Roata, măi!

Ce faci când ai de ales între o duminică somnoroasă în care să lâncezești în bârlog și una pusă bine pe roate, cu soare, cer senin și kilometri de bucurie? Răspunsul e firesc.

A doua zi, după o seară și un colț de noapte petrecut la o chitară în jurul unui rug, mi-am lăsat lenea și somnul acasă și am mers la Velohora 2014. Nu mai fusesem la edițiile precedente și chiar eram curios să văd cum e. Știam că pe an ce trece sunt tot mai mulți chișinăuieni care au biciclete, dar nici chiar peste 10.000 mii de participanți! Cel puțin atât au declarat organizatorii la finalul evenimentului.

velohora 1

Am făcut și noi o mică echipă cu colegii de la Jurnal TV. Și dacă tot am fost parteneri media a trebuit să spun două cuvinte de pe scenă, iar pe final am meșterit și un selfie pe fundalul unui fluviu impresionant de bicicliști îmbrăcați în tricouri galbene, gata-gata să pornească într-o cursă prin tot orașul.

velohora 2

Vremea a ținut cu noi, deși meteorologii erau cât pe ce să ne strice așteptările. Un soare excelent, deloc supărător a reușit să ne lase amprente pe brațe și față după 25 de km de traseu prin aproape toate sectoarele Chișinăului.

velohora 6

E o senzație aparte să plutești în acest râu de bicicliști care invadează străzile orașului. O bucurie pe care o amplifici și o împarți cu toți cei care pedalează lângă tine. Te simți parte a unei mișcări, a unei comunități secrete, a unei sărbători naturale și sănătoase.

20140522-175357-64437596.jpg

Majoritatea pietonilor sau șoferilor care au fost nevoiți să aștepte în ambuteiaj te salutau sau claxonau în semn de respect. Îți zâmbeau, deși ar fi avut și motive să se încrunte dojenitor pentru că le-ai blocat drumul. Le-a fost probabil imposibil să rămână indiferenți la fluxul colorat de bicicliști, de aceea fie dădeau din mână, fie filmau pe telefon avalanșa de bucurie care le tăia calea.

Au fost și mici incidente, rezolvate cu grijă de bicicliștii în tricouri speciale, responsabili pentru gestionarea coloanei. În mare parte, evenimentul a fost destul bine organizat și probabil a plăcut tuturor categoriilor de vârstă, gen și roată. Nu a lipsit și tradiționalul Yardsale, amplasat chiar lângă Arcul de Triumf.

velohora 3

Nelly Ciobanu și apoi Zdob și Zdub au animat publicul. După ce am revenit în centrul orașului am ridicat care a putut bicicletele în aer – o pădure de roți care a marcat finalul cursei.

20140522-175359-64439274.jpg

S-au dat și premii – pentru cel mai tare costum și cea mai originală decorare a bicicletei, dar și în cadrul unei simple tombole, la care putea să se înregistreze oricine. Primeai un tricou și o brățară cu un număr pentru concurs.

Puteai să câștigi o bicicletă chiar dacă nu aveai una la tombola pentru pietoni și să faci o donație pentru familiile nevoiașe în schimbul unei brățări originale. Mai multe poze de la această minunată sărbătoare a modului activ de viață le găsiți aici.

Cu siguranță și cu mâna pe ghidonul bicicletei pot spune că evenimentul a fost nemaipomenit. Și da, Chișinăul are nevoie de piste adevărate pentru bicicliști. Și de oficiali care să vrea să le construiască și poate chiar singuri să circule pe ele.

Dar până atunci, rămâne să profităm măcar odată pe an de libertatea de a circula pe străzile orașului, fără riscul de a fi strivit sau înjurat de către şoferi.

20140522-175356-64436694.jpg

Lăsați-ne în legea noastră.

De la independență încoace avem în sfârșit un recensământ la care ne putem exprima identitatea națională și denumirea limbii pe care o vorbim. Liberi și nesiliți de nimeni. Toți am trecut prin stinghereala aia de după ’91, când luat la întrebări cine ești – răspundeai că basarabean, pentru a scapa de explicații. Apoi s-au deschis frontierele, ai trecut Prutul și ai văzut că nu ai nevoie de dicționar ca să înțelegi vorba, deși mai erau din ăștia care-ți împingeau basme demagogice în articole, declarații, cărți de adormit națiunile (vezi dicționarul moldo-român al lui Stati).

***

Nu-l cunosc personal pe liderul socialiștilor din Republica Moldova, care cu atâta zel și grijă ne bagă pe gât publicitatea sa electorală despre cine ar trebui să ne declarăm la recensământul național din 2014. Mai țâșnește câte o știre despre acțiunile acoliților săi, pe care o dăm și noi în emisie la JurnalTV, pentru că na’ asta se numește echidistanță. Și presă liberă.
Din câte îmi aduc aminte mama acestui șoim al moldovenismului autohton este profesoară de limba română. Română și nu moldovenească. Acum n-o să-l acuz pe fruntașul socialist că vorbele ei n-au ajuns până la cerebelul său blajin, pentru că sunt chestii personale. Fiecare își alege propriul drum în viață, indiferent de povețele părinților sau dascălilor. Istoria îl va judeca, cum știe ea mai bine. E bine totuși că are o viziune, mucegăită cum e ea, dar o are. Asta se numește libertate de exprimare.

După cum spuneam, de la o vreme spoturile electorale ale acestui partid sunt difuzate și la televiziunea în care activez de 3 ani și jumătate – Jurnal TV. Spot aranjat bine, cu actori care cu această ocazie au mai câștigat un ban. Oameni, care probabil au alte viziuni politice, dar care au și frigidere goale. N-o să-i acuz – câștigă și ei de-o pâine.

Lumea mă tot întreabă ce face bazaconia aia de clip pe Jurnal TV, video al cărui comanditar are în spate și un scandal public cu maestrul Eugen Doga. Răspunsul e firesc, din moment ce activez într-o instituție privată nu este în competența mea să hotărăsc ce dăm și ce nu dăm pe post.

Cert este că spotul cu pricina e o nouă încercare jalnică a socialiștilor moldoveni de ne fura istoria. De a ne fura iarăși istoria. De a ne mâzgăli mințile și a infecta gândurile cu mesaje electoarele înduioșătore. Și asta numai pentru a trece pragul electoral.
Să fie clar. Nu avem nevoie de cineva să ne spună cine suntem și ce limbă vorbim. Am obosit de atâta insistență electorală. Serios. Lăsați-o mai moale și deschideți cărțile de istorie. Cărți de istorie scrise de istorici și nu rescrise de politrucii sovietici.

***

Pe 12 mai în Republica Moldova a fost dat start Recensământului Național, care va dura până pe 25 mai. E o șansă să fim sinceri cu noi înșine în primul rând. Să ne debarasăm de jegul propagandei comuniste și de consecințele zombării maselor de pe vremea defunctului URSS. Suntem ceea ce suntem și nu ceea ce ar vrea să fim gloata socialistă din Republica Dodonia.

Iar acum avem ocazia de a spune tranșant ceea ce simțim. Și să screm cu pixul în mână despre ceea ce am citit (sau am avut în sfârșit dreptul să citim) de la căderea cortinei de Fier încoace – Eminescu, Preda, Eliade, Blaga, Stănescu, etc. Despre ceea ne-au lăsat drept moștenire Vieru, Matcovschi, Păunescu și despre ce au cântat Doina și Ion Aldea-Teodorovici. 

Și cu toate că suntem un popor cu o colana vertebrală mutilată de anii de propagandă sovietică, probabil e timpul să ne debarasăm de cârpele cu care a încercat (și mai încearcă) să ne astupe orbitele brigada roșie și sateliții săi.  Avem șansa să recunoaștem. Să ne recunoaștem. Să nu ne ratăm. Nu ne va judeca Eminescu. Ne va judeca generația viitoare pentru lașitatea de care dăm dovadă.

De aceea mesajul meu este simplu. Mesaj pe care l-au cântat o pereche de oameni care au iubit și au luptat pentru libertate și adevăr: tovarăși socialiști, lăsați-ne în legea noastră, lăsați-ne odată-n pace.

Amputarea gândirii

M-a împins păcatul să privesc un buletin de știri pe „rossia24”. vreau să vă spun că atâta concentrație de propagandă pe minut de emisie nu am mai văzut de la nit încoace.
echidistanța? o cârpă de care-și șterg cizmele redactorii-șefi.

se operează cu jumătăți de adevăr – care sunt mult mai convingătoare decât minciuna, vorba lui Pozner. practic întreg buletinul de știri e numai despre situația din Ucraina, de parcă toate problemele din propriul ditamai stat sunt rezolvate.

revenon a nos moutons. lucrul cel mai periculos este că o bună parte a conaționalilor noștri, care consumă aceste știri fabricate de canalele federale e practic involuntar spălată pe creier, terifiată și pregătită pentru iminența unui război deschis. asemenea fabrici de propaganda lucrau și pe vremea defunctului urss. consecința acestei zombări este așteptarea continuă a aplicării de către „fratele mai mare” a unei singure soluții – revenirea la normalitate prin invazia „omuleților verzi” a țării vecine. se inoculează motivația acțiunilor de viitor, curat după Orwell.

acest proces, această amputare a
gândirii libere și înlocuirea golului cu jumătăți de adevăr, lipsa unei opinii proprii, este o formă de moarte intelectuală. și din păcate, mă tem că cimitirul rațiunii din Moldova se umple
destul de repede.