Vibrează-mă.

„Sunt lucruri care nu se spun şi, dacă am formula totul numai prin cuvinte,valoarea cuvintelor ar scădea.”M.Preda

Ne topim unul in celalat.

Intr-un singur fapt, un singur adevar, un singur sunet. Ne topim, in timp ce cuvintele noastre –  uneori tocite, alteori sortite necunoastrii roiesc intre rasuflari, asemeni fluturilor din jurul unui felinar in noapte.

Sunt sub asediul insomniilor, intr-o feerica plescaiala de intrebari: Ce se va intampla, daca maine ne v-om dezintegra intr-un singur suflet, fara sa ne dam seama?

Ce suntem noi? Unde suntem noi? Cand suntem noi?

Langa buze ti-a scapat un suras. Licarirea din priviri, m-a indemnat sa-l tin minte pentru totdeauna. Un zambet. O pierdere de sine intr-o lunga rotatie a timpului dintr-un parc de distractii. sau poate o trepidatie carnala, sortita asteptarii si izolarii intr-o celula din piept? Ce suntem noi?

Sunetele nu incap intre peretii literelor. Si de-ar incapea, ar spinteca alte sunete, neconcepute inca de frunzele unui copac taciturn. Respiri. Tu cauti inceputul. Eu caut prezentul. Unde suntem noi?

De pe malul fagaduintei culeg in palme reflectia lunii. Palme, liniile carora uneori le inghit pe-ale tale. Linii. Eu apropii primavara, tu dezlegi iarna. Cand suntem noi?

Desprinzi gesturi dintr-o carte de ghicit si masori distanta intre gand si fapt, intre iluzie si adevar, intre piatra si sunet.

Vibreaza-ma. 

 

Distanta 1.

„Cred ca dragostea ne ridica in proprii nostri ochi. Si cat de mult ai vrea sa fii asa cum te vede celalalt! Ai dori, si chiar incerci, sa micsorezi distanta dintre ceea ce stii ca esti in realitate si ceea ce intuiesti ca vede in tine cel pe care-l iubesti” – Octavian Paler

Unde muntii musca din nori, iar drumurile ling infinitul. printr-o crapatura de univers, care seamana leit cu o crapatura de zi, descoperi un adevar. mai bine zis il simti – adevarul.  il simti ca pe o ploaie de vara, cand uiti umbrela pe nustiuce planeta si te trezesti ud leorca la un metru de adapost. il stii deja, fara sa mai privesti in retrovizoare. e chiar in fata ta. adevarul gol-golut. fara drame, cruste sau ezitari.

Tu esti tu. da da, omul ala care ai vrut sa fii dintodeauna, adunat gramajoara din toate personajele povestirilor tale, din toate exemplele invatate de la bunicul si tatal tau. esti la distanta minima de adevaratul tu, cum nu ai mai fost niciodata. esti tu, pentru ca ea te-a ajutat sa te afli. Ea.

Zambesti.

Simti cum scade greutatea lumii, ce nu mai trebuie sa o porti pe umeri. o mica slabiciune a cunosaterii te apasa placut, sub forma unei vibratii a nervului ascuns dupa peretii retinei. imagini. gesturi. vezi printre licaririle de nesomn chipului ei. neschimbat, visat de nenumarate primaveri si vrut in nenumarate ierni.

Prin geamul deschis al masinii lasi degetele sa danseze, mangaind frivol masa de aer. prinzi in palma fragmentele unei asteptari. racoarea diminetii iti izbeste tampla, zugravita de cautari si fisurata de insomnii. in fata ai luminile masinii si intunericul fiintei dinauntru, care prinde a se dizolva cu fiecare raza a soarelui nou-nascut. bucati de insule ale sufletului tau neastamparat le cosi grijuliu intr-un corp. Un ghemotoc de carne ce-ti inveleste adevarul.

100 110 120 130 140 de kilometri, bat pe minut in camarutile din piept.

Dincolo de muntii scaldati de ceata diminetii, la cateva mii de suflete distanta te asteapta Ea.

Deloc departe.

Accelerezi.

Si zambesti usor, lung si sincer. chiar daca nimeni nu te vede.

Zambesti, pentru ca in piept traieste un adevar.