Am o problemă cu literatura din Republica Moldova. Vorbesc de proza contemporană. Nu vreau să-i supăr pe scriitorii basarabeni și nici să-i învinovățesc. Dar am un motiv pentru care îmi vine greu să citesc proza noastră, după o lungă prietenie cu literatura de peste Prut. E vorba de fluiditate. Sau cursivitate. Explicația e simplă și justificabilă – anii de parazitare sovietică asupra felului nostru de a ne exprima și a scrie. De violare cronică a limbii române, de implementarea forţată a unor norme gramaticale, traduceri, adaptări din rusă. Schimonosiri, care au generat aceste bariere de exprimare. Bariere pe care le ocolim prin expresii aiurea, calchieri sau pur și simplu prin propoziţii în plus. Vom avea nevoie de o perioadă lungă de detoxificare a limbii vorbite și scrise pentru a scăpa de aceste „șopârle lingvistice” cum le numește Val Butnaru sau „basarabenisme” cum le-a catalogat Vladimir Beșleagă. E o chestie de voinţă şi timp.
Când Serge Zănoagă mi-a spus de lansarea cărții „Simfonia unui criminal” de Doina Lungu și m-a rugat să zic câteva cuvinte despre acest thriller, i-am răspuns sincer că sunt sceptic și că n-aș vrea să înfrumusețez speech-ul. Asta s-a întâmplat până să citesc cartea, iar acum pot spune cu certitudine că romanul Doinei respiră și are o cursivitate confortabilă. Cel puţin pentru mine.
***
„Simfonia unui criminal” vibrează de violență amestecată cu dragoste, obsesie şi demenţă. Un cocktail, pe care nu știu dacă i-ar fi pe plac cititorului mai puritan de fire. Mai ales că subiectul religiei este și el abordat. Se citește repede, evenimentele se succed într-un tempo crescendo. Spre final, povestea ia o întorsătură neașteptată.
La început mi s-au părut puțin pretențioase versetele din Biblie. Apoi mi-am dat seamă că își au și ele locul – dau culoare descrierii fanatismului religios al familiei de criminali. Pe parcursul lecturii s-a simțit evoluția de stil al autoarei. Capătă maturitate și substanță. Şi dacă mă gândesc că e prima ei carte, scrisă la 21 de ani, are tot timpul să-şi descopere şi contureze propriul stil.
Pe final. Mi-ar plăcea să apară cât mai multă literatură proaspătă. Chiar și romane de dragoste sau detective made in Moldova. Mai ales că nu avem carență de subiecte. E suficient să pornești televizorul la un buletin de știri. Avem nevoie și de o asemenea literatură, de cărți simple, accesibile oricărei minți mai mult sau mai puțin sclipitoare. Pentru că ele ar putea iniția în pasiunea cititului – o simfonie tot mai străină ţării noastre.
***
[Muzica nu se învață, ea se trăiește, se simte. N-o poți însuși cu forța, ci numai o intuiești.]
[Omul este imprevizibil. L-ai fi crezut ateist, din creștet până în talpă, l-ai fi văzut râzând de religia altora, alteori chiar mândru că nu a călcat niciodată în biserică, și doar atunci când îi este greu apelează la forțele divine. Este, uneori, atât de fățarnic!]
[Cu toate astea, uneori, pentru a-i vedea culoarea roșie, e nevoie să speli mașina, pentru a admira o bijuterie, trebuie să-i scoți ambalajul, alteori pentru a ocroti o floare, e nevoie s-o scoți la lumină. Așa e și cu femeia, pentru a o descoperi, trebuie să o vezi cum zâmbește.]
Jurnal A. 