2.

ciudate fiinte sunt batraneii. ei ma induioseaza uneori pana la lacrimi, iar alteori imi dau fiori de scarba. dar de obicei nu-i bag in seama. stiu ca am sa ajung ca ei si lumea o sa priveasca prin mine, sau se vor uita ca la o carne rasuflata si-mputita. daca nu-s ai nostrii, ii toleram repezit si cu dispret. daca is ai nostrii, ii toleram repezit si cu ingaduinta. dar batranii tot batrani raman, pe cand noi suntem oameni importanti, cu vieti grandioase de trait. si de irosit.

***
„dragostea in vremea holerei” – cartea asta mi-a dat stari de voma. probabil nu am inteles-o, avand in vedere ca toate lumea a ramas incantata de ea (inclusiv tudor chirila), sau sunt eu mai speciala. stiti momentul ala de la sfarsit cand cei 2 fac dragoste? va imaginati 2 batranei facand amor? unii ar spune ah, dar ce frumos; eu zic ca e penibil. am vazut aceasta imagine prin ochii lui florentino, care descria sanii lasati, carnea flasca a babutei si mirosul specific batranetii. mi-am dat seama ca majoritatea oamenilor nu mai intretin relatii intime dupa o anumite varsta nu pentru faptul ca nu se mai iubesc, nu se vor, sau nu mai sunt in stare, ci din simpla pudicitate. femeile in special, vor sa se simta dorite, de aia cu timpul le vine greu sa se dezbrace in fata barbatilor. in fine, asa e toata cartea; iti arunca-n fata, sub forma de scuipat cu flegma, viitorul ce ne asteapta pe toti, cu ajutorul si mila lui dumnezeu. per ansamblu insa, frumoasa poveste de iubire. ce nu?

***

la muzeul pushkin din moscova, in cladirea dedicata temporar schitelor ale lui picasso si dali, 2 batranei lucreaza la „dulap”. eu cred ca oamenii aia au de zis mai multe decat toate mazgalelile lui picasso la un loc. vroiam sa aflu un pic din realitatea lor si am pus pe cineva sa-i intrebe daca sunt casatoriti. babuta a rosit vizibil si ne-a confesat ca abia se cunosc, au inceput a lucra nu demult impreuna. am stanjenit-o cu intrebarea noastra, dar am depistat femeia din ea care a fost receptiva si ne-a privit cu un soi de cochetarie. deci orice babuta e inca femeie, si orice mosnegel e inca barbat.

***
astazi in lift am urcat cu o batranica care abia se misca. am asteptat rabdatoare vreo 20 de secunde cu usa deschisa, pana a urcat 3 scari in cruce. e senila, mi-am zis. m-a intrebat etajul, i-am spus: 10. ea oprea la 7. cand a ajuns la destinatie i-am dat binete si mi-a raspuns: calatorie placuta pana la 10. am zambit sincer si m-am dojenit pt ca am crezut-o dusa. batrana asta cu ani grei in spate avea umor.

***
as zice ceva si de bunicul, insa e prea mult de scris. cert e ca eu am fost prea mica sau ingnoranta ca sa-i cer mai mult decat un pumn de cireste, ciucalate sau faguri cu miere. nu am putut sa-i cer povestea vietii lui care, credeti-ma, a fost impresionanta. asta o stiu din cele ce-mi mai spune mama uneori, insa lipsesc prea multe verigi ca sa incheg toata informatia intr-un fir logic. cu toate asta, el m-a invatat cea mai de pret lectie de viata, fara sa o stie. i-a spus mamei: vika, obshenia ato tovar, i ea zaplaciu za neo bolishe vsevo na svete. vika e acuma o femeie care a reusit foarte multe in viata, si de fiecare data imi spune cat e de important sa poti comunica cu oamenii, pentru ca asta este primul pas spre sufletele lor.

eu zic sa le zambim batranilor. ei sunt mai prezenti decat credem.

(…)

Anunțuri

1.

Candva cartea a fost pentru mine parinte, mentor si prieten. acuma, e ca o veche iubire la care revin tot mai rar si mai rar. incet, dar sigur, renunt si la scriitorii preferati. de fapt e doar unul. mereu zic: „e doar unul, deocamdata„, insa stiu ca e pentru totdeauna. am hotarat insa sa nu-i mai citesc cartile, desi mai are cateva care ar putea sa ma intereseze. pur si simplu ma lepad. ma lepad de Eliade.

***
Relatia mea cu el a fost una fireasca (mie); il iubeam si il detestam in acelasi timp. aveam senzatia ca acest Eliade s-a teloporatat in viitor, a desfacut sufletul meu de adolescenta, a tras cu ochiul si mi-a dedicat mici franturi din cartile sale. cred asta in continuare, desi toti cei care-l citesc pe Eliade, pretind la fel. ma apuca un soi de ciuda pe acesti oameni, si imi spun mereu, cu o ingamfare ce-o tin in mine, ca ei sunt departe de adevarul lui Eliade. lasa-i sa se minta, el este al meu.

***
Am riscat cu Eliade. i-am citit prea multe carti si totusi a iesit invingator. de fiecare data aveam o frica sa nu fie asta ultima carte, pentru ca finalmente toti m-au dezamagit. el este unicul scriitor care mai lasa un vid in mine ce trebuie umplut cu o carte, doua. daca am sa o fac, ma tem ca voi ajunge la suprasaturatie.

***
Ma las de Eliade pentru ca el a fost scriitorul adolescentei mele, iar eu deja sunt mare. probabil aceasta decizie este unica care imi confirma maturitatea, iar asta pentru ca numai atunci cand esti mare poti renunta constient la oameni si lucruri inca dragi. nu vreau sa mai fortez lucrurile, trebuie sa respir in voie lipsa lui Eliade, si am sa o fac multumita.

(…)