zero, mai.

De la zero.

Poţi începe de la 00.00, de luni, duminica, joi sau miercuri.  nu contează.

Nu uita însă dacă tot te-ai decis, trebuie sa arzi podurile din urma ta. și să amputezi amintirile și metastazele neîmplinirilor, împrăștiate prin piept.

Aruncă buchetele uscate de flori, de prin buzunare.

Şterge denumirile străzilor, care nu mai duc nicăieri.

Deschide larg fereastra și respiră

de la zero.

Dă-ți o palmă,  cum li se dă celor nou-născuţi care nu vor să respire.

Dacă e nevoie – strigă. Strigă de doua ori, dacă e nevoie. și expulzează tot amnioticul unei foste iubiri.

Acum zîmbește, visează, plîngi, sari în sus, dansează,

Şi zîmbește din nou.

Ești liber.

Ești mai liber

Esti in Mai.

Ești

De la zero,

Mai.

Anunțuri

15 gânduri despre &8222;zero, mai.&8221;

      1. adevarat…stim cand e sfarsitul…doar ca nu-l recunoastem din prima…cu metastazele e mai greu…intotdeauna avem nevoie de un „doctor”…

      2. … cit de banal nu ar suna,dar totul ce se face in viata noastra, se face spre bine,indiferent cit de monstruase, sunt, sau ni se pierderile pentru moment. Din totdeauna am sustinut si sustin , ca acolo undeva SUS, totul oricum e predestinat..orice secunda … orice actiune…orice situatie chiar si stupida,pe alocuri,e introdusa in SCENARIU…iar noi in contextul dat, suntem doar niste marionete cu dreptul de a alege… de a alege un drum sau altul…

        … atunci cind vine finalui unui CEVA frumos …nu e cazul sa spunem ,cum o facem de obicei: CE NU AM FACUT CORECT?…sau ,NU TREBUIA SA PROCEDEZ ASA sau ALTFEL…si sa ne consolom, ca s-ar fi rezumat la un alt final … NU,NU,NU…finalul ar fi fost acelasi, si in subconstient noi realizam asta…dar continuam sa ne contrazicem , spunind ca AMINTIRILE ne CHINUIE… pe cind ,de fapt, e anapoda, noi suntem cei ce le CHINUIM … nu noi oare ne rentoarcem de sute si mii de ori la ele?… caci diminetile de altadata au fost inlocuite de alte, in care te trezesti paralizat de la unicul gind ca esti SINGUR… inspiri …dar – ceva NOU …alveolele tale se blochiaza caci pina nudemult inspirau expiratia CUIVA…iar acum sunt lipsite de asta si …DOARE…din nou inspiri…si din nou surpriza… acolo undeva in piept,atriile si venticolele sunt amorfe…s-au blocat,sau ma bine zis,noi le blocam, nu mai pentru a pastara absolut totul si sa numim asta AMINTIRE… Ne ascundem in rutina … ne refugiem in lucru… zimbim , dar nu vedem zimbete… ne punem o masca de omulet LIBER si imprastiem trairi false… strigam si declaram ferm tuturor ca incepem totul de la zero… dar de fapt, tot mai tindem sa ramiinem pe banda minus infinit… si cu orice prilej ,din nou , cautam motive de a revenim la descoperirile arhiologice din sufletul nostru… Cel mai grav e ca descoperim ca nu mai iubim …si asta DOARE si mai mul… o durere ce da nastere fenomenului numit FRICA…. frica ca nu vei mai intilni niciodata un omult ca EA(EL)… ca nu vei mai avea acelasi trairi nedescrise care iti dadeau aripi…. ca nu vei mai IUBI… e si fires ca NU … caci ceeea ce e pregait pentru tine va fi si mai frumos, si mai adevarat , si mai de nedescris … important e sa privesti in jur , sa nu refuzi sa vezi si sa constientizezi ca nu incepi de la ZERO, ci continui sa mergi mai departe… conform SCENARIULUI…

  1. … imprevizibilulul e cel ce da culoare vietii
    … de multe ori suntem siguri ca noi suntem ceei ce dictam anumite lucruri si situati…dar de fapt, e si acesta un punct din ,asa zisul ,scenariu numit – DESTIN

  2. Cred in zerouri, si in inceputuri. Doar ca uneori m-am autoamagit ca sterg totul. Unele lucuri insa dureaza, ani de zile, indiferent cat am incercat sa le tai sau sa neg existenta lor si sa cred ca gata, sunt libera. Vad asta de fiecare data cand peste un timp ne pomenim fata in fata. Si demult nu mai e vorba de dragoste, e vorba de ceea ce ai pierdut. Ceea ce ai dat fara sa primesti sau sa fie apreciat sau ceea ce ti s-a luat cu forta. Au ramas parti din tine la cienva si nu mai primesti inapoi. Nu mai esti intreg si nou-nout. Niciodata.
    Si nici in destine si scenarii nu cred, ca totul se intampla spre bine e un elementar „coping mecanism” care iti lasa comoditatea sa nu te analizezi si sa nu inveti din greselile pe care le-ai facut. Iti da liniste sufleteasca, dar nu si schimbare sau progres spiritual.
    Paradoxul e ca ma simt singura printre oameni si ma simt bine singura. Singur e diferit de singuratic. Alone si lonely.
    Ramane speranta ca va fi o data totusi altceneva care nu va rupe din tine, alturi de care te vei simti si liber, si fericit si tu insuti. Si schimbarea ta spre bine e la propria discretie, si nu la cheremul standardelor impuse de altii. Unica frica acum e ca durerea ma face dura si amara si voi putea rani pe cineva care ma va iubi. Si totusi ma incapatinez sa sper si sa cred.

  3. Frumos post,,,cind fiecare simte acest moment descris de tine,are uneori nevoie sa si i se spuna ce sa faca ,ca in acel moment ne pierdem orientul si ne prostim in cautari care duc la ZERO.;)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s