„Oceanografie” | Mircea Eliade

oceanografie„Oceanografie” e pur și simplu o comoară. Valorificarea ei însă, depinde în primul rând de cât de atent eşti pentru a o descoperi. Cât de perseverent eşti în căutările tale. Şi nu numai concluziile sunt diamantele lucrării, ci şi însemnările pe care le faci în drum spre ele.

Colecţia de eseuri, apărută în 1934 este actuală şi azi. Abordează o sumedenie de subiecte – de la sinceritate, prietenie, timp, fericire şi miracol la ridicol, femei superioare, autenticitate, sex, tinereţe şi moarte.

După părerea mea este una dintre cele mai persoanele, cele mai sincere cărţi ale lui Mircea Eliade. Nu are o structură, o organizare clară. Nici nu pretinde la ea. Subiectele se succed aleator, fiecare eseu însă îţi rezervă dreptul la un time-out. Şi e inutil să parcurgi cartea fără astfel de pauze, de cugetare, de digerare a gândurilor expuse.

O citeşti atent, o reciteşti şi mai atent. Te apropie şi te îndepărtează, ca o maree. O lași pentru o vreme pentru a medita asupra celor citite. Apoi te ademeneşte iarăşi. Autorul te îndeamnă să-i continui şirul gândurilor, să te aventurezi în cartografierea reperelor general umane. E o înşiruire de adevăruri, crude, calde, asemeni bucăţilor de carne proaspătă de pe masa măcelarului.

Eliade scrie că sunt mai multe specii de cititori. Oameni care reţin conţinutul, descoperă în materia cărţii „obiecte pe care le pot iubi, în jurul cărora pot reflecta, cu care pot face cultură sau artă”. Şi mai sunt cei care „asimilează atât de personal materia cărţii, încât nu o mai memorizează, nu reţin nici amănunte, nici scheme generale. Îşi amintesc de carte ca de o melodie, păstrează numai starea sufletească provocată sau precipitată de lectură”.

Mie mi-a dat stări. Şi melodii. Şi repere.
E una din cărţile cu cele mai multe însemnări din biblioteca mea. De aceia vă o recomand cu drag, alături de celelalte cărţi ale lui Mircea Eliade, pe care le veţi găsi şi pe besteseller.md.

▼▼▼

„Lucrurile pe care le spui prea des și prea sincer le uiți repede”.

“Nimic nu e bine corelat în lumea aceasta, nimic nu e armonizat. Gândiţi-vă cât timp pierdeţi cu oameni care nu vă înţeleg, câtă afecţiune risipiţi pentru oameni care nu simt, iar pentru acei foarte puţini care vă sunt adevăraţi fraţi, nu găsiţi decât câteva minute, câteva zâmbete, câteva vorbe goale. Tot ce e mai bun în noi dăm oamenilor care nu au ce face cu darurile noastre.”

Fericirea este o stare fluidă, la care nu ajungem prin grade; nu urcăm spre ea, nu o cucerim, nu o mărim. Ea este, pur și simplu.”

„Nu știu care este cea dintâi datorie a omului. Dar una din datoriile lui inevitabile este de a fi prezent, de a coincide cu viața.”

“Cereţi unui tânăr să scrie o carte asupra vieţii şi vă va aduce un manuscris de o mie de pagini, într-atât ştie de multe şi atât de importante, de noi, de semnificative i se par toate. Un om matur va scrie o sută de pagini; un bătrân cel mult douăzeci.”

„E surprinzător cum lucrurile cele mai puțin însemnate, cele mai puțin solemne şi cele care evita cât mai net eternitatea au șanse să trăiască cel mai mult.”

„A trăi în prezent înseamnă a lua contact, direct și intim, cu forțele nerealizate, neformulate: a trai istoria care se face, nu istoria care se consumă. „

„Nenorocirea nu e că nu există un adevăr, ci că există mai multe. Cu cât înaintezi în viață, înțelegi că foarte mulți oameni au ajuns la adevăr și că foarte mulți au dreptate. Este aproape un destin, acesta, ca toată lumea să aibă dreptate.”

„Dă-mi voie să-ți spun că unul care își iubește atât de sincer meseria și gândul are dreptul, are datoria să și-o urască de moarte câteodată.”

Specia nu se schimbă. Specia a încercat s-o schimbe Iisus. Și victoria Lui este încă taină pentru mintea noastră; căci dacă a izbutit să schimbe sau nu specia omenească n-o putem ști decât după moarte.”

„Adunăm o viață întreagă asemenea adevăruri, și ceea ce e deprimant este că fiecare dintre noi are dreptate susținându-le și promovându-le. Tragedia nu este în îndoială, căci aproape nu mai ai de ce să te îndoiești în această inflație de adevăruri inutile; tragedia este în violența pe care o exercită asemenea adevăruri asupra conștiinței și neputința noastră de a le ordona, de a le cosmiza.”

„Cu cât ești mai obiectiv, cu atât ești mai trecător, mai muritor. Subiectivitatea, voință personală, elanul temperamental – numai acestea sunt păstrate în istorie.”

„Important și vital este nu să desprinzi adevărul, ci să-l legi de viața ta, să-l integrezi în tine. Să găsești un adevăr nu înseamnă nimic ; să poți dispune de el poate însemna ceva.”

„Nu judeca un om după prietenii pe care îi are, ci după tovărășiile pe care le caută, după fleacurile pe care le vorbește în anumite ceasuri de panică.”

Moartea este un lucru care se învață. La început, nu înțelegi nimic, după cum nu înțelegi nici din viață. Își are o gramatică a ei, un dicționar al ei. „

„Nu-ți complica viața încercând să fii tu însuți cu toată lumea. Sunt oameni cărora nu le place și nu le convine să fii tu însuți.”

„Un om cu cât este mai tare, cu atât are mai puțină nevoie de el. Tăria nu se măsoară prin raporturile dintre om și lume, ci dintre om și el însuși. […] Cu cât renunți mai mult la tine, la posesiunile tale, la fructele actelor tale – cu atât ești mai plin pe dinăuntru, ești mai concret și mai viu.”

Fericirea ajunge concretă – stare, expiriență – numai atunci când dorința care o precedă este îndreptată către altul.”

„A te vrea deasupra celorlalți, a te dori deosebit până la nuanțe, a fi însetat de recunoașterea unanimă a acestei duversități – e semn de mediocritate, de inconștență și dezastruoasă mediocritate. „

„Nu poți stăpâni decât acele lucruri la care ai renunțat, de care te-ai liberat, nu prin detașare de ele însele, ci prin detașare de dorința fructelor lor.”

„Se spune: a fi sincer înseamnă a nu ascunde nimic celuilalt, a nu măslui nimic, a te deschide de tot. Exact; dar criteriul acestei sincerități îl are întotdeauna celălalt, nu tu. Ești considerat sincer nu „când nu ascunzi nimic” celuilalt – ci când nu ascunzi ceea ce așteaptă de la tine să nu ascunzi.”

„Sunt oameni care spun trei cuvinte pe ceas și-ți dau totuși impresia că au spus tot ce aveau pe suflet. Alții vorbesc mereu – și nu ajung niciodată familiari, niciodată nu comunică acele intimități care definesc omul, și miracolul, și taina.”

„Nu cred că se află ţară europeană în care să existe atîţia intelectuali cărora să le fie ruşine de neamul lor, să-i caute cu atîta frenezie defectele, să-şi bată joc de trecutul lui şi să mărturisească în gura mare că ar prefera să aparţină, prin naştere, altei ţări.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s