„Zorba Grecul” / Nikos Kazantzakis

Auzisem demult despre acest Zorbas. Numele însă îl asociam mai degrabă cu un dans grecesc, decât cu celebrul roman. Nicidecum nu găseam timp sau voinţă să caut cartea. Întâmplarea fo ca toamna trecută, trebuia să vizitez Athena şi ziceam că n-ar fi rău să citesc ceva nu doar despre locurile pe unde vroiam neapărat să ajung, ci şi despre spiritul şi culoarea acestei naţiuni. Un curs de elenizare rapidă, într-un fel. Ei bine, bănuielile mele s-au adeverit.

Zorba Grecul_2011„Zorba Grecul” e o carte despre minunile greceşti, despre femei, despre muzică, mare, santouri, prietenie, mâncare, despre pofta aia nebună de viaţă şi dans. Romanul porneşte de la o întâmplare reală. Autorul Nikos Kazantzakis deschide o mină de lignit în Pelopones şi în compania lui Alexis Zorbas se aventurează în afacerea de pe malul cretan. Noul său tovarăș îi oferă o altă cheie în înţelegerea lucrurilor, a lumii, a bucuriilor zilnice. Dialogurile lor debordează de sinceritate, de limpezime, de vlagă; dezleagă și simplifică întrebările metafizice chinuitoare pentru autor.

Nu ai cum să nu-l îndrăgeşti pe acest Alexis Zorbas – un personaj extrem de colorat, un moșulică trecut prin viaţă şi prin lume, şi totuşi plin de tinereţe sufletească. Conversaţiile lor de pe malul mării, într-un „peisaj cretan simplu, zugrăvit cu trăsături de penel grosolane”, sunt geniale.”Naţia muierească”, patrie, instincte, violență, dragoste, libertate, vin și iarăși dans – orice subiect luminează şi prinde viaţă pe paginile cărţii.

Zorba The Greek 2

Iar şi iar îmi dau seama cât de mult ne place să complicăm viaţa, să ne înglodăm în concepte filozofice, culturale, religioase, atunci când totul ar avea o explicaţie simplă şi firească. Să irosim ani pentru a ne vedea împliniţi şi să amânăm la nesfârşit realizarea viselor noastre.

Anthony Quinn, a interpretat rolul lui Zorbas în filmul din 1964, care a luat 3 premii Oscar. A jucat fantastic, dar mai întâi vă recomand cu drag să citiţi cartea. Pentru mine, romanul a fost o descoperire, un vin bun, o călătorie pe insula Creta, o lectură după care, ţi-e poftă asemenea lui Zorbas să salţi într-un dans pe malul mării; nestăpânit, frenetic, să simţi viaţa ca pe-o muzică bună ce-ţi inundă carnea și-ți flutură sufletul.

“Poți să zici ce-i vrea, muierea e altceva, nu-i făptura omeneasca. Muierea e ceva de neînțeles, și toate legile statului și ale religiei greșesc.”

„Eram fericit si o știam. De obicei, nu ne dam seama când ne cuprinde fericirea; abia după ce trece și privim în urma, abia atunci ne dam seama brusc – uneori cu surprindere – cât de fericiți am fost.”

“A prelungi despărțirea de cei dragi este otravă curată; mai bine sa o tai dintr-o lovitură de cuțit și să rămâi iarăși singur de tot, în starea fireasca a omului, singurătatea.”

„Fiecare om are câte-o nebunie, dar cea mai mare nebunie, după mine, e să n-ai niciuna.”

„Moartea-i un fleac, un simplu pfff! şi candela se stinge. Dar bătrâneţea e-o ruşine.”

„Nu sper nimic, nu ma tem de nimic, sunt liber

“Ce taina o mai fi și asta? se-ntrebă. Ce vrea să însemne muierea și cum o reuși să slăbească așa șuruburile minţii noastre?”

„În asfințit, îmi plăcea să-mi umplu pumnii cu nisip fin galben și să-l las să alunece, fierbinte, printre degete. Pumnul era ca o clepsidră prin care viața se scurge și dispare; dispare iar eu stau și privesc marea, îl ascult pe Zorbas și tâmplele-mi plesnesc de fericire.”

„Ce s-aștepți de la muieri? Să toarne plozi cu cin’ s-o nimeri. Ce s-aștepți de la bărbați? Să cadă-n cursă, amărâții!”

“Ziua e pentru munca. Ziua e barbat. Noaptea e pentru benchetuiala. Noaptea e femeie.”

Tot ce e bun în lumea asta e născocit de diavol: muierile frumoase, primăvara, purcelul prăjit, vinul, în toate astea e mâna Diavolului. În vreme ce bunul Dumnezeu i-a făcut pe călugări, posturile, ceaiul de mușețel și muierile urâte, pfui!”

„Mulţi caută fericirea mai presus de om; alţii mai prejos. Dar fericirea e pe potriva omului.”

” În astfel de clipe, viața îți pare ușoară ca un fulg și pământul ca un nor care își schimbă întruna forma și se transformă în suflarea vântului.”

„Epuizează-ţi manifestările sufletului printr-un zâmbet.

“Sa vorbești dansând, e oare cu putință?”

Jurnal de călătorie: Veneţia.

Cine nu a vrut uneori să lase totul baltă, să închidă telefonul, să-şi arunce două-trei haine de schimb în rucsac şi să cumpere un bilet la avion pentru orice destinaţie? Ei bine, nu chiar orice destinaţie. Una demult visată, dintr-o listă mai ascunsă de ochii rutinei.

Weekendul trecut am bifat în lista mea în orășelul cu pricina. Şi mi-am zis să creez o nouă rubrică despre locurile splendide pe care am avut fericirea (şi norocul) să le vizitez.

„Prefer sa fiu în Veneția într-o zi ploioasa decât în orice alta capitală într-o zi frumoasa ” spunea scriitorul american Herman Melville. Şi pe bună dreptate. Numai ajungi în oraşul de pe ape, că devii parte a altei lumi. Una îngheţată în timp, în emoţie, în povestea unui etern carnaval. Anume în perioada data am ajuns aici. Interzis pe vremea lui Mussolini, Carnavalul a redevenit o bună şi memorabilă tradiţie. E organizat în fiecare an în februarie, de regulă.

Vremea chiar nu contează în acest basm. Am prins şi soare, şi ploaie, şi ninsoare, şi inundaţie. Şi afirm cu mâna pe inima mea venețiană – n-o să găsiţi un alt oraş care să vă ameţească şi să vă învălui în mrejele sale cum e această floare pe ape.

Imediat cum ajungi devii parte a orașului, fie și pentru o scurtă perioadă de timp. Eşti complice al unei procesiuni ce te duce până în Piazza San Marco. Bizare, delirante, vii și adesea aghesmuite şiruri de oameni mascaţi de orice culoare şi vârstă se întind până în inima oraşului.
Dar până a deveni parte a mulțimii de măști și costume de epocă, vă recomand să vă antrenaţi într-o călătorie de-a lungul a Canal Grande.

Șerpuitor, larg, în formă literei „S” îţi va tăia respiraţia. Podul Rialto, clădirile de pe marginea canalului, bisericile şi palatele, gondolierii şi corăbioarele te vor vrăji în mod categoric. Luaţi un vaporetto din Piazzale Romane şi instalaţi-vă în faţă sau în spatele corăbioarei. Aveţi grijă să vă încărcaţi bine bateria aparatului foto şi să nu pierdeţi nimic din spectacol.

Ce mai e de văzut? Veneția e un muzeu în sine. Fiecare casa, bisericuță, hotel are istorioara sa. Pierdeţi-vă pe ulicioare ei, observați arhitectura, opriţi-vă în vârful podurilor, faceți o plimbare fără o destinație clară, admirați grupulețe de omuleți mascați, luați-vă singuri o mască (care ar costa de la 3 euro – la 100 euro), dansați împreuna cu cântăreții de pe stradă, intrați într-o taverna pentru a gusta din bucătăria tradițională.

Garantat o să trăiți excursia, ca pe-o aventură în timp.

Veneția este un oraș al îndrăgostiților. Şi al reîndrăgostirilor. Un cadou perfect pentru un weekend de sfântul Valentin, Dragobete sau o mini-vacanta în cuplu. O evadare în ascunzișurile sentimentelor și un lung, sincer, dulce, atemporal zâmbet al persoanei iubite, întipărit adânc pe străzile propriei inimi.

Sfaturi din propria experienţă:

*Abonamentul la vaporetto + autobuz te va scuti de bătăi de cap și îți va economisi substanțial din bani.

*Camerele la hotel sunt destul de scumpe, dar dacă faci o rezervare prealabila pe booking.com sau alt site de profil, poți profita de oferte speciale.

*O alta soluție pentru cazare – ai putea găsi camere și pe insulele învecinate – Lido, Murano, Burano sau în suburbiile Veneției – Mestre – e nițel mai ieftin. Dacă însă pleci pe 2-3 zile, părerea mea – merită să stai nemijlocit în unul din cele 6 cartiere ale Veneției.

*Zona din regiunea pieței San Marco, e de destul de scumpă și gălăgioasă indiferent de anotimp. Așadar, alege una prin apropiere.

*Nu reușești în două zile să vizitezi totul, dar ar fi păcat să nu vezi: Piazza San Marco, Palatul Dogilor, Podul Rialto, Basilica San Marco.

*Dacă ai chef de shopping – poți lua autobuzul din Piazzale Romane, de lângă gara feroviară ce te va duce în 15 min direct în Mestre.

*Restaurantele au prețurile mai piperate mai spre centrul istoric. La ce bun sa dai 30€ pentru o cafea in piața San Marco, dacă cu acești bani poți lua o cina cu spaghetti cu fructe de mare, lasagne sau peşte la grătar, vin, suc, apa în cartierele învecinate?

*Veneţia, alături de Zurich, Stockholm, Oslo sunt cele mai scumpe orașe din Europa, așa ca dacă cum vă planificați o vacanță – luați-vă și ceva bani extra.

*Totul este extrem de tentant, rişti să ajungi cu buzunarele goale dacă nu mai economiseşti careva bani pentru final de călătorie, pe care ii poţi cheltui în cartierele apropiate gării pe suvenire pentru cei dragi.

Mai jos găsiţi nişte poze de la faţa locului. 426070_10151292128600905_1379193258_n

Panorama ce ţi se deschide de pe Ponte della Constitutzione, chiar cum ajungi în oraş.

528572_10151292130505905_1153709063_n

San Simeone Piccolo.
6699_10151292132335905_1752042741_n
Pe străzi e nebunie, mai ales în orele de vârf.
563023_10151292132695905_536475055_n
Tentaţii gastronomice sunt mai peste tot.
404896_10151292145205905_1343977312_n
Muzicanţi stradali. Vrei nu vrei sari în horă.

72899_10151292221380905_734175405_n
Costumaţia variază de la măşti de epocă..
579614_10151292213180905_1002965284_n
…până la cele moderne.
556125_10151292207255905_2030985392_n
Santa Maria della Salute. Arhitectura este pur şi simplu ge-ni-a-lă.
563023_10151292150740905_1747215358_n
Cam aşa arata o dimineață de la geamul hotelului unde am stat.
72984_10151292227705905_1656886281_n
Îmbulzeala e mai mare spre Piazza San Marco, în special în timpul Carnavalului.
222770_10151292226680905_1939836549_n
Măşti de tot calibrul.
643896_10151292237265905_1140164652_n
Oamenii nu se sinchisesc să se îmbrace în măştile personajelor preferate. sau celea care mai rămân de închiriat.
223429_10151292234060905_1689801602_n
Spectacole stradale pentru toate vârstele.
307493_10151292135140905_489082130_n
Pentru a face poze cu artiştii stradali, nu e neapărat să dai bani. dar câţiva cenţi sunt mereu bine-veniţi.315882_10151292160210905_1774807522_n
Deci, plimbarea de-a lungul a Canal Grande este obligatorie. Dar obligatorie!
66108_10151292207110905_786769620_n
Gondolierii. O plimbare de vreo 50 de min. costă între 60-100 de Euro.
579613_10151292212950905_611940764_n
Campanile di San Marco.
377721_10151292212310905_1168994502_n
Priveliştea spre lagună. Basilica di San Giorgio Maggiore undeva în depărtare.
563125_10151292242785905_1396292253_n
Grupuleţe de turişti ce te pot binecuvânta cu un şpriţ.
65973_10151292230100905_1560159190_n
Romantisme peste tot.
528733_10151292222195905_1882299231_n
Măşti care participă în concurs.
285329_10151292224915905_1669570860_n
Concursul măştilor se petrece în fiecare seară, pe toată durata carnavalului.
644081_10151292215110905_1358338171_n
Piazza San Marco. Palatul Dogilor.Fantastică construcţie.
534795_10151292217505905_912315692_n
Basilica di San Giorgio Maggiore. Cică constructorii ceasului au fost executați pentru a nu mai produce minuni similare.
528748_10151292215680905_101178102_n
Basilica di San Marco, o capodopera bizantina în Piazza San Marco. Te lasă să urci scările, dar fără rucsac sau geantă.
563183_10151292164400905_644340494_n
Podul Rialto. De pe el s-ar fi sinucis o amantă a lui Casanova. Şi el rezident al acestui oraş.
282645_10151292252515905_1419053014_n
Pe aceste poduleţe s-ar fi plimbat George Byron, inspirându-se pentru versurile sale.
65927_10151292226835905_1078153553_n
Şi iar măşti peste măşti. Foarte rar când întâlneşti pe cineva deghizat la fel.
559982_10151292239605905_1965359179_n
Procesiunea se întinde de-a lungul tuturor celor 6 cartiere.
427270_10151292230620905_880931552_n
11429_10151292214765905_1343674785_n
Chiar şi măştile de Halloween sunt bune.
72608_10151292144365905_1812514529_n526744_10151292226685905_477398987_n
Până şi cei mai mici sunt deghizați şi participă activ la Carnaval.
.222611_10151292220335905_1820338419_n
Iepuri-călători.
529420_10151292228230905_1502774592_n
Grande Canal. Un detaliu important – păstraţi-vă careva bani pentru cadouri
184317_10151292238200905_1094919750_n
Sticlă de pe Insula Murano. Nu costă atât de mult, dacă e una veridică evident.
6417_10151292255145905_2003470_n
Figurine.
59726_10151292230185905_1867454739_n
Cadouri picante.
69645_10151292229080905_1935679082_n
În timpul Festivalului de Film din Veneţia ai putea întâlni multe celebrităţi în carne şi oase.
404410_10151292139280905_1931128910_n
Localnici.
17481_10151292140355905_695258213_n
un soi de Piaţă Centrală din Veneţia. preţuri duble decât pe continent.
556011_10151292149645905_1806883846_n
Dansuri până târziu în noapte.
17661_10151292244885905_1092547988_n
Turişti din lumea întreagă.
315847_10151292212745905_365572728_n
ei cum să nu te îndrăgosteşti de bijuteria asta?
61696_10151292159660905_1631564962_n
Oraşul de caramel.