Rar când pun pe blog texte despre politică. Nu că nu m-ar interesa. Dar e prea multă pleavă şi buruieni în toată treabă asta. Îți trebuie răbdare mare să înțelegi dedesubturile, să nu scapi o înjurătură şi să-ţi inhibi reflexul de vomă.
Însă fluxul de ştiri depăşeşte uneori capacitatea de a le filtra la timp. De a le analiza şi a le separa de găselniţe. Statisticele arată că o bună parte din populaţie este în ceaţă, chiar şi până în ajunul alegerilor. Mass-media ameţeşte şi mai tare. Concertele gratuite, pomenile electorale, apariţiile publice, articolele de pe portalurile de buzunar, promisiunile, auto-victimizările, mişmaşurile ascunse de muritorii de rând. Asta este arma lor. A politicienilor noştri, care după alegeri în mod firesc se pregătesc de noi alegeri.
Avem şi noi o armă. Usturătoare pentru cei ale căror principii, planuri şi viziuni nu le împărtăşim. Votul. Cu ştampila aia le dăm peste nas. Peste interesele lor, concertele lor, embargourile, amenințările publice, promisiunile și lozincile lor.
***
Pentru mine exerciţiul alegerii a fost simplu. Ştiu ce s-a întâmplat în Ucraina, Georgia sau aici, chiar sub coastă – în Transnistria. Toţi au plătit un preţ teribil pentru eliberarea de sub „îmbrăţişarea fratelui mai mare”. Şi da, basarabenii chiar au o memorie scurtă. Ne facem că nu vedem persecutările pe vremea comuniştilor, embargourile, intimidările, haosul din anii 90, crimele nedescoperite, deconectările gazului, şantajul economic, laţul care se strângea la gâtul presei ş.a.
Vara asta am văzut cum arată 7 ţări europene. Ţări între care nu există frontiere şi în care au dispărut pretenţiile teritoriale pentru o bucată de pământ. Oamenii lucrează, învaţă, cresc copii, se bucură de viaţă, îşi critică guvernele cum e şi firesc, îşi trimit la închisoare corupţii sau pe ce care încearcă să sară peste lege. Pe toţi, fără excepţie şi fără preferinţă politică.
***
De aceea pentru mine alegerea n-a fost deloc grea. Ştim că şi ai noştri pro-europeni nu sunt sfinţi, dar situația din România inspiră. UE le-a impus nişte reforme inclusiv în justiție, care în mod ironic s-au întors ca un bumerang asupra celor care le-au inițiat. Năstase, Voiculescu, Becali, Voicu, etc. Justiția funcționează. Sau cel puțin dă semne clare de viață. Asta se numeşte un lucru bine făcut, vorba fostului primar de Sibiu şi asta se numeşte independenţa legii faţă de politic.
De aia, pe 30 noiembrie îmi voi folosi cea mai puternică armă, care odată şi odată îşi va produce efectul. Nu mâine, nu poimâine, nu luna viitoare. Dar va acţiona sigur. Voi vota pentru Europa, care în final le va strica planurile corupte şi viaţa confortabilă de pe fotoliile de deputat.
Vă îndemn şi pe voi. Lăsaţi tânguiala, scuzele şi indiferenţa. Pe 30 noiembrie, avem o armă bunişoară împotriva lor. Sa le votăm Europa.
***
Poză simbol.
Jurnal A. 