Lapte

Pluteam prin norii albi ca prin spuma laptelui dintr-o cană imensă. O frumusețe rară și totuși mereu prezentă deasupra noastră. Ciudat e că nu observăm mereu acest spectacol gratuit. Nu conștientizăm minunea, nu trăim cu ea. Ne ducem traiul în mare parte ignorând lumea din afara rețelelor sociale, calcultoarelor, televizoarelor, caselor sau orașelor noastre.

Sub acest înveliș de nori fierbem în conflictele noastre mărunte, micile victorii și micile înfrângeri, marele speranțe și marele dezamăgiri. Zile, luni, ani, secole. Războaie locale sau mondiale, cuceriri, alipiri, cruciade, epidemii, festivaluri, campionate de fotbal, de tenis, de șah, nunți regale, referendumuri, marșuri pentru pace, pentru democrație, pentru drepturile minorităților naționale sau sexuale, olimpiade de iarnă, de vară, de matematică sau de fizică, alegeri parlamentare, locale, naționale, cruciale sau neesențiale.

Toate le trăim și toate ne trăiesc pe noi. Ne risipim viața fără să ne minunăm. Fără să ridicăm privirea spre cer și să zâmbim universului, stelelor, planetelor sau norilor de lapte.

Iar bucata de rocă înfășurată cu o coajă de aer, pe care noi am decis să o numim Pământ își contiună nestingherit calea. Zile, luni, ani, secole, milenii la rândul. Și își va continua probabil povestea și după ce specia noastră va emigra definitiv pe rețele sociale, în calculatoare sau televizoare.

Laptele dă în clocot și se revarsă peste aripile avionului. Căpitanul anunță aterizarea.

IMG_6179.JPG

Drumuri paralele

Oboseală, nesomn, înțepeneală și disconfort fizic. Nu numai asta înseamnă drumurile lungi. Ele mai și limpezesc gândurile și oarecum aranjează pe policioară prioritățile. Ce altceva să faci când timpul se măsoară în kilometri, iar distanța – în numărul de localități trecute pâna la destinație?

Stai cu fruntea lipită de geam, cu căștile în urechi și pleoapele trase anapoda peste ochi. Și nu mai contează e zi sau noapte, mâine sau poimâine, autostradă sau drum chinuit de vreme. Ești izolat de circumstanțe și de centura de siguranță. Condamnat să stai față-n față cu tine însuți.

Aranjezi amintirile, dezlegi întâmplările, ghicești intențiile prietenilor tăi sau a celor pe care-i numești prieteni, analizezi faptele lor și ale tale. În acest timp, în jurul tău trec orașe, sate, mici benzinării și magazine închise ca sufletul tău pe timp de iarnă. Totul e în mișcare, în afară de trupul tău înșurubat în scaunul mașinii.

După câteva sute de kilometri, după ce ai rumegat tot ce se putea de gândit începi să-ți vezi de-ale viitorului. Dispar lucrurile minore, junk foodul de gânduri cu care te îndopi zilnic. Dispar fragmentele sterile de sens, pseudorepere cotidiene care-ți arată unde, cine și când ești. Toate se pierd în drumul de noapte, la fel cum se pierd unul câte unul indicatoarele de pe marginea drumului.

Aștepți să nu aștepți nimic. Ochii fug după clădiri în care au trăit, au iubit, au urât, au visat oameni, pe care niciodată nu vei ajunge să îi cunoști. Oameni ca tine. Cu grijile, nevoiele, poftele, reușitele și dezamăgirile lor. Oameni care au avut sau au și ei prieteni exact ca ai tăi. Și cu care probabil vorbeau mai des, pentru că încă nu apăruse netul. Cu care se vedeau mai des, pentru că nu se inventase mobilele și pachetele cu tone de minute gratuite. Oameni, cu care nu te vei interesecta niciodată. Suflete și destine paralele.

În mașină, îi vezi pe băieții din formație care dorm dus. Șoferul, infuzat bine cu câteva cafele e concentrat la drum. Mâine sau chiar azi începe o nouă zi, iar seara – un nou concert. Închizi pleoapele, închizi fluxul de gânduri și luneci ușor într-un somn firav. Paralel cu drumul.

IMG_5891.JPG

Tăcerea de a fi

Ea nu întârzie niciodată și nu vine la timp nicicând. E ca o veche prietenă pe care o întâlnești întâmplător în oraș și care-ți aduce aminte câți ani au trecut de când nu v-ați văzut. Și câte frunze s-au scuturat de la ultima ta insomnie.

Ea nu tace niciodată și nu se oprește nicicând din vorbit. E un cerșetor care nu te întreabă câte zile senine mai ai în portofel. Te ademenește cu legende și istorii ploioase, pe care nu știi să le crezi ori ba. Îți umblă prin buzunarul de amintiri și te lasă fără cuvinte.

Ea nu te alină niciodată și nu te lasă fără suflare nicicând. E același chirurg bătrân, care după o lungă gardă de noapte îți deschide cutia pieptului și-ți eliberează inima din cușcă. În loc îți pune un nor cenușiu, presurat cu o pulbere de ploi.

Pic pic pic… infuzia de frunze își face efectul. Mișcările ruginesc, privirea amorțește undeva departe, dincolo de geam și dincolo de timp. Gândurile încetineasc odată cu bătăile a ceea ce era cândva inimă. Apoi se așterne o lungă, chinuitoare și demult așteptată tăcere.

Ea niciodată nu bate la ușă, iar tu nu pui zăvorul nicicând.

Septembrie, 2014

IMG_5725.JPG

Nealeșii poporului

La fiecare alegeri made in Moldova mi se spune că trebuie să aleg între răul cel mai mic. De la liceu țin minte faza asta. Că altfel n-ai cum. Că e datorie, șansă, poziție, vector și bla-bla-uri de tot felul. Dar pentru a ajunge la imunitate parlamentară și pașapoarte diplomatice, jucătorii politici ar trebuie mai întâi să mă aleagă pe mine. Să mă selecteze din masa populară și să mă bage în plasa procentuală
numită „electorat”. Să-mi câșige încrederea și votul cu promisiuni, reforme, vectori și aceleași bla-bla-uri. Locurile lor preferate de pescuit rămân neschimbate – la TV, radio, panouri gigantice sau în PMAN la ceremonii poltico-distractive cu oameni care cu această ocazie mai câștigă un ban, fluturând câteva ore un steag al partidului, al statului sau al altui stat. Rubla curge, minoritățile rămân.

În fond, e aceeași mână de oameni, aceleași piese, aceeași scenă și actori politici care se perindă pe la Parlament de la independență încoace, incapabili să scoată țara asta din coma
istorică. Să asigure un salariu european pentru medici, profesori sau polițiști. Să asigure un nivel de viață, dacă nu bun – măcar unul decent pentru pensionari și invalizi. Da, fericirea înseamnă inclusiv siguranță financiară, aleșilor. Iar ziua când vin facturile sau când faci cumpărăturile n-ar trebui să-ți rupă din aproape tot salariul. Din 1991 trăim în perioada electorală aceeași dramă națională – alegerea între răul cel mai mic.

Dodonii, șeleniii, formuzalii, stepaniucii, usatâie, pataltâie sau alte grupuri marginale țintesc și ei treuca puterii. Care împinși din afara țării, care din afara rațiunii. E firesc, e democrație și răsuna muzica. De dorit în centrul capitalei. De dorit melodramatică, care să bată în amintiri despre trecutul „viitor luminos”. People хавает – masele înghit, vorba producătorului muzical. Și acești marginali politici vin cu promisiunile, interesele, vectorii și bla-bla-urile lor.

Dar sunt sigur, ca dacă aceste figuri politice vor ajunge la putere, muzica va cânta doar în mașinile lor cu numere diplomatice. Și în vilele lor nedeclarate. Și în saunele lor unde-și spală păcatele electorale. Iar toate lozincile, înghețata gratuită, cetele de colindători care strâng semnături, donațiile din surse necunoscute vor rămâne doar în amintirea și veșnica pomenire a poporului.

Mi-e silă de electorală, de banere cu eructații promițătoare, „soluții” debile pentru mase sterile la minte, mesaje repulsive și zâmbete false, de toți pseudo-patrioții care se bat în piept în ritmurile șansonului.

Mi-e milă de turmele cu care manipulați voi. Turme, spălate zilnic cu atâta grijă pe creier și incapabile să ia o decizie obiectivă. Una a lor, proprie și nesilită de nimeni. O alegere a lor și nu a voastră, nealeșilor poporului.
Datorită vouă, la fiecare electorală sunt condamnat să aleg între răul cel mai mic. Și să sper. Pentru că speranța e ultima mea alegere.

„Viața pe un peron” | Octavian Paler

viata pe un peronÎn iulie am primit în dar un braț zdravăn de cărți, printre care s-a strecurat una de Octavian Paler „Viața pe un peron”. Unii probabil au auzit de el numai din citatele cu care e împânzit Facebook-ul. Și pentru mine Paler a fost până de curând oarecum necunoscut.

Nici nu bănuiam însă ce comoară se ascunde printre paginile sale. Fragmentele share-uite și like-uite pe paginile de socializare nu sunt scoase din lucrările sale, sunt mai degrabă rupte din viața lui. Ca să înțelegeți, omul a debutat abia la 44 de ani cu un volum de versuri și s-a impus ulterior prin proza sa.

O jumătate de viață a acumulat acea forță literară până a răbufnit. A avut curajul să-și publice lucrările, să elibereze acea dimensiune de idei, lumi, drame, cuvinte ca în final să ajungă atât de apreciat în prezent. Probabil e o lecție de răbdare și de curaj. Sau de ceva între ele.

***

„Viața pe un peron” e o carte despre singurătate. Despre frică și curaj. Curajul de a schimba destinul și a căuta drumul spre sine. Despre luptă, renunțare, incertitudine și îmblânzirea propriilor șerpi.

E un roman despre doi oameni care-și petrec viața pe un peron părăsit, în care nu vin și din care nu pleacă trenuri. Limita între real și imaginar n-o poți percepe clar, pentru că dacă te ții de firul narativ vei fi condamnat să rătăcești prin mlaștinile ce înconjoară peronul părăsit și întreaga carte. Iar în centrul romanului e așteptarea. Și arta de a învața să aștepți.

***

„Oamenii iți iartă multe, dar nu-ți iartă când le arăți cu degetul lașitatea. Ei vor să pară nobili, chiar când nu fac nimic pentru asta său mai ales când nu fac nimic.”

„Orice revenire e, probabil, o iluzie, chiar dacă o dorim cu tot dinadinsul. Nu mergem decât înainte.”

„Atât cât pricep eu lucrurile, omul l-a descoperit pe Dumnezeu nu uitându-se spre cer, ci căutându-l în sine însuşi, ce anume ar putea opune morţii şi neantului. N-am suportat gândul că suntem doar pulbere şi atunci am căutat în noi ceea ce s-ar opune pulberii. Dumnezeu e partea noastră care nu vrea să moară, care nu se poate consola.”

„Greseala oamenilor a fost ca niciodata nu s-au priceput sa se uite langa ei. Li s-a parut ca daca fericirea exista, ea trebuie sa fie inaccesibila sau, oricum, foarte greu de atins. Dincolo de orizontul lor.”

Aşteptarea ne dă iluzia că facem ceva aşteptând, când, de fapt, nu facem altceva decât să murim suportabil, puţin câte puţin.”

„Poate că pentru a-şi regăsi dragostea de viaţă, când o pierd sau se uzează, oamenii sunt siliţi uneori să străbată un coşmar. Dacă au norocul să iasă din el nemutilaţi, pot spera din nou.”

„Infernul începe acolo unde nu mai e nici o speranţă.”

„Cine s-a ridicat împotriva tăcerii a riscat totdeauna să se facă tăcere în jurul lui.”

„Pe măsură ce înaintezi în emoţie, te apropii şi de sfârşitul ei. Nimic nu te poate salva.”

„Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.”

„Uneori aşteptarea ne maturizează, alteori ne omoară. V-aţi gândit vreodată că o aşteptare nu seamănă cu alte aşteptări? Aşteptările diferă între ele ca oamenii.”

Eurotrip #ziua4, Viena.

Deși seara Viena ne-a întâmpinat cu o ploaie apocaliptică, a 2-a zi a început cu un soare blând, împăciuitor și totuși distant. La fel ca toți austriecii, probabil.

20140804-104836-38916414.jpg

Dimineața stabilisem un traseu prin centrul vechi și am pornit la drum. Biletul la transportul public e 2,5 Euro pentru o singură cursă și 7,5 pentru 24 h. Am optat pentru ultima variantă.

20140804-104910-38950510.jpg

În tramvai îți poți citi ziarul la o cafea. Sau la o bere, de exemplu. Nimeni n-o să se uite urât la tine. Fiecare își vede de libertatea sa.

Există multe lucruri de văzut în Viena spun ghidurile turistice, din care cu siguranță nu ar lipsi – grandiosul palat Schönbrunn și parcul ce-l înconjoară

20140804-105924-39564162.jpg

20140804-105936-39576356.jpg

Catedrala Stephansdom, pe care o văzusem în treacăt,

20140804-110120-39680390.jpg
Hofburg – Curtea Imperială, cu tot tacâmuri de sculpturi și muzee,

20140804-110417-39857163.jpg

20140804-110428-39868710.jpg

Clădirea Parlamentului,

20140804-110520-39920242.jpg

20140804-110519-39919810.jpg
Staatsoper – Opera de Stat și Primăria Rathaus la care seara se desfășura un festival de film la aer liber.

20140804-110737-40057900.jpg

20140804-110738-40058227.jpg

Tot aici gustasem și niște clătite delicioase, gătite pe loc.

20140804-110936-40176995.jpg

Wikipedia zice că în Viena există 27 castele şi circa 150 palate și peste 100 de muzee. Într-o singură zi sau chiar o săptămână, evident nu ai cum să le vizitezi pe toate.

Din fericire am reușit să cuprindem toate destinațiile din lista noastră provizorie și chiar să ne tolănim un sfert de oră pe gazonul bine îngrijit din fața celor două muzee de artă și al naturii.

20140804-111239-40359628.jpg

Spre seară, pentru că cerul se încruntase din nou și ne amenința cu un nou potop, am decis să profităm de faptul că luasem un apartament care avea și bucătărie și să gătim niște cârnăciori de-ai lor, cu o salată de vară. Preparate cumpărate din magazinul din vecinătate. În cartierul nostru am dat și peste „pristroici” care seamănă cu celea din Chișinău. Dragoș zicea că probabil pe aci trăise primarul nostru actual (cu tot cu pietrele din grădina altuia).

20140804-112105-40865703.jpg

A 2-a zi dimineața, după ce făcusem check-out am mers spre centrul. Între Muzeul de Istorie a Artei – „Kunsthistorische Museum” şi Muzeul de Istorie a Naturii – „Naturhistorische Museum„, l-am ales pe ultimul. Și nu am dat greș.

20140805-182522-66322652.jpg

20140805-182523-66323319.jpg

20140805-182522-66322988.jpg

20140805-182522-66322297.jpg

20140805-182521-66321947.jpg

Pentru un bilet de 12 euro, vi se propune o excursie în istoria Pâmântului și a ființelor care-l populează sau îl populau. Muzeul oferă foarte multe chestii interactive, pe placul copiiilor, dar și adulților.

20140805-182950-66590682.jpg

20140805-182950-66590354.jpg

20140805-182951-66591017.jpg

20140805-182951-66591371.jpg

20140805-182951-66591723.jpg

20140805-182952-66592076.jpg

În concluzie, Viena mi s-a părut un oraș simpatic, dar sobru. Cu parcuri bine aranjate și clădiri solemne. Dragoș zicea că Viena are un stil protocolar. Sunt puțini cerșetorii pe străzi (sau nu erau probabil din cauza vremii) și nu așa de mulți turiști. Din păcate nu am ajuns la vre-un spectacol, dar cu siguranță vom reveni pe aici.

20140806-084211-31331092.jpg

Data viitoare, despre Praga și viața ei colorată.

Eurotrip #ziua3, Budapesta.

Deși eram sceptic la început și orașul figura în planul nostru ca „doar în treacăt”, mi-am schimbat radical părerea – Budapesta e fermecătoare!

20140802-075906-28746572.jpg

Un oraș curat, calm și cu un trafic destul de neîncărcat – poate pentru că taxa de parcare în tot orașul este de 400 de forinți/h (cam 1,3€/h) ziua, între 08.00-21.00. Nimeni nu claxonează turbat și fără nevoie așa cum se întâmplă adeseori în Chișinău. Există un respect reciproc între șoferi, pe care unii l-ar numi simplu – cultură.

Am avut destul de puțin timp la dispoziţie, pentru că ajunsesem seara târziu, așa că de dimineața am pedalat spre principalele destinații turistice.

20140802-080414-29054992.jpg

Orașul Budapesta e asamblat din doua zone, două maluri ale Dunării – Buda și Pesta. Pesta se întinde pe un şes, iar Buda e localizată pe o porțiune mai deluroasă.

Cel mai mare și somptuos edificiu din Pesta este clădirea Parlamentului – una dintre cele mai vechi clădiri administrative din Europa. După căderea regimului comunist în 1990 steaua de pe vârful edificiului, instalată de tovarășii din blocul sovietic a fost spulberată.

20140802-080529-29129921.jpg

Un lucru interesant – pe clădirea Parlamentului e pus și un steag negru, în semn de solidaritate faţă de familiile victimelor tragediilor aviatice recente. În Chișinău au expediat doar o scrisorică de condoleanță. Asta face diferența, probabil.

20140802-080741-29261528.jpg
Bazilica St.Stephen, una dintre cele mai înalte clădiri din oraș are fix aceeași înălțime ca și Parlamentul (96 de metri). Deloc întâmplător. E un simbol că gândirea globală și cea spirituală au aceeași importanță.

20140802-080840-29320064.jpg

20140802-080840-29320507.jpg

Următoarea destinație a fost celălalt mal al Dunării – Castelul Regal (sau Buda) – un complex enorm regal, demolat și reconstruit de mai multe ori, de națiunile care-l ocupau. Are o istorie bogată, pe care o găsiți în orice ghid turistic. Noi, din lipsă de timp l-am colindat într-un ritm rapid.

20140802-081122-29482998.jpg

Catedrala Matthias se află în inima castelului Buda.

20140802-081320-29600126.jpg

20140802-081320-29600654.jpg

Bastionul Pescarilornumit așa pentru că în Evului mediu, ghilda pescarilor era responsabila de apărarea acestei părți a castelului Buda.

20140802-081507-29707274.jpg

Panorama Budapestei care se deschide pe malul Dunării îți taie respirația.

20140802-081632-29792031.jpg

După o zi de colindat, foamea ne-am năpustit asupra bucătăriei tradiționale.

Mâncarea ungurească este piperată și cam grasă. Mie însă mi s-a părut mai degrabă consistentă. Evitați zonele turistice pentru a lua masa, așa cum am făcut și noi. Prețurile de acolo sunt mult mai piperate decât mâncarea propriu-zisă.

20140802-081833-29913073.jpg

 

În final, am găsit un local destul de simpatic, recomandat de băștinași. Am luat numai mâncare tradițională ungurească și bere locală: Paprika with chicken gnocchi (un soi pui cu de paste specifice), „lecso” cu ciuperci (un fel de ghiveci) și salată de casă (cu varză murată, deschizătoare de pofte).

20140802-082102-30062101.jpg

Budapesta e simpatică foc, ideală pentru o promenadă cu aparatul foto.

 

20140802-082312-30192702.jpg

20140802-082312-30192382.jpg

20140802-082313-30193738.jpg

20140802-082314-30194067.jpg

Seara târziu am pornit spre a 3-a țară din călătoria noastră – Austria.

Despre unul din centrele muzicale ale Europei, orașul Viena în episodul următor. Tot aici pe blog.

20140802-082648-30408698.jpg

20140802-082646-30406657.jpg

20140802-082646-30406263.jpg

20140802-082649-30409198.jpg

20140802-082650-30410117.jpg

20140802-082649-30409644.jpg