Romanul urmareste destinul a doua surori antitetice – Agnes si Laura. Prima, prizoniera unei relatii de familie, alaturi de un sot pe care nu l-a iubit niciodata. Iar a doua, Laura mai mereu nemultumita si dornica sa-si imite sora mai mare (fapt ce-i reuseste in final, preluandu-i gesturile, viata si sotul). Tipic, habitual, lumesc.

Actiunea „Nemuririi” se dezvolta pe o multitudine de planuri, aparent fara nicio legatura intre ele. Aceste conexiuni insa sunt sudate prin mici, uneori infime detalii topite de penita autorului. Niste piese Lego descompuse, bizar aranjate intr-o constructie mucegaita, ce ar trebui sa reziste ploii de metafore si simboluri. Schelele romanului fac aproape de nedesluşit graniţa dintre prezent şi trecut, dintre real şi fantastic.

Si totusi, emotiile zugravite in acest roman sunt o imitatie a simtului ( la fel ca si gestul de adio al Agnes, chiar la inceputul cartii). O emotie pe cat de vie, pe atat de falsa. Un sinctir de natural, de cotidian, de erozie zilnica a ‘neiubirii’. Personajele isi traiesc viata dincolo de aceasta carte, iar trairile lor nu sunt decat niste descrieri artificiale ale complexelor si lamentatiilor derizorii.

Un carusel, cu sunete pe-alocuri crepusculare, ireale si grotesti; un iarmaroc, in care personajele vin sa ne ofere niste surasuri, nelamuriri si frustrari, frumos ambalate in mantia timpul’ si al unui nou stil, a lui Kundera din care am muscat, fara a-l gusta preventiv.

Niste fragmente, destul de delicioase gasesti mai jos.

O carte, pe care mi-asi fi dorit sa nu o citesc, dar pe care asi fi citit-o oricum.

❄❄❄

“Imagineaza-ti ca ai fi trait intr-o lume unde nu exista oglinzi. Ai fi visat despre chipul tau si ti l-ai fi reprezentat ca pe o rasfrangere exterioara a ceea ce se afla in launtrul tau. Pe urma, cand ai fi avut patruzeci de ani, cineva ti-ar fi pus in fata o oglinda. Imagineaza-ti spaima care te-ar fi curpins vazand in fata ta un chip strain, absolut strain! Atunci ai fi inteles, cu claritate, ceea ce nu esti in stare sa intelegi acum: chipul tau nu esti tu.”

“A trai nu-i nici o fericire. A trai: A-ti purta prin viata eul tau indurerat. Dar a fi, a fi e fericirea. A fi: a te transforma intr-o fantana tasnitoare, intr-un bazin de piatra in care universul cade ca o ploaie calda.”

„A spune că-l iubim pe A mai mult decât pe B nu reprezintă comparaţia a două grade de măsură a dragostei, ci înseamnă, pur şi simplu, că B nu este iubit. Căci atunci când iubim pe cineva nu-l comparăm. Cel iubit e incomparabil. Chiar şi în cazul în care îi iubim deopotrivă pe A şi B, tot nu-i putem compara, întrucât, comparându-i, pe unul dintre ei încetăm să-l mai iubim.
Iar dacă declarăm public că-l preferăm pe unul celuilalt, nu facem asta pentru a mărturisi lumii sentimentele noastre de dragoste faţă de A (căci ar fi de ajuns să spunem „îl iubesc pe A!”), ci o facem spre a le da tuturor de înţeles, cu discreţie dar cu claritate, că B ne este absolut indiferent”.

“Capcana inselatoare a urii consta in aceea ca ne leaga intr-o stransa imbratisare cu adversarul.”

“Pudoarea inseamna ca ne ferim de ceea ce vrem si ne rusinam ca vrem ceva de care ne ferim.”

“Cascatul lui nu avea nici inceput nici sfarsit, era cascatul infinit al melodiei wagneriene.”

“ Omul conteaza pe nemurire si uita sa mai tina seama de moarte.”

“Esenta oricarei iubiri este copilul, si nu e deloc important daca in realitate a fost sau nu conceput si adus pe lume. In algebra iubirii, copilul e semnul sumei magice a doua finite.”

“Cu cat omul e mai indiferent fata de politica si de interesele altora, cu atat e mai obsedat de propriul chip. Acesta e individualismul timpurilor noastre.”

“ …fara aceasta credinta, ca fata noastra exprima eul nostru, fara aceasta iluzie primara si fundamental, n-am fi putut trai, sau cel putin, sa fi luat viata in serios”

“ …din clipa in care nu ne mai intereseaza cum ne vede cel pe care-l iubim, inseamna ca nu-l mai iubim.”

“E o iluzie naiva credinta ca imaginea noastra e o simpla aparenta, in spatele careia s-ar ascunde unica si adevarata substanta a eului nostrum, independent de ochii lumii”

“ Cu o anumita parte a finitei noastre traim cu totii in afara timpului. Poate doar in anumite moment exceptionale ne dam seama de varsta noastra, aflandu-ne mai tot timpul in afara varstei.”

“Nimic nu e mai avantajos decat sa adopti comportamentul copilului: inocent inca, si lipsit de experienta, copilul isi poate ingadui orice: nu-i obligat sa respecte regulile bunei conduite in societate, intrucat n-a patruns inca in lumea in care domneste forma; isi poate marturisi simtamintele fara a tine seama de conveniente.”

“Jurnalistul nu e cel ce intreaba, ci cel ce are dreptul sacru de a intreba – de a intreba pe oricine despre orice.’

“Razboiul si Cultura sunt cei doi poli ai Europei, cerul si infernul ei, Gloria si rusinea ei, dar nu pot fi disociate. Cand se va sfarsi una, se va sfarsi si cealalta, si una nu poate sfarsi fara cealalta. Faptul ca in Europa nu mai avem razboaie de cinzeci de ani e legat in chip misterios de imprejurarea ca de cinzeci de ani noi nu mai cunoastem nici un Picasso.”

“Muzica: o pompa de umflat sufletul. Sufletele hipertrofiate transformate in baloane uriase planeaza sub plafonul salii de concert, ciocnidu-se la tot pasul intr-o incredibila busculada.”

“Ceea ce-i face pe oameni sa ridice pumnii stransi, sa puna mana pe arme, si-i mana la lupta comuna pentru cauze drepte si nedrepte, nu e ratiunea, ci sufletul hipertrofiat. El e acel carburant fara de care motorul istoriei n-ar fi pornit si Europa ar fi ramas intinsa pe pajiste, contempland intr-o dulce si sublime lenevie norii plutind alene pe bolta cerului.”

“Inainte de a fi disparut din peisaj, drumurile au disparut din sufletul omului: omului i-a pierit dorinta de a mai merge pe picioarele lui, de a se bucura de aceasta miscare binefacatorare. Nici viata lui n-a mai vede ca pe un drum; o vede ca pe o sosea; ca pe o linie de legatura intre doua puncte, de la gradul de capitan la gradul de general, de la starea de sotie la starea de vaduva. Timpul vietii a devenit pentru el un obstacol ce trebuie deposit cu viteza din ce in ce mai mare.”

❄❄❄

Niste adevaruri si descrieri pline de erotism si intimitati: Care e diferenta in a face sex si a face dragoste, cum arata cea mai frumoasa femeie din lume, de ce barbatii devin copii cand iubesc cu adevarat si care sunt cele doua feluri de fericire? Raspunsurile le gasiti in cartulie, iar mai jos am insirat doar cateva fragmente  si miezuri.

Si totusi, de ce le iubim? Autorul se pare ca stie: ” Pentru ca sunt femei, pentru ca din ele-am iesit si-n ele ne-ntoarcem, si mintea noastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai in jurul lor.”

“Nu poţi face nimic ca să ai stil. Pentru că stilul nu îl ai, ci îl eşti. E engramat acolo, în ingineria vertebrelor din coloana ta vertebrală, în dinamica fluidelor corpului tău, în spotul de lumină de pe pupila ta catifelată. În înţelepciunea minţii tale, care înaintează când universul înaintează şi se retrage când universul se retrage.”

“Un act sexual in care corpurile nu se cunosc mi se pare ratat de la inceput.”

“ Fără intimitate reală, atât femeia cât şi bărbatul sunt literalmente asta: un fel de mânere la care performezi un număr de gimnastică. Poate fi uneori distractiv (mai ales pentru bărbat), ca legănatul pe un balansoar, dar, din punctul meu de vedere, e un mod primitiv, puştesc, nesatisfăcător de a face sex.”

“Am regretat de câte ori am făcut dragoste cu o femeie străină şi indiferentă, şi pentru nimic în lume n-aş face dragoste cu o prostituată. Nu pentru că riscurile sunt mari şi nici pentru că fidelitatea nu mi-o permite. Cred, pur şi simplu, că sexul însoţit de intimitate este mai bun decât cel fără intimitate.”

“De fapt, fac dragoste doua corpuri care se cunosc infinit de mult si care nu se mai satura, totusi, re-descoperindu-se.  stiu ce va face in fiecare clipa, si totusi sunt mereu surprins. Cu cat ii stiu mai bine pielea si tendoanele si cutele su gesturile si cuvintele, cu atat mai intensa si mai disperata mi-e curiozitatea.”

“De fapt, ajungi cu adevărat la maturitate sexuală doar atunci când începi să trăieşti un ciudat solipsism în doi care te face să spui: în tot universul nu există decât două fiinţe care fac cu adevărat dragoste: eu şi iubita mea.”

“Numai pe ea o vreau pentru că numai pe ea o cunosc. Îi privesc, între coapse, “fluturele cu aripi lipite somnoros” şi ştiu că e, cu adevărat, cel mai frumos lucru pe care l-aş putea vedea şi atinge vreodată.”

“Noi nu suntem interfaţa socială pe care o numim “persoana noastră”: cineva dindărătul ei, o fiinţă incomparabil mai vastă, ne controlează, modelează, cenzurează de multe ori gândurile şi acţiunile.”

“Viaţa e o trebuşoară ceva mai complicată decât îşi închipuie creierele noastre de muscă.”

“ Şi totuşi, orele de singurătate, clipele de nefericire, crizele din viaţă, visele şi reveriile, depresia, situaţiile limită, obsesiile, muzica, îndrăgostirea – toate ne spun altceva. Tot ce te scoate din rutina vieţii tale “reale” îţi arată că, trăind fără reflecţie despre tine însuţi, te duci de fapt în jos pe un tobogan de senzaţii, satisfacţii, imagini, bârfe, obiecte, minciună şi strălucire, tot mai departe de nucleul viu al fiinţei tale. Eşti un simplu consumator care se consumă în primul rând pe el însuşi. Şi vei rămâne mereu aşa dacă viaţa nu se hotărăşte o dată să te dea cu capul de pragul de sus.”

“Aşadar, cine sunt eu? Cel din testele de personalitate? Dar ele nu fac decât să mă decupeze-n diapozitive subţiri. În momente diferite, după ele, am personalităţi diferite. Interiorul nostru nu e însă un album de fotografii. Noi nu suntem obiecte, ci procese. Eu sunt, în cele din urmă, căutarea mea de sine. Exist pentru că mă caut pe mine însumi. Nu mă caut ca să mă găsesc; faptul că mă caut pe mine însumi este semnul că deja m-am găsit.”

“Cea mai minunată femeie din lume este cea care te iubeşte cu adevărat şi pe care-o iubeşti cu adevărat.”

“ Bărbaţii au creierul impregnat de hormoni. Nici cel mai distins intelectual nu e altfel, până şi el, la orice vârstă, îşi imaginează cum ar face-o cu fata plictisită, necunoscută, de lângă el. Dar când cunoşti cea mai minunată femeie din lume, care e cea pe care o poţi iubi, semnul este, trebuie să fie, că nici pulpele, nici “balcoanele” nu se mai văd, de parcă hormonii sexului şi-ai agresivităţii s-ar retrage din creierul tău tumefiat şi l-ar lăsa inocent ca un creier de copil şi translucid ca o corniţă de melc.”

“…facem sex cu un creier de bărbat, dar iubim cu unul de copil, încrezător, dependent, dornic de a da şi a primi afecţiune.”

“ Pentru mine nu există, deci, “cea mai minunată”  în sensul de 90-60-90, nici în cel de blondă, brună sau roşcată, înaltă sau minionă, vânzătoare sau poetă. Cea mai minunată este cea cu care am putut avea un copil virtual numit “cuplul nostru”, “dragostea noastră”.

I

Se ascund-n  mine noptile de ieri

Te atinge luna, fara sa mai ceri

intreaba-ma. “Intreb!”

Nu ne-aude nimeni

Zero Univers

RF

Dupa noi doi

Timpul piere

Dupa noi

Trecem paralel.

Dupa noi doi

Luni de fiere

Dupa noi

Nimic nu e la fel

II

Se dizolva-n tine linistea de ieri

Ne inghite luna, fara sa mai speri

asulta-ma. “ascult.”

Nu ne vede nimeni

Suntem pe contrasens.

foto: Anna Godzina

Doua povesti paralele: un tata surprins impreuna ca doi fii ai sai la un restaurant (ce da numele cartii), aflat la ultimele etaje ale unuia din turnurile gemene in ziua de 11 septembrie 2001; si alta istorioara pasnica, o revelatie pariziana la ani distanta de la acel atac.

De-a lungul lecturii simti acel miros de corpuri arse, traiesti clipele de groaza a celor blocati in cladire, ramai debusolat  de fumul cuptorului dat de petrolul in flacari al avionului, incerci cu disperare sa formezi numarul de telefon al persoanei iubite si sari in gol de la geamul spart al unui zgaraie-nori.

In roman, autorul insera un citat din “Istoria literaturii franceze” (1936) de Albert Thibaudet – ‘o generatie este un contingent de oameni care a trait la 20 de ani un eveniment istoric, in urma caruia nu-si va reveni niciodata si care o va marca pentru totdeauna.’

Sunt parte a acestei generatii. Pe 11 septembrie, 2001 priveam naucit la televizor ce se intampla peste ocean. Cum aceste turnuri se prabusesc in fum si tipete de groaza. Un amestec de otel topit, beton si carne vie. Nu aveam pe nimeni in cladirile sau avioanele alea, ma gandeam doar la ai mei sa ajunga bine acasa. Mereu ne gandim la cei dragi, in clipe de-astea si la cum am putea sa le protejam. Fiecare dintre noi are un “9/11″ al sau.

Mai jos sunt doar cateva fragmente, miezuri din aceasta carte.

≈≈≈≈≈≈≈≈

“De la 11 septembrie 2001, realitatea nu numai ca depaseste fictiunea, ci si o distruge.”

“Asta e un dintre lectiile date de World Trade Center : imobilele noastre sunt mobile. “

“Orice zgaraie-nori este o utopie. Vechea fantasma a omului a fost, dintodeauna, sa-si cladeasca proprii munti.

“Cultura amercana nu striveste planeta noastra pentru ratiuni economice, ci prin talentul sau specific…Ceea ce ne deranjeaza pe noi nu est imperialismul american, ci sovinismul american, izolationismul sau cultural, totala lipsa de curiozitate a americanilor fata de operele strainilor ( aceasta nu e si cazult americanilor din New York si San Francisco).”

“In Statele Unite, viata seamana cu un film, din moment ce filmele sunt turnate la fata locului. Toti americanii sunt actori, iar casele, masinile, dorintele lor par false. In America, adevarul este inventat in fiece dimineata. Tara asta s-a hotarat sa fie aidoma unei fictiuni pe celuloid.”

“(americanii) Generatie minata de zappingul frenetic si de schizofrenia existentiala. Ce-or sa faca atunci cand or sa descopere ca nu pot sa aiba totul si ca nu pot fi ei totul? Ii deplang, pentru ca eu, unul nu mi-am revenit niciodata dupa o asemenea descoperire.”

“Utopia capitalista era la fel de absurda ca si cea comunista, dar violenta ei ramanea ascunsa. Si a invins in razboiul rece datorita imaginii sale: binenteles ca in America existau unii oameni care crapau de foame, asa cum existau si in Rusia, dar cei care crapau de foame in America aveau libertatea sa o faca.”

“Lumea intreaga privea cu jind spre America, pentru ca spre viitor privesti intotdeauna cu jind.”“În anii copilăriei mele amnezice, spectacolul Americii a sedus restul lumii.”

 “Marea diferenţă dintre părinţii noştri şi noi e că părinţii noştri luptau pentru globalizare.”

“Televiziunea face ca lumea sa devina geloasa… Astazi, peste tot in lume, tarile murdare oscileaza intre admiratie si respingere, intre fascinatie si dezgust fata de tarile curate, al caror mod de viata il capteaza prin satelit, cu decodoare pirat si cu cate o scula de pasat piureul pe post de antena parabolica. Fenomenul este recent: se numeste globalizare, dar adevaratul ei nume este “televiziune”.

“Eu am crescut pe vremea razboiului rece; atunci, totul era asa de simplu… America avea un singur dusman: Rusia. Era practic sa ai un inamic bine definit; in felul asta, restul lumii putea alege. Preferati supermagazine pline sau goale? Vreti sa aveti dreptul de a critica sau sa fiti nevoiti sa va tineti gura? Astazi, lipsita de contraexemplul sau, America a devenit Stapanul ce trebuie doborat. America a devenit propriul sau inamic.”

“Turnul Babel era prima tentativa de globalizare. Daca luam de bune cuvintele “Facerii”, asa cum se intampla in cazul americanilor, atunci Dumnezeu este impotriva globalizarii.”

“Fatalismul ma dezgusta, prefer energia disperarii, violenta caracterului, instinctul de supravietuire.”

“M-am intrebat adesea de ce se arunca oamenii in gol in cazul incendiilor. O fac fiindca stiu că vor muri. Nu mai au aer, se sufoca, ard. Prefera sa sfarseasca, numai sa se petreacă totul repede si curat. Jumperii nu sunt niste depresivi, ci fiinte cu judecata. Au pus in cumpana elementele pro si contra. Prefera o cadere vertiginoasa, in loc sa se innegreasca, aidoma unor carnati, intr-o incapere plina de fum. Aleg saltul mortal si un ramas bun vertical. Nu mai au iluzii, chiar daca unii încearca sa-si foloseasca geaca pe post de parasută ocazionala. Isi incearca norocul. Evadeaza. Sunt oameni, caci prefera sa aleagă cum vor muri in loc sa se lase prada focului.”

“In clipele de spaima, rugaciunea e spontana. Religia se intoarce in suflete.”

“Daca societatea ne lasa sa alegem intre a auzi  oracaielile unui sugar si a merge fara nevasta la party, atunci nu trebuie sa ne mire ca in Occident exista tot mai multe mame celibatare.”

“Cum copiii nu au o viata pasionanta, fac din ea o viata pasionanta. Totul devine pretext pentru drame, istericale, tipete, bucurie, hohote de ras, tropaieli de furie. Intre viata unui copil mic si o piesa de Shakespeare nu-I nici o diferenta.”

“Mi-ar placea ca viata mea sa para mai complicata decat este. Din nefericire, viata este uimitor de simpla: te dai peste cap ca sa scapi de parinti si, apoi, te transformi in ei.”

“Fiecare deceniu inventeaza o boala noua. In anii ’80: SIDA. In anii ’90: schizofrenia. In anii 00: paranoia.”

“Terorismul nu lichideaza simbolurile, ci sfarteca indivizii din carne si sange.”

“11 septembrie a avut doua consecinte diametral opuse: amabilitate in interiorul tarii(SUA), rautate in exteriorul ei.”

“Violenta omului e proprie naturii lui. In principiu, cultura, religia, societatea, civilizatia se presupune ca i-o domesticesc. In principiu.”

“Americanii au mers pe Luna, dar a doua zi dupa 11 septembrie 2001, n-au mai avut nevoie sa se duca atat de departe: New Yorkul devenise o planeta moarta. Un covor de pulbere alba acoperea asfaltul.”

“Trebuia sa ne revenim. Era chinuitor sa indeplinesti pana si un act atat de simplu cum este acela de a respira, chiar daca mirosul insuportabil ar fi fost unicul vinovat. Fumul gros purta în sine cauciuc topit, plastic ars, carne calcinata. Miros dulceag de kerosen, gretos si inspaimantator, pulbere de oseminte si cenusa de carne omeneasca. Amestec de nor toxic, de gas-oil intepator, de crematoriu – acesta este mirosul pe care il simtiti cand treceti pe langa o uzina, acelasi de care fugiti cand accelerati, tinandu-va respiratia.”

“Singurul interes pe care il prezinta faptul ca traiesti in democratie este acela ca poti critica democratia. Inasasi aceasta trasatura ne arata ca traim in democratie. O dictatura nu poate fi criticata. Chiar atacata, amenintata, batjocorita, democratia trebuie sa arate ca este democrata tocmai vorbind despre rau democratia.”

“Daca ne intoarcem cu opt generatii in urma, toti americanii cu piele alba sunt europeni. La fel si noi: chiar daca nu suntem toti americani, probleme noastre sunt ale lor, iar problemele lor sunt ale noastre.”

Pozele sunt luate de pe pagini net dedicate 9/11, iar aici, gasiti alte imagini infioratoare.

” Atatea cuvinte se pierd. Ies din gura si se dezumfla, pribegind fara rost, pana ce le sufla vantul in sant, ca pe niste frunze moarte. ” (Nicole Krauss) 

Uneori, oricat de plastic in ale vorbirii si citit n-ai fi, nu ai cum sa definesti stari sau emotii ce-ti tulbura fiinta intreaga. Nu ai cum sa le dai literelor tale amestecate un invelis caldut, pluristratificat, comod astfel incat lasandu-ti gura sa nasca aceste vibratii, sa simti ca ele ating anume acele corzi pe care degetele sufletului tau le impetesc intr-un acord, o nota. Sa te simti inteles. Suficient de bine inteles.

Pentru ca n-ai cum explica inexplicabilul asa cum n-ai cum atinge intangibilul.

- Vrei sa vorbim? De ce sa vorbim? Ce sa vorbim?

- Te iubesc.

Cuvintele sunt pasarile mintii, ce au uneori de strabatut in ocean imens, aspru, nordic, de nesuferit  si asta chiar daca te afli la distanta unui metru de urecheile care, aparent le prind pe-acestea.

Unde ce pier fara a fi culese din plasele timpanilor. Fara a fi prelucrate de uzina fruntii.

Ca niste frunze de toamna cad la picioarele tale. Neputincios le aduni gramajoara si le bagi in buzunarul de la blugi.

Le aduni si-ti promiti sa nu le mai scoti niciodata. Pentru ca altadata nu mai vrei sa vina. Altadata le vei spune mecanic, public, ordinar, fara stinghereala, fara paroxism. Altadata e mult prea departe. E dincolo de acum, de azi, de aici.

Dincolo de cuvinte sunt taceri.

Taceri, mult prea clare decat acele doua cuvinte ciudate.

Cuvinte, pe care nu le vei intelege nici-o-da-ta.

Cuvinte, pe care le poti simti doar.

≈≈≈≈≈≈≈≈

you don’t have to speak – i feel.”

Unii autori sunt umbriti de sabloanele traditionale, iar in timp pierdem orice interes legat de scriitori romani, indepartandu-ne de autentic si natural, preferand traducerile si preluarile.

L-am neglijat pe Eliade, pe vremea liceului. Mi se baga pe gat altceva, efectiv. Iar acum, cand nu mai am de pregatit temele de conversatie la franceza sau nu am de rugumat formulele interminabile la fizica, l-am redescoperit pe Eliade.

Primul sau roman, autobiografic este despre anii de liceu — un adolescentului miop – ochelarist, frustrat, complexat, urat, speriat de fete si un rebel devorator de carti. Nu este, insa un tocilar.  Neglijeaza programa scolara si materiile care nu-I plac. De aceea este luat drept incapabil si lenes de profesori si parinti si lipsit de atentie din partea fetelor. Intr-o buna zi, lucrurile se vor schimba, insista eroul. Si asta pentru ca cu ajutorul acestui prim roman, liceanul Eliade spera sa ajunga celebru, iar chinurile sale launtrice vor capata un sens final, eroic, incoronat.

Scopul real, insa al tanarului Eliade  este autocunoasterea, nu prin imitarea modelelor straine, ci prin cautarea drumurior nebatatorite, invingerea slabiciunilor, asceza, vointa, constructia personalitatii si descoperirea de sine.

Manasrda casei sale, locul unde se petrece cea mai mare parte a romanului, este plina de carti pe care le devoreaza cu un apetit animalic, aproape bolnav, aproape fizic. Aici petrece timpul cu prietenii sai, disputand scrierile autorilor preferati, analizand zbaterile adolescentei si destainuind mugurii poftelor erotice.

Mansarda e un loc de refugiului adolescentului miop, din fata lumii exteriore ostile, din fata ordinarului si trupescului. Locul unde se desfasoara luptele interioare, calirea intelectului si cristalizarea geniului viitorului romancier.

“Docotorul”, cum era numit de cercul sau de prieteni creste impreuna cu jurnalul sau, ii elibereaza gandurile si-i dezgoleste talentul indubitabil.

Un roman sincer, autentic, naiv si contradictoriu, ca sentimentele unui licean. Aproape aceleasi emotii pe care le traisem pe vremea adolescentei mele la fel de miope. Mai jos sunt doar cateva fragmente, in care, probabil, m-am regasit.

≈≈≈≈≈≈≈≈

“Amintirile sunt icoanele timpului pierdut.”

“Trebuie să mă cunosc. Trebuie să ştiu odată sigur cine sunt şi ce vreau. Am amânat mereu lucrul acesta, pentru că mi-era teamă. Mi-era teamă că nu voi izbuti să-mi luminez sufletul sau că lumina ce va aluneca asupra-i să nu mă îndurereze. Eu mi-am închipuit anumite lucruri despre mine însumi. Ce se va întâmpla dacă acestea nu există aievea? Dacă ele n-au fost decât o părere?”

“Dar e atât de dureros şi greu să nu crezi în fericire. Pentru cei mulţi, fericirea ajunge chiar un sens dat existenţei. Cu atât mai rău pentru ei. Fericirea nu poate fi cunoscută, valorificată şi stăpânită decât după ce te-ai îndoit de ea.”

“Iată ce simt: că sunt ridicat din mine şi izbit de colţuri dureroase, şi lăsat iar în suflet, şi iară înălţat. Şi nu ştiu nimic altceva, şi nimic nu înţeleg.”

“Am plâns. Când am pus cartea pe raft, am râs. Am râs de mine. Încă mai sunt sensibil şi visător.”

“Dacă sufletul meu nu e unul, ci o infinitate, cum l-aş putea cunoaşte pe cel adevărat?”

“Cărţile te silesc să-ţi pierzi inteligent timpul. Şi, totuşi, această pierdere inteligentă nu e mai puţin absurdă, prin faptul că te consumă şi te înstreinează.”

“În prudenţă stă fericirea.”

“Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe.”

“Eu stiu ce se petrece cu mine: sunt un sentimental. Zadarnic incerc sa ma ascund. Sunt sentimental ca orice alt adolescent. Pentru ca, altminteri, n-asi fi acum intristat. N-am nici un motiv sa fiu intristat.”

‘Voiam sa par linistit, ca sa nu se spuna ca invidiez pe cei cativa neghiobi incoronati. Dar, inconjurandu-ma premiantii, simteam ca imi slabesc puterile. Uram pe acei adolescenti cu fruntile inguste, inculti si impersonali, care isi invata lectiile, se duc la cinematograf si se masturbeaza in fiecare noapte.’

“E foarte usor sa spui: “ Cunoaste-te pe tine insuti!”  Dar as vrea sa-l stiu pe acela care a priceput ceva cand a incercat sa se cunoasca pe sine. Eu nu pricep nimic. Nu pot distinge ceea ce e firesc in sufletul meu de ceea ce nu exista decat prin imaginatie”.

“Dar, in toamnele reci si umede, cat sunt de fericit in singuratate…Privesc in jarul sobei de zid si gandesc: poate, la toamna, nu voi mai privi singur jaratecul si nu voi mai asculta singur vantul… Apoi rad si imi spun: de cate toamne nu gandesc acelasi lucru?… Dar parca eu nu stiu ca atunci cand musc buzele ca sa nu plang si imi sterg lacrimile in fata jarulu, pe furis, mangaindu-l cu dorurile mele?…”

“Sufletul meu e aspru. Vointa mea e absurda, dar e o vointa trainica, formidabila, care apasa si inabusa totul in calea sa. [...] Hotarat ca o stanca, incruntat, cu ochii inclestati de tinta, cu buzele strivite de furie, cu pumnii stransi gata de a se pravali si a-mi indurera carnea. Asa trebuie sa fiu eu. Pentru ca asa vreau eu, [...] singurul mascul in turma de adolescenti slabanogi.”

“ Trebuie sa lupt mereu, trebuie sa ma apar impotriva sufletului meu, pe care nu-l cunosc si care mi se dezvaluie la rastimpuri, contradictoriu. Niciodata nu mi-am gasit sufletul acelasi. In fiecare zi, altul.”

“ Amandoi, in adancurile sufletelor noastre, suntem authentic sentimentali. Amandoi intelegem aceasta. Si – cunoscand rana – ne straduim sa o ascundem.”

“Copilarie inveninata de furie ascunsa, de invidie pe cei cu chip frumos, de ura pe cei bogati si puternici, si fericiti. Adolescenta chinuita de miopie si de obsesii cerebrale, roasa de nebunesti ambitii, biciuita de neputinta, consumata in plans, pe care nu l-a auzit nimeni si nu l-a banuit nimeni, si nu l-a mangaiat nimeni.’

“ M-au lasat sa pasesc inainte, singur. Unii ma privesc cu neincredere. Si eu m-am inchis tot mai mult in mine. Si n-am gasit nici un suflet prieten, prieten cu adevarat. Dar aceasta nu trebuie sa ma indurereze. Eu am sa raman mereu tot mai singur. Nu e bine asa? Si nu am vrut chiar eu aceasta?”

“ Ceasurile triste sunt trecatoare. Le indepartez cu vointa sau le indeparteaza viata din mine. Simt clocotind in vine, in piept, la tample, viata. O viata pe care nici unul dintre tovarasii mei nu o simte. O viata care creste si se tulbura, si spumega, si se infierbanta, si creste, si ameninta, si zguduie temeliile fapturii mele.”

“ simt ca imi lipseste ceva adanc, masiv, sigur, intim – cu care sa ma contopesc – de ani. Acum, asi fi avut un tovaras. Dar ma aflu singur, sub arsita unor indoieli ce-mi sfasie sufletul si-mi imprastie vrerile.”

“mi-era teama de ea, si o doream. Surprinzandu-ma dorind-o, eram umilit, ma mustram, ma insultam. Treceau cateva ceasuri si iar ma descopeream asteptand-o.”

“celor care n-au indurate niciodata lupta pentru implinirea unei absurditati li se pare nebunie orice le depaseste slabiciunea si mediocritatea”

“o femeie, oricat ar fi de superioara, daca nu se ataseaza de o constiinta masculine cu care sa comunice, luand si daruind, piere. Mediocritatea biruieste intotdeauna asupra unei femei singure.”

“ casnicia e cel mai perfect fapt omenesc, cand e concretizarea permanenta si vie a unei fericiri etice. Si e cel mai dezgustator cand se infaptuieste prin lasitatea unuia dintre soti.”

“ Am cel mai sincer dispret pentru amant, care culege resturile ( a fost altul inainte lui, nu?…) si profita de inexperiența sexuala a sotului, sarman functionar grabit sa adoarma dupa o singura si pripita imbratisare…Am acelasi dispret pentru sot, care-si cauta sotie ca sa poata avea un apartament luxos, mancare calda si copii. Oameni care nu tresar rostind: acesta e copilul meu…”

“ Nu mă înspăimîntă nimic. Viața ma ațîță ca o primavară perversă. Nu voi lăsa sa scape nimic din cele ce mi-a făgăduit. In fiecare dimineață, voi renaște. In fiecare noapte, mă voi dărui…”

- Felicitari! Ti-ai schimbat statusu’ pe FB.

- Mi-am schimbat CARACTERELE. ACUM SCRIU MAI EXPRESIV.

Omu’ e-o fiinta sociabila si prin urmare are nevoie de comunicare. Zilnica, constanta, suficient de oxigenata si sarata tot suficient de’.  Are nevoie de ea, la fel ca de un dejuno-pranzo-cina,  de proteina zilnica. comunicare de tip fast food – repede, gustoasa, hipercalorica, semipreparata si semiprofunda. Usor de gatit si de incalzit. In mare parte suntem dependenti de acest schimb de cuvinte deglutibile, comune si spuse pe-nteleselea. Prajite in sos de gand  pe ambele parti ale si-la-be-lor. Si asta pentru ca omu’ e-o fiinta cu caracter sociabil. Constant.

In lipsa unei portii zilnice, cuvintele nenascute de gura, mor inecate in  compotul din cap. Apasator compot, ca o ploaie de hematoame intracerebrale, colorate in culori bacoviene.  modul prin care apar unele complexe, lamentatiisi frustrari.

De aceea, uneori  omu’ gusta din momeala paginilor de socializare. Uneori chiar tot mai des gusta,  uneori se mai si ineaca in likeuri, alteori expectoreaza declaratii, inghite in sec comentarii acide la minunateniile postate cu grija sau fara si se mira cum de a ajuns sa-si indrageasca mai mult prietenii virtuali decat pe cei palpabili.

Omu’ e visator. Constant. Deloc naiv – nativ chiar. Iar cand are emotii omu’, pentru ca in mare parte e totusi o fiinta sociabila si le exprima direct sau indirect. Demonstrativ sau natural. Pe o pagina de facebook, pe un blog, printre cuvintele unui sms sau pe un biletel prins de un buchet de toporasi. O va face in mod sigur, odata si odata. pentru ca e om si pentru ca e o fiinta sociabila.

- Hey, ai o inimioara? deci, esti intr-o relatie? ICan’tBelieveMyEyes

- Yes, u can.

- Like?

- Like no one else.

Merele se aranjeaza intr-o noua Cale Lactee.

Relativ bine. Relativ ea. Relativ eu. Simt pulpa degetelor lunii Mai pe spatele unui Munte Vrajit.

Ea-mi deseneaza cu semintele strugurilor unei toamne E=mc ², si-mi  spune cate zile au mai ramas pana la sfarsitul civilizatiei.

Frenetic incerc sa-i ghicesc codul genetic. Si sa formez numarul  de telefon. Aproape invizibil.

Vocea ei se amesteca cu a mea.

- Esti aici?

- Sunt aici. Mereu eram.

Ea  stinge lumina. Si-mi zice de filmele unei actrite porno. O fiinta romantica si virgina, care-si incepusera cariera alinand hormonii unei rude indepartate. Aprind lumina.

Nu mai vreau sa vad scene de mana a doua.

Ea nu insita si-mi arata ranile de pe corpul presarat cu planetele soarelui fara nume.

Stiu ce trebuie sa fac. Stiu cum. Stiu de ce.  Imi desfac sufletul si ajung cel mai principal nerv. Il prind in urechea acului pamantului si suturez plagile ei. Nod dupa nod, de la vest spre  est, de la nord spre  sud.

Nodurile noastre se amesteca.

- Te mai doare asa?

- Te va durea altfel?

Privirile ei sunt largi si lungi, ca izolinia unei electrocardiograme, in asteaptarea unei singure batai. Sunt calde privirile ei ca un freamat de primaveri, de pe planetele  soarelui fara nume.

Imi intinde manile. Fasciculatiile trupului, nasc furtuni in oceanul din palme.

Pestii se zbat in apa noptii. apa  profunda ca visele primului embrion uman.

Plaja ramane in urma, iar picioarele nu mai simt nisipul. Valurile ei bat in mine. Oceanul ne acopera.

Apele noastre se amesteca.

- Unde mergem?

- Aici aproape, aproape de inceputul anotimpurilor.

Un elefant in pielea primului pamantean danseaza in jurul focului. Prometeu zambeste. Dansul elefantului e tot mai haotic, mai neindemanatec, mai natural.

Planetele soarelui fara nume  s-au topit in corpul ei. Macii incoltesc pe pielea, abia trezita din Era Glaciara. Se intind spre cer florile lor.  Lanuri de maci salbatici si liberi. De un rosu aprins, aproape dureros. Aproape convulsiv. Petalele lor le ia vantul si le asterne pe buzele mele.

Umbrele noastre se amesteca intr-un dans infinit.

- Imi zambesti?

- Iti zambesc. Imi dansezi?

“Uneori conteaza nu ce dai, ci la ce renunti.”

         Aceasta cartulie mi-a fost recomandata amabil la o librarie din centrul Chisinaului. Ce m-a facut sa o iau? Probabil faptul ca e un bestseller international, tradus in peste 50 de tari si care a depasit un milion de exemplare vindute, doar in Spania. Ambalajul, totusi misca economia. Si inimile sensibele ale cititorilor. Probabil, altceva.

         Cartile, parerea mea ajung de loc  intamplator in mainile noastre. Ele vin sa ne ofere raspunsuri pe care déjà le intuim, vin sa ni le confirme. La  fel zice si eroul romanui “Umbra Vantului” :  “Cartile sunt oglinzi: vezi in ele numai ceea ce ai déjà in tine.”

          Despre ce e acest roman? Despre o carte in mijlocul careia se afla o alta carte plina de enigme, care modifica destine si atrage intimplari miraculoase. “o meditatie profunda asupra destinului omului si a reflexului acestuia in opera de arta, intre peren si efemer. “

” Barcelona anului 1945, domnul Sempere, proprietar al unui anticariat din inima orasului vechi, isi duce fiul, Daniel, la Cimitirul Cartilor Uitate. Potrivit tra­ditiei, cine intra acolo pentru prima oara tre­buie sa adopte o carte. Dintre miile de tomuri prezente, Daniel se simte atras de Umbra vintului de Julián Carax, un roman misterios. de la care pornesc toate intamplarile..”

Va ofer placerea sa le deznodati  singuri, cum am facut si eu, cu creionasul in mana. ca la scoala:) mai jos sunt doar niste fragmente. Frumoase fragmente.

E o lectura splendida, cu o sumedenie de metafore, labirinturi emotionale si descoperiri.. in oglinda.

Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

“Exista lucruri care nu se pot vedea decat pe intuneric.”

“Locul asta e un mister, Daniel, un sanctuar. Fiecare carte, fiecare tom pe care-l vezi are suflet. Sufletul celui care l-a scris si sufletul celor care l-au citit, l-au trait, l-au visat. Ori de cate ori o carte isi schimba proprietarul, ori de cate ori privirea aluneca pe paginile ei, spiritul sau creste si se intareste.”

“Un secret valoreaza atat cat valoreaza cei de care trebuie sa-l pazim”

“Viitorul se citea cu o mai mare limpezime pe strazi, in fabrici si prin cartiere, decat in ziarele de dimineata.”

“Femeile au un instinct infailibil cand un barbat s-a indragostit de ele fara scapare, mai cu seama daca barbatul in chestiune e prost ca noaptea si mai tanar.”

“Unul dintre trucurile copliariei e ca nu-i nevoie sa intelegi un lucru ca sa-l simti. Cand ratiunea devine capabila sa inteleaga cele intamplate, ranile din inima sunt deja prea adanci.”

“Sa urasti cu adevarat e un talent pe care il deprinzi cu anii”.

“Daca intr-o buna zi  vei avea dumneata o fiica, binecuvantare pe care nu i-o doresc nimanui, fiindca e o lege a vietii ca, mai devreme sau mai tarziu, are sa-ti franga inima, in fine, ce voiam sa-ti spun, daca intr-o zi vei avea o fiica vei incepe, fara sa-ti dai seama, sa imparti barbatii in doua categorii: cei pe care ii banuiesti ca se culca cu ea si cei pe care nu-i banuiesti. Cine zice ca nu-i asa minte de-ngheata apele.”

“Cinematograful s-a nascut ca o inventie pentru distrat gloatele analfabete si, dupa cinzeci de ani, nu s-a schimbat prea mult.”

“De priceput nu se pricipe nimeni (la femei), nici Freud, nici ele insele, insa asta e ca electricitatea, nu-i neoie sa te pricepi cum functioneaza ca sa-ti frigi degetele.”

“N-ai cum sa stii ce-i viata, pana nu dezbraci pentru prima oara o femeie. Nasture cu nasture, ca si cand ai coji dumneata un cartofior dulce si caldut intr-o seara de iarna.”

“Televiziunea, prietene Daniel, este Anticristul, si iti spun eu ca vor fi de-ajuns trei sau patru generatii pentru ca oamenii sa nu mai stie nici sa traga o basina pe cont propriu si pentru ca fiinta umana sa se intoarca la pestera, la barbaria medievala si la niste stadii de imbecilitate pe care si limaxul le-a depasit inca de prin Pleistocen. Lumea asta nu va muri de o bomba atomica, asa cum spun ziarele, ci va muri de ris, de banalitate, facand o gluma la tot si la toate si, in plus, o gluma proasta.”

“Lumea ii da cu pliscul ceva de groaza. Omul nu se trage din maimuta, se trage din gaina.”

“Femeia adevarata o castigi incetul cu incetul. Totul e o chestiune de psihologie, ca intr-o tactica adecvata in luptele cu taurii.”

 ”Barbatul , intorcandu-ne la Freud si exprimandu-ne metaforic, se incalzeste ca un bec: se incinge cat ai zice peste si se raceste la loc pe data. Muierea, insa, iar asta e stiinta pura, se incalzeste ca un fier de calcat, ma-ntelegi dumneata? Incetul cu incetul, la foc mic, ca o tocana buna. Dar, ce-i drept e drept, cand a prins a se-ncalzi, nimeni n-o mai poate opri.”

“… eu nu ma grabesc. Tot ce-i bun se lasa de asteptat. Sunt mocofani care cred ca, daca ii pun mana pe cur unei femei si ea nu protesteaza, o au deja la degetul mic. Incepatori. Inima unei muieri e-un labirint de subtilitati care sfideaza mintea necioplita a barbatului mincinos. Daca vrei sa posezi cu adevarat o femeie, trebuie sa gandesti ca ea, iar primul lucru e sa-I castigi sufletul. Restul, dulcele invelis molcut care te face sa-ti pierzi mintile si virtutea, vine pe deasupra.”

“cuvintele cu care se otraveste inima unui copil, din meschinarie sau din ignoranta, raman inchistate in memorie si, mai devreme sau mai tarziu, ii ard sufletul.”

“..in clipa cand stai sa te gandesti daca iubesti sau nu pe cineva, deja ai incetat sa-l mai iubesti”

“Viata merita sa o traiesti pentru 3-4 lucruri, restul e o mranita pentru camp.”

“Cartile sunt oglinzi: vezi in ele numai ceea ce ai deja in tine.”

“putine lucruri inseala mai abitir ca amintirile.”

“Viata trece in zbor, mai cu seama partea care merita s-o traiesti.”

“Asteptarea e rugina sufletului”

“Timpul trece cu atat mai grabnic cu cat e mai gol”

“Lucrurile intamplatoare sunt cicatrici ale destinului“