Urmele

Urmele…Un om cu adâncă frică de Dumnezeu, care şi-a trăit viaţa în credinţă şi dreptate, trecând la cele veşnice, a fost primit de Însuşi Împăratul Ceresc. Uite, omule, îi zice Dumnezeu, fiindcă ţi-ai trăit viaţa în dreptate şi credinţă, îţi voi arăta harta vieţii tale, să vezi drumul pe care l-ai parcurs de la naştere până aici, în Ceruri, în Împărăţia Mea. Pe harta ce i-o arătase Dumnezeu drumul omului trecea pe nisipul moale al malului unei mări. Pe nisip se vedeau clar două perechi de urme. Acestea-s urmele Mele şi ale tale, toată viaţa ta am fost alături de tine, îi explică Dumnezeu. Omul observă că, la un moment dat, o pereche de urme dispăruse şi pe nisip se desluşea doar una singură. Îşi aminti că trecuse prin nişte momente grele în viaţa sa şi se gândi că urmele sunt ale lui şi că anume în acele momente grele Dumnezeu îl părăsise. De aceea, Îl întrebă: De ce, Doamne, m-ai părăsit anume atunci când mi-a fost greu? Dumnezeu a înţeles şi se uită la urmele de pe nisip: Nu te-am părăsit, omule, ci te-am luat în braţe, ca să te trec peste acele grele încercări. Urmele pe care le vezi sunt ale Mele…
(anonim)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s