fără măşti.

acum 11 ani, mă plimbam fără griji prin parcul din centrul Chișinăului, savurînd ultimele zile din vacanţa de vară.

l-am zărit de departe. era imposibil să nu-l observi. avea fața brăzdată de riduri, zâmbetul cât pălăria sa de mare şi mai ales mâinile –  modelate de vreme şi lucru, cu-n aspect de plastilină şi cu o sete continuă de a munci, de a crea mai departe.

mă apropiasem să-i spun bună ziua şi să fac cunoștință – îl văzusem de nenumărate ori la televizor şi eram nedumerit cum aşa om se plimbă lejer, neasaltat de admiratori ai lucrărilor sale.

cum a aflat că-mi fac studiile în România, faţa i se lumină cât un soare la sfârşit de august. a înşfăcat cartea, pe care tocmai o luasem de la anticariat şi mi-a făcut o schiţă într-o suflare, chiar pe coperta ei. i-am mulțumit, uluit de atenţia acordată. mi-a spus să învăţ bine şi să transmit salutări celor din România. i-am urat mulţi ani şi multă inspiraţie.

pe când eram copil, credeam naiv că şi Maestrul poartă mereu o mască plăsmuită de domnia sa – atât de neobişnuită, ireală şi fantasmagorică mi se părea faţa lui. de aceea eram puţin uimit să descopăr că aşa era cu adevărat. acum, mai copt la minte şi mai cu picioarele pe pământ, îmi dau seama că măştile plămădite de meşter… sunt uneori mult mai sincere decât chipurile de sub ele.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

eu, în viziunea lui  Glebus Sainciuc (1919 – 2012).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s