebuia sa ne revenim. Era chinuitor sa indeplinesti pana si un act atat de simplu cum este acela de a respira, chiar daca mirosul insuportabil ar fi fost unicul vinovat. Fumul gros purta în sine cauciuc topit, plastic ars, carne calcinata. Miros dulceag de kerosen, gretos si inspaimantator, pulbere de oseminte si cenusa de carne omeneasca. Amestec de nor toxic, de gas-oil intepator, de crematoriu – acesta este mirosul pe care il simtiti cand treceti pe langa o uzina, acelasi de care fugiti cand accelerati, tinandu-va respiratia.”

“Singurul interes pe care il prezinta faptul ca traiesti in democratie este acela ca poti critica democratia. Inasasi aceasta trasatura ne arata ca traim in democratie. O dictatura nu poate fi criticata. Chiar atacata, amenintata, batjocorita, democratia trebuie sa arate ca este democrata tocmai vorbind despre rau democratia.”

“Daca ne intoarcem cu opt generatii in urma, toti americanii cu piele alba sunt europeni. La fel si noi: chiar daca nu suntem toti americani, probleme noastre sunt ale lor, iar problemele lor sunt ale noastre.”

Pozele sunt luate de pe pagini net dedicate 9/11, iar aici, gasiti alte imagini infioratoare.

“Romanul adolescentului miop” / Mircea Eliade

Unele carti citite in timpul scolii, recunosc le-am rasfoit doar de dragul programului de studii. Nu le intelegeam cu adevarat valoarea, nu le simteam si nu ma oglindeam in ele. Programele la literatura romana sunt obligatorii, ca spoturile publicitare in timpul unui film.

Unii autori sunt umbriti de sabloanele traditionale, iar in timp pierdem orice interes legat de scriitori romani, indepartandu-ne de autentic si natural, preferand traducerile si preluarile.

L-am neglijat pe Eliade, pe vremea liceului. Mi se baga pe gat altceva, efectiv. Iar acum, cand nu mai am de pregatit temele de conversatie la franceza sau nu am de rugumat formulele interminabile la fizica, l-am redescoperit pe Eliade.

Primul sau roman, autobiografic este despre anii de liceu — un adolescentului miop – ochelarist, frustrat, complexat, urat, speriat de fete si un rebel devorator de carti. Nu este, insa un tocilar.  Neglijeaza programa scolara si materiile care nu-I plac. De aceea este luat drept incapabil si lenes de profesori si parinti si lipsit de atentie din partea fetelor. Intr-o buna zi, lucrurile se vor schimba, insista eroul. Si asta pentru ca cu ajutorul acestui prim roman, liceanul Eliade spera sa ajunga celebru, iar chinurile sale launtrice vor capata un sens final, eroic, incoronat.

Scopul real, insa al tanarului Eliade  este autocunoasterea, nu prin imitarea modelelor straine, ci prin cautarea drumurior nebatatorite, invingerea slabiciunilor, asceza, vointa, constructia personalitatii si descoperirea de sine.

Manasrda casei sale, locul unde se petrece cea mai mare parte a romanului, este plina de carti pe care le devoreaza cu un apetit animalic, aproape bolnav, aproape fizic. Aici petrece timpul cu prietenii sai, disputand scrierile autorilor preferati, analizand zbaterile adolescentei si destainuind mugurii poftelor erotice.

Mansarda e un loc de refugiului adolescentului miop, din fata lumii exteriore ostile, din fata ordinarului si trupescului. Locul unde se desfasoara luptele interioare, calirea intelectului si cristalizarea geniului viitorului romancier.

“Docotorul”, cum era numit de cercul sau de prieteni creste impreuna cu jurnalul sau, ii elibereaza gandurile si-i dezgoleste talentul indubitabil.

Un roman sincer, autentic, naiv si contradictoriu, ca sentimentele unui licean. Aproape aceleasi emotii pe care le traisem pe vremea adolescentei mele la fel de miope. Mai jos sunt doar cateva fragmente, in care, probabil, m-am regasit.

≈≈≈≈≈≈≈≈

“Amintirile sunt icoanele timpului pierdut.”

“Trebuie să mă cunosc. Trebuie să ştiu odată sigur cine sunt şi ce vreau. Am amânat mereu lucrul acesta, pentru că mi-era teamă. Mi-era teamă că nu voi izbuti să-mi luminez sufletul sau că lumina ce va aluneca asupra-i să nu mă îndurereze. Eu mi-am închipuit anumite lucruri despre mine însumi. Ce se va întâmpla dacă acestea nu există aievea? Dacă ele n-au fost decât o părere?”

“Dar e atât de dureros şi greu să nu crezi în fericire. Pentru cei mulţi, fericirea ajunge chiar un sens dat existenţei. Cu atât mai rău pentru ei. Fericirea nu poate fi cunoscută, valorificată şi stăpânită decât după ce te-ai îndoit de ea.”

“Iată ce simt: că sunt ridicat din mine şi izbit de colţuri dureroase, şi lăsat iar în suflet, şi iară înălţat. Şi nu ştiu nimic altceva, şi nimic nu înţeleg.”

“Am plâns. Când am pus cartea pe raft, am râs. Am râs de mine. Încă mai sunt sensibil şi visător.”

“Dacă sufletul meu nu e unul, ci o infinitate, cum l-aş putea cunoaşte pe cel adevărat?”

“Cărţile te silesc să-ţi pierzi inteligent timpul. Şi, totuşi, această pierdere inteligentă nu e mai puţin absurdă, prin faptul că te consumă şi te înstreinează.”

“În prudenţă stă fericirea.”

“Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe.”

“Eu stiu ce se petrece cu mine: sunt un sentimental. Zadarnic incerc sa ma ascund. Sunt sentimental ca orice alt adolescent. Pentru ca, altminteri, n-asi fi acum intristat. N-am nici un motiv sa fiu intristat.”

‘Voiam sa par linistit, ca sa nu se spuna ca invidiez pe cei cativa neghiobi incoronati. Dar, inconjurandu-ma premiantii, simteam ca imi slabesc puterile. Uram pe acei adolescenti cu fruntile inguste, inculti si impersonali, care isi invata lectiile, se duc la cinematograf si se masturbeaza in fiecare noapte.’

“E foarte usor sa spui: “ Cunoaste-te pe tine insuti!”  Dar as vrea sa-l stiu pe acela care a priceput ceva cand a incercat sa se cunoasca pe sine. Eu nu pricep nimic. Nu pot distinge ceea ce e firesc in sufletul meu de ceea ce nu exista decat prin imaginatie”.

“Dar, in toamnele reci si umede, cat sunt de fericit in singuratate…Privesc in jarul sobei de zid si gandesc: poate, la toamna, nu voi mai privi singur jaratecul si nu voi mai asculta singur vantul… Apoi rad si imi spun: de cate toamne nu gandesc acelasi lucru?… Dar parca eu nu stiu ca atunci cand musc buzele ca sa nu plang si imi sterg lacrimile in fata jarulu, pe furis, mangaindu-l cu dorurile mele?…”

“Sufletul meu e aspru. Vointa mea e absurda, dar e o vointa trainica, formidabila, care apasa si inabusa totul in calea sa. [...] Hotarat ca o stanca, incruntat, cu ochii inclestati de tinta, cu buzele strivite de furie, cu pumnii stransi gata de a se pravali si a-mi indurera carnea. Asa trebuie sa fiu eu. Pentru ca asa vreau eu, [...] singurul mascul in turma de adolescenti slabanogi.”

“ Trebuie sa lupt mereu, trebuie sa ma apar impotriva sufletului meu, pe care nu-l cunosc si care mi se dezvaluie la rastimpuri, contradictoriu. Niciodata nu mi-am gasit sufletul acelasi. In fiecare zi, altul.”

“ Amandoi, in adancurile sufletelor noastre, suntem authentic sentimentali. Amandoi intelegem aceasta. Si – cunoscand rana – ne straduim sa o ascundem.”

“Copilarie inveninata de furie ascunsa, de invidie pe cei cu chip frumos, de ura pe cei bogati si puternici, si fericiti. Adolescenta chinuita de miopie si de obsesii cerebrale, roasa de nebunesti ambitii, biciuita de neputinta, consumata in plans, pe care nu l-a auzit nimeni si nu l-a banuit nimeni, si nu l-a mangaiat nimeni.’

“ M-au lasat sa pasesc inainte, singur. Unii ma privesc cu neincredere. Si eu m-am inchis tot mai mult in mine. Si n-am gasit nici un suflet prieten, prieten cu adevarat. Dar aceasta nu trebuie sa ma indurereze. Eu am sa raman mereu tot mai singur. Nu e bine asa? Si nu am vrut chiar eu aceasta?”

“ Ceasurile triste sunt trecatoare. Le indepartez cu vointa sau le indeparteaza viata din mine. Simt clocotind in vine, in piept, la tample, viata. O viata pe care nici unul dintre tovarasii mei nu o simte. O viata care creste si se tulbura, si spumega, si se infierbanta, si creste, si ameninta, si zguduie temeliile fapturii mele.”

“ simt ca imi lipseste ceva adanc, masiv, sigur, intim – cu care sa ma contopesc – de ani. Acum, asi fi avut un tovaras. Dar ma aflu singur, sub arsita unor indoieli ce-mi sfasie sufletul si-mi imprastie vrerile.”

“mi-era teama de ea, si o doream. Surprinzandu-ma dorind-o, eram umilit, ma mustram, ma insultam. Treceau cateva ceasuri si iar ma descopeream asteptand-o.”

“celor care n-au indurate niciodata lupta pentru implinirea unei absurditati li se pare nebunie orice le depaseste slabiciunea si mediocritatea”

“o femeie, oricat ar fi de superioara, daca nu se ataseaza de o constiinta masculine cu care sa comunice, luand si daruind, piere. Mediocritatea biruieste intotdeauna asupra unei femei singure.”

“ casnicia e cel mai perfect fapt omenesc, cand e concretizarea permanenta si vie a unei fericiri etice. Si e cel mai dezgustator cand se infaptuieste prin lasitatea unuia dintre soti.”

“ Am cel mai sincer dispret pentru amant, care culege resturile ( a fost altul inainte lui, nu?…) si profita de inexperiența sexuala a sotului, sarman functionar grabit sa adoarma dupa o singura si pripita imbratisare…Am acelasi dispret pentru sot, care-si cauta sotie ca sa poata avea un apartament luxos, mancare calda si copii. Oameni care nu tresar rostind: acesta e copilul meu…”

“ Nu mă înspăimîntă nimic. Viața ma ațîță ca o primavară perversă. Nu voi lăsa sa scape nimic din cele ce mi-a făgăduit. In fiecare dimineață, voi renaște. In fiecare noapte, mă voi dărui…”

“Umbra vantului”/ Carlos Ruiz Zafon

“Uneori conteaza nu ce dai, ci la ce renunti.”

         Aceasta cartulie mi-a fost recomandata amabil la o librarie din centrul Chisinaului. Ce m-a facut sa o iau? Probabil faptul ca e un bestseller international, tradus in peste 50 de tari si care a depasit un milion de exemplare vindute, doar in Spania. Ambalajul, totusi misca economia. Si inimile sensibele ale cititorilor. Probabil, altceva.

         Cartile, parerea mea ajung de loc  intamplator in mainile noastre. Ele vin sa ne ofere raspunsuri pe care déjà le intuim, vin sa ni le confirme. La  fel zice si eroul romanui “Umbra Vantului” :  “Cartile sunt oglinzi: vezi in ele numai ceea ce ai déjà in tine.”

          Despre ce e acest roman? Despre o carte in mijlocul careia se afla o alta carte plina de enigme, care modifica destine si atrage intimplari miraculoase. “o meditatie profunda asupra destinului omului si a reflexului acestuia in opera de arta, intre peren si efemer. “

” Barcelona anului 1945, domnul Sempere, proprietar al unui anticariat din inima orasului vechi, isi duce fiul, Daniel, la Cimitirul Cartilor Uitate. Potrivit tra­ditiei, cine intra acolo pentru prima oara tre­buie sa adopte o carte. Dintre miile de tomuri prezente, Daniel se simte atras de Umbra vintului de Julián Carax, un roman misterios. de la care pornesc toate intamplarile..”

Va ofer placerea sa le deznodati  singuri, cum am facut si eu, cu creionasul in mana. ca la scoala:) mai jos sunt doar niste fragmente. Frumoase fragmente.

E o lectura splendida, cu o sumedenie de metafore, labirinturi emotionale si descoperiri.. in oglinda.

Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

“Exista lucruri care nu se pot vedea decat pe intuneric.”

“Locul asta e un mister, Daniel, un sanctuar. Fiecare carte, fiecare tom pe care-l vezi are suflet. Sufletul celui care l-a scris si sufletul celor care l-au citit, l-au trait, l-au visat. Ori de cate ori o carte isi schimba proprietarul, ori de cate ori privirea aluneca pe paginile ei, spiritul sau creste si se intareste.”

“Un secret valoreaza atat cat valoreaza cei de care trebuie sa-l pazim”

“Viitorul se citea cu o mai mare limpezime pe strazi, in fabrici si prin cartiere, decat in ziarele de dimineata.”

“Femeile au un instinct infailibil cand un barbat s-a indragostit de ele fara scapare, mai cu seama daca barbatul in chestiune e prost ca noaptea si mai tanar.”

“Unul dintre trucurile copliariei e ca nu-i nevoie sa intelegi un lucru ca sa-l simti. Cand ratiunea devine capabila sa inteleaga cele intamplate, ranile din inima sunt deja prea adanci.”

“Sa urasti cu adevarat e un talent pe care il deprinzi cu anii”.

“Daca intr-o buna zi  vei avea dumneata o fiica, binecuvantare pe care nu i-o doresc nimanui, fiindca e o lege a vietii ca, mai devreme sau mai tarziu, are sa-ti franga inima, in fine, ce voiam sa-ti spun, daca intr-o zi vei avea o fiica vei incepe, fara sa-ti dai seama, sa imparti barbatii in doua categorii: cei pe care ii banuiesti ca se culca cu ea si cei pe care nu-i banuiesti. Cine zice ca nu-i asa minte de-ngheata apele.”

“Cinematograful s-a nascut ca o inventie pentru distrat gloatele analfabete si, dupa cinzeci de ani, nu s-a schimbat prea mult.”

“De priceput nu se pricipe nimeni (la femei), nici Freud, nici ele insele, insa asta e ca electricitatea, nu-i neoie sa te pricepi cum functioneaza ca sa-ti frigi degetele.”

“N-ai cum sa stii ce-i viata, pana nu dezbraci pentru prima oara o femeie. Nasture cu nasture, ca si cand ai coji dumneata un cartofior dulce si caldut intr-o seara de iarna.”

“Televiziunea, prietene Daniel, este Anticristul, si iti spun eu ca vor fi de-ajuns trei sau patru generatii pentru ca oamenii sa nu mai stie nici sa traga o basina pe cont propriu si pentru ca fiinta umana sa se intoarca la pestera, la barbaria medievala si la niste stadii de imbecilitate pe care si limaxul le-a depasit inca de prin Pleistocen. Lumea asta nu va muri de o bomba atomica, asa cum spun ziarele, ci va muri de ris, de banalitate, facand o gluma la tot si la toate si, in plus, o gluma proasta.”

“Lumea ii da cu pliscul ceva de groaza. Omul nu se trage din maimuta, se trage din gaina.”

“Femeia adevarata o castigi incetul cu incetul. Totul e o chestiune de psihologie, ca intr-o tactica adecvata in luptele cu taurii.”

 ”Barbatul , intorcandu-ne la Freud si exprimandu-ne metaforic, se incalzeste ca un bec: se incinge cat ai zice peste si se raceste la loc pe data. Muierea, insa, iar asta e stiinta pura, se incalzeste ca un fier de calcat, ma-ntelegi dumneata? Incetul cu incetul, la foc mic, ca o tocana buna. Dar, ce-i drept e drept, cand a prins a se-ncalzi, nimeni n-o mai poate opri.”

“… eu nu ma grabesc. Tot ce-i bun se lasa de asteptat. Sunt mocofani care cred ca, daca ii pun mana pe cur unei femei si ea nu protesteaza, o au deja la degetul mic. Incepatori. Inima unei muieri e-un labirint de subtilitati care sfideaza mintea necioplita a barbatului mincinos. Daca vrei sa posezi cu adevarat o femeie, trebuie sa gandesti ca ea, iar primul lucru e sa-I castigi sufletul. Restul, dulcele invelis molcut care te face sa-ti pierzi mintile si virtutea, vine pe deasupra.”

“cuvintele cu care se otraveste inima unui copil, din meschinarie sau din ignoranta, raman inchistate in memorie si, mai devreme sau mai tarziu, ii ard sufletul.”

“..in clipa cand stai sa te gandesti daca iubesti sau nu pe cineva, deja ai incetat sa-l mai iubesti”

“Viata merita sa o traiesti pentru 3-4 lucruri, restul e o mranita pentru camp.”

“Cartile sunt oglinzi: vezi in ele numai ceea ce ai deja in tine.”

“putine lucruri inseala mai abitir ca amintirile.”

“Viata trece in zbor, mai cu seama partea care merita s-o traiesti.”

“Asteptarea e rugina sufletului”

“Timpul trece cu atat mai grabnic cu cat e mai gol”

“Lucrurile intamplatoare sunt cicatrici ale destinului“

Un secol cu Neagu Djuvara / George Rădulescu

“Nu poţi lupta împotriva minciunii cu altă minciună.”

Cateva secvente “dintr-o viata de roman”, asta promite in prefata cartii autorul – jurnalistul George Radulescu. Si, se tine de cuvant. Cartea, o colectie de interviuri cu Profesorul Neagu Djuvara, nu dezamageste. Discutiile dintre cei doi te arunca in castronul celor mai importante momente ale Romaniei secolului trecut. La inceput am fost sceptic cand am primit volumul. Colega mea, Stela Popa m-a asigurat insa ca “imi va prinde bine”. Mie, cel care de regula inghit greu biografiile!

De fiecare data cand ma apuc de asemenea carti am senzatia ca evenimentele descrise le-as fi trait cu totul diferit. Dar istoria nu poate fi schimbata. Si nici actorii ei. Totusi, adevarul e ca atunci cand vrei sa stii daca iti place sau nu o carte, trebuie sa o citesti pana la ultima pagina. Si acest volum a meritat.

Secolul lui Neagu Djuvara e desprins din evenimentele fierbinti ale secolului al XX-lea. Gasim aici disparitia boierimii romanesti, revolutia din Rusia,  deciziile cruciale ale regelui Carol al II-lea si de ce Romania lupta pentru o reputatie mai buna pe batranul continet. Am citit cu interes despre pierderea Basarabiei “fara nici un foc”, ocupatia hitlerista a Parisului, Revolutia din 89 si despre “Romania normala”. Profesorul Djuvara spune despre cum era sa activeze la ministerul de externe intr-o fosta colonie franceza. O experienta unica si, probabil, pe care putini au sansa sa o traiasca. Merita sa aflati de ce musulmanii refuzau o adevarata amicitie cu europenii, de ce djarmaii din Niger nu dau nume primului nascut si de ce spionajul e asa cum e. Previziuni pentru viitorul UE ale lui Djuvara sunt si ele unice…

Neagu Djuvara vine dintr-un viitor către care ar trebui să ne îndreptăm cu toţii (Mihai Răzvan Ungureanu)

“Francezii, în 1944, erau într-un hal de sărăcie nemaipomenită, aproape că nu aveau ce mînca. Dar, în acelaşi timp, lucrul extraordinar! viaţa intelectuală pulsa.”

“Noi avem mania asta că, odată ce ne merge prost, sărim în barca cealaltă. Aşa ne-am făcut o reputaţie foarte proastă în străinătate. Să vezi diverse cărţi de istorie care se scriu!”

“Imensa majoritatea a celor care s-au aruncat imediat în braţele comunismului au fost, conform comediei lui Eugen Ionescu, „rinocerii” …Românul vrea să şmecherească în politică – asta e absolut clar.”

“Dacă vor fi cîteva generaţii care de cînd aveau şapte ani şi pînă la maturitate au învăţat că furtul este cel mai mare păcat, România se va schimba.”

“Asta era Bucurestiul lui Ceausescu, locul unde construise cea mai mare cladire din lume dupa Pentagon…Acesta pentru mine era rezultatul comunsimului in Romania. Pe de o parte, o mizerie crasa, iar, pe de alta, o exagerare arhitectonica.”

Shitter’s Club / Frederic Beigbeder

“Ea este genul de fata care ramane plina de GRATIE chiar si cu sacosa plina de cartofi”

Un roman deloc gratios, din trilogia din care fac parte “Dragostea dureaza 3 ani” si “Jurnalul unui tanar ticnit”. Acesta, de fapt a fost motivul pentru care am deschis cartea. Sincer vorbind, nu cred ca asi mai reciti-o. Mai mult, nu cred ca Beigbeder ma va mai putea surprinde. Prea multe fite, snobi, stupefiante, cluburi, si alcool. Sau poate e din cauza, stilului nedefinitivat – e printre primile romane, aparut in 1994.

Pe scurt: toata povestea romanului este despre o noapte petrecuta la un nou club parizian, construit pe o fosta baie publica. Un club, in care chiar si ringul de dans e in forma de WC. Prin concluzie numele clubului e mai mult decat sugestiv (Shitter’s Club). Eroul principal, Marc Marronnier, este invitat la deschiderea acestui local de un prieten DJ. Personajul, oscileaza intre stari depresive si exaltare, cockteluiri si sarcasm, droguri, sex, grostesc, vulgar, reflexii, fals si muzica de club.

Cateva notite:

“… La 16 ani imi doream sa cuceresc lumea, sa fiu un star rock, sau o vedeta de cinema, sau un mare scriitor, sau un presedinte al republicii, sau sa mor de tanar. Insa la 27 de ani, deja m-am resemnat: rockul e prea complicat, cinematografia prea inchisa, marii scriitori prea morti, republica prea corupta si, de acum, as vrea sa mor cat mai tarziu cu putinta.”

“Chiar este necesar sa reamintim cum de au ajuns disc-jockey-i la putere? Intr-o societate hedonista, atat de superficiala cum este a noastra, cetatenii planetei nu mai sunt interesati decat de un singur lucru: PETRECEREA.”

“Disc-jockey-i ne remixeaza existentele…ciudata meseria asta de DJ. Ceva intre preot si prostituata. Trebuie sa daruiesti totul unor oameni care nu iti dau nimic inapoi”

” Toti barbatii sunt OBSEDATI sexual, dar cand se apuca sa vorbeasca despre asta semn rau.”

“Keep cool, man. Pe unde e COLAGEN, nu calca placerea”

“DE CE SA MAI SCRII, cand durata de viata a unui roman este inferioara celei a unui spot publicitar pentru pastele Barilla? Dincolo de asta: priviti in jur: puteti numara tot atatia fotografi cate staruri. Ei bine, in Franta este acelasi lucru: sunt cam tot atatia scriitori cati cititori.”

” MIROASE  a parfum scump, a bauturi de fermentatie si a sudoare de socializare.”

“Cu cat vorbeste mai mult, cu atat are mai putin chef sa o asculte. Paradox amuzant: VORBARETII sfarsesc prin asocializare.”

“Admira muzica TECHNO dintr-un singur motiv: pai, stiti dumneavoastra alte genuri de muzica in stare sa faca sa se miste atata amar de lume cu atat de putine note?..HOUSE-ul acidulat sudeaza somnambulii”.

“Ne ducem VIETILE noastre absurde, grotesti si derizorii, dar, cum cu totii le ducem in acelasi timp, sfarsim prin a le considera normale. Trebuie sa mergi la scoala, in loc sa faci sport, sa mergi apoi la facultate, in loc sa faci turul lumii, dupa care sa iti cauti de serviciu, in loc sa gasesti unul… Si fiindca toata lumea face la fel, aparentele sunt salvate.”

“Spune-mi pe cine esti geloasa si-am sa-ti spun cine esti. GELOZIA conduce lumea. Fara ea nu ar exista nici iubire, nici bani, nici societate. Nimeni nu ar mai ridica nici macar un deget. Gelosii sunt sarea pamantului.”

“Gagii care se asigura impotriva oricaror lovituri ale SORTII displac de-a binelea femeilor inteligente. Fiinda, unde mai este miza? Sa nu reusesti decat o data din doua incercari, iata ceva care le excita. SEXUL inseamna suspans.”

“Minutele cele mai ENERVANTE din viata unui barbat sunt acelea de dupa ejaculare care preced urmatoarea erectie (daca se mai iveste ocazia)”

“In cautarea oii fantastice” / Haruki Murakami

“Timpul curge continuu, orice am face. Noi il taiem in bucati mici, pe masura noastra si ne hranim cu o iluzie, dar el e cu  siguranta continuu.”

“Era exact cum spunea ea: un sfarsit de drum amanat la nesfarsit.”

“Oamenii incep sa imbatraneasca foarte, foarte timpuriu. Batranetea li se raspandeste incet-incet in trup ca o pata care nu mai iese.”

“Pentru ea o usa o data inchisa nu se mai deschide, asa cum usile, ca regula nu trebuiau lasate deschise vraiste. Toate lucrurile pe care le stiam despre ea nu mai erau acum decat niste simple amintiri. Iar amintirile incepeau sa se stearga aidoma celulelor vechi, inlocuite de alte noi. Acum nu mai pot sti cu exactitate nici macar de cate ori am facut dragoste cu ea.”

“Ne-am intors la hotel si am avut un raport sexual. Imi place expresia asta, “raport sexual“. Te duce cu gandul la un numar limitat de interpretari.”

“Muzica e mai durabila in timp decat gandirea”

“Timpul se scurgea altfel in casa asta. Asa spunea si pendula din sufragerie. Mergea numai cand venea cineva si-i ridica greutatile. Cata vreme ajungeau jos, ceasul continua sa ticaie. Apoi, in lipsa oamenilor, se oprea, iar timpul se depunea straturi-straturi, pe podeaua decolorata.”

“Singuratatea nu e un sentiment atat de rau. E ac linistea in care se cufunda un copac dupa ce pasarile si-au luat zborul de pe ramurile lui.”

“Noi, oamenii, putem sa ratacim pe bunul plac pe taramurile intamplarii, ca niste seminte purtate pe aripile vantului de primavara. In acelasi timp insa, putem sutine ca nimic nu este intamplator. Ce s-a intamplat deja e cert ca s-a intamplat, ce nu s-a intamplat inca e cert ca nu s-a intamplat.  Altfel spus, noi avem o existenta efemera prinsa intre “totul” din urma noastra si “nimicul” dinaintea ochilor. Nu e loc nici de intamplare, nici de posibilitate…in realitate cele doua puncte de vedere nu sunt diametral opuse, ci mai degraba, ca in aproape toate opozitiile seamana cu doua nume diferite ale aceluiasi fel de mancare”.