„De ce iubim femeile” / Mircea Cartarescu

E prima carte a acestui autor, pe care am devorat-o in cateva nopti, lungind astfel placerea lecturii.  Iarasi, o citisem pentru ca mi-a recomandat-o cineva.  E o lectura usoara, un buchet de povestoare despre  Ele, fiecare avand un miez, o concluzie, un tablou-cheie al ceea ce ilustreaza lumea interioara a unei femei, pictata evident de manile unui barbat.

Niste adevaruri si descrieri pline de erotism si intimitati: Care e diferenta in a face sex si a face dragoste, cum arata cea mai frumoasa femeie din lume, de ce barbatii devin copii cand iubesc cu adevarat si care sunt cele doua feluri de fericire? Raspunsurile le gasiti in cartulie, iar mai jos am insirat doar cateva fragmente  si miezuri.

Si totusi, de ce le iubim? Autorul se pare ca stie: ” Pentru ca sunt femei, pentru ca din ele-am iesit si-n ele ne-ntoarcem, si mintea noastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai in jurul lor.”

“Nu poţi face nimic ca să ai stil. Pentru că stilul nu îl ai, ci îl eşti. E engramat acolo, în ingineria vertebrelor din coloana ta vertebrală, în dinamica fluidelor corpului tău, în spotul de lumină de pe pupila ta catifelată. În înţelepciunea minţii tale, care înaintează când universul înaintează şi se retrage când universul se retrage.”

Un act sexual in care corpurile nu se cunosc mi se pare ratat de la inceput.”

Fără intimitate reală, atât femeia cât şi bărbatul sunt literalmente asta: un fel de mânere la care performezi un număr de gimnastică. Poate fi uneori distractiv (mai ales pentru bărbat), ca legănatul pe un balansoar, dar, din punctul meu de vedere, e un mod primitiv, puştesc, nesatisfăcător de a face sex.”

“Am regretat de câte ori am făcut dragoste cu o femeie străină şi indiferentă, şi pentru nimic în lume n-aş face dragoste cu o prostituată. Nu pentru că riscurile sunt mari şi nici pentru că fidelitatea nu mi-o permite. Cred, pur şi simplu, că sexul însoţit de intimitate este mai bun decât cel fără intimitate.”

“De fapt, fac dragoste doua corpuri care se cunosc infinit de mult si care nu se mai satura, totusi, re-descoperindu-se.  stiu ce va face in fiecare clipa, si totusi sunt mereu surprins. Cu cat ii stiu mai bine pielea si tendoanele si cutele su gesturile si cuvintele, cu atat mai intensa si mai disperata mi-e curiozitatea.”

“De fapt, ajungi cu adevărat la maturitate sexuală doar atunci când începi să trăieşti un ciudat solipsism în doi care te face să spui: în tot universul nu există decât două fiinţe care fac cu adevărat dragoste: eu şi iubita mea.”

“Numai pe ea o vreau pentru că numai pe ea o cunosc. Îi privesc, între coapse, „fluturele cu aripi lipite somnoros” şi ştiu că e, cu adevărat, cel mai frumos lucru pe care l-aş putea vedea şi atinge vreodată.”

“Noi nu suntem interfaţa socială pe care o numim „persoana noastră”: cineva dindărătul ei, o fiinţă incomparabil mai vastă, ne controlează, modelează, cenzurează de multe ori gândurile şi acţiunile.”

Viaţa e o trebuşoară ceva mai complicată decât îşi închipuie creierele noastre de muscă.”

“ Şi totuşi, orele de singurătate, clipele de nefericire, crizele din viaţă, visele şi reveriile, depresia, situaţiile limită, obsesiile, muzica, îndrăgostirea – toate ne spun altceva. Tot ce te scoate din rutina vieţii tale „reale” îţi arată că, trăind fără reflecţie despre tine însuţi, te duci de fapt în jos pe un tobogan de senzaţii, satisfacţii, imagini, bârfe, obiecte, minciună şi strălucire, tot mai departe de nucleul viu al fiinţei tale. Eşti un simplu consumator care se consumă în primul rând pe el însuşi. Şi vei rămâne mereu aşa dacă viaţa nu se hotărăşte o dată să te dea cu capul de pragul de sus.”

Aşadar, cine sunt eu? Cel din testele de personalitate? Dar ele nu fac decât să mă decupeze-n diapozitive subţiri. În momente diferite, după ele, am personalităţi diferite. Interiorul nostru nu e însă un album de fotografii. Noi nu suntem obiecte, ci procese. Eu sunt, în cele din urmă, căutarea mea de sine. Exist pentru că mă caut pe mine însumi. Nu mă caut ca să mă găsesc; faptul că mă caut pe mine însumi este semnul că deja m-am găsit.”

Cea mai minunată femeie din lume este cea care te iubeşte cu adevărat şi pe care-o iubeşti cu adevărat.”

“ Bărbaţii au creierul impregnat de hormoni. Nici cel mai distins intelectual nu e altfel, până şi el, la orice vârstă, îşi imaginează cum ar face-o cu fata plictisită, necunoscută, de lângă el. Dar când cunoşti cea mai minunată femeie din lume, care e cea pe care o poţi iubi, semnul este, trebuie să fie, că nici pulpele, nici „balcoanele” nu se mai văd, de parcă hormonii sexului şi-ai agresivităţii s-ar retrage din creierul tău tumefiat şi l-ar lăsa inocent ca un creier de copil şi translucid ca o corniţă de melc.”

“…facem sex cu un creier de bărbat, dar iubim cu unul de copil, încrezător, dependent, dornic de a da şi a primi afecţiune.”

“ Pentru mine nu există, deci, „cea mai minunată”  în sensul de 90-60-90, nici în cel de blondă, brună sau roşcată, înaltă sau minionă, vânzătoare sau poetă. Cea mai minunată este cea cu care am putut avea un copil virtual numit „cuplul nostru”, „dragostea noastră”.

„Dupa Noi” / Paralela 47

AUDIO : „Dupa Noi” – Paralela 47

I

Se ascund-n  mine noptile de ieri

Te atinge luna, fara sa mai ceri

intreaba-ma. “Intreb!”

Nu ne-aude nimeni

Zero Univers

RF

Dupa noi doi

Timpul piere

Dupa noi

Trecem paralel.

Dupa noi doi

Luni de fiere

Dupa noi

Nimic nu e la fel

II

Se dizolva-n tine linistea de ieri

Ne inghite luna, fara sa mai speri

asulta-ma. „ascult.”

Nu ne vede nimeni

Suntem pe contrasens.

foto: Anna Godzina