Lapte

Pluteam prin norii albi ca prin spuma laptelui dintr-o cană imensă. O frumusețe rară și totuși mereu prezentă deasupra noastră. Ciudat e că nu observăm mereu acest spectacol gratuit. Nu conștientizăm minunea, nu trăim cu ea. Ne ducem traiul în mare parte ignorând lumea din afara rețelelor sociale, calcultoarelor, televizoarelor, caselor sau orașelor noastre.

Sub acest înveliș de nori fierbem în conflictele noastre mărunte, micile victorii și micile înfrângeri, marele speranțe și marele dezamăgiri. Zile, luni, ani, secole. Războaie locale sau mondiale, cuceriri, alipiri, cruciade, epidemii, festivaluri, campionate de fotbal, de tenis, de șah, nunți regale, referendumuri, marșuri pentru pace, pentru democrație, pentru drepturile minorităților naționale sau sexuale, olimpiade de iarnă, de vară, de matematică sau de fizică, alegeri parlamentare, locale, naționale, cruciale sau neesențiale.

Toate le trăim și toate ne trăiesc pe noi. Ne risipim viața fără să ne minunăm. Fără să ridicăm privirea spre cer și să zâmbim universului, stelelor, planetelor sau norilor de lapte.

Iar bucata de rocă înfășurată cu o coajă de aer, pe care noi am decis să o numim Pământ își contiună nestingherit calea. Zile, luni, ani, secole, milenii la rândul. Și își va continua probabil povestea și după ce specia noastră va emigra definitiv pe rețele sociale, în calculatoare sau televizoare.

Laptele dă în clocot și se revarsă peste aripile avionului. Căpitanul anunță aterizarea.

IMG_6179.JPG

Reclame

Distanta 1.

„Cred ca dragostea ne ridica in proprii nostri ochi. Si cat de mult ai vrea sa fii asa cum te vede celalalt! Ai dori, si chiar incerci, sa micsorezi distanta dintre ceea ce stii ca esti in realitate si ceea ce intuiesti ca vede in tine cel pe care-l iubesti” – Octavian Paler

Unde muntii musca din nori, iar drumurile ling infinitul. printr-o crapatura de univers, care seamana leit cu o crapatura de zi, descoperi un adevar. mai bine zis il simti – adevarul.  il simti ca pe o ploaie de vara, cand uiti umbrela pe nustiuce planeta si te trezesti ud leorca la un metru de adapost. il stii deja, fara sa mai privesti in retrovizoare. e chiar in fata ta. adevarul gol-golut. fara drame, cruste sau ezitari.

Tu esti tu. da da, omul ala care ai vrut sa fii dintodeauna, adunat gramajoara din toate personajele povestirilor tale, din toate exemplele invatate de la bunicul si tatal tau. esti la distanta minima de adevaratul tu, cum nu ai mai fost niciodata. esti tu, pentru ca ea te-a ajutat sa te afli. Ea.

Zambesti.

Simti cum scade greutatea lumii, ce nu mai trebuie sa o porti pe umeri. o mica slabiciune a cunosaterii te apasa placut, sub forma unei vibratii a nervului ascuns dupa peretii retinei. imagini. gesturi. vezi printre licaririle de nesomn chipului ei. neschimbat, visat de nenumarate primaveri si vrut in nenumarate ierni.

Prin geamul deschis al masinii lasi degetele sa danseze, mangaind frivol masa de aer. prinzi in palma fragmentele unei asteptari. racoarea diminetii iti izbeste tampla, zugravita de cautari si fisurata de insomnii. in fata ai luminile masinii si intunericul fiintei dinauntru, care prinde a se dizolva cu fiecare raza a soarelui nou-nascut. bucati de insule ale sufletului tau neastamparat le cosi grijuliu intr-un corp. Un ghemotoc de carne ce-ti inveleste adevarul.

100 110 120 130 140 de kilometri, bat pe minut in camarutile din piept.

Dincolo de muntii scaldati de ceata diminetii, la cateva mii de suflete distanta te asteapta Ea.

Deloc departe.

Accelerezi.

Si zambesti usor, lung si sincer. chiar daca nimeni nu te vede.

Zambesti, pentru ca in piept traieste un adevar.