„Prizonierul cerului” / Carlos Ruiz Zafon

Barcelona.

In mod categoric, Carlos Ruiz Zafon m-a îndrăgostit de ea, deși n-am ajuns pe acolo. Deocamdată. Barcelona este mai mult decât scena de acțiune, este „personajul” omniprezent în toate cele trei volume ale trilogiei.

O Barcelona diferită de altfel, în funcție de anii în care se petrece acțiunea. Ulicioare ascunse, clădiri gotice, poduri, localuri și Cimitirul Cărților Uitate în care sălășluiesc misterele autorilor necunoscuți  – arhitectura cuvintelor ce le descrie, efectiv te tele-portează în acel oraș al enigmelor.

Deocamdată. Geanta de voiaj la o parte și revenim la carte.

După răsunătorul succes al romanului “Umbra Vântului”, tradus în aproape 40 de limbi, considerată cea mai citită carte în istoria literaturii spaniole după „Don Quijote” și partea a 2-a a trilogiei – “Jocul îngerului , îmi era oarecum frică să ma apuc de a 3-a. Mereu există riscul, să-ți pierzi acuitatea scrisului după ce ești turmentat de succes,  să te răsufli și drept rezultat cartea să dezamăgească

Dar curiozitatea m-a învins în final.

Cea de-a treia carte din trilogia “Cimitirul Cărților Uitate” (care de fapt va fi tetralogie  pentru ca potrivit autorului se lucrează la a 4-a și ultima carte), este splendidă la fel ca și primele două.

După cum spune autorul într un interviu pentru BBC , „ordinea în care le veți citi poate modela subiectul, îl puteți vedea sub un alt unghi”, istoria deschizându-se sub alte aspecte, se va rearanja asemenea unui labirint viu.

Deși personajele sunt firesc importate din primele cărți – romanul „Prizonierul Cerului” poate fi citit și separat. Ca de obicei nu voi intra mult în subiect. aici găsiți de toate – taine, scenarii împletite, intrigi, investigații și neliniștita Spanie de după victoria lui Franco.

Reapare Daniel Sempere, care lucrează la librăria tatălui său și care e vizitat în ajunul Crăciunului de un cumpărător mai puțin obișnuit. De aici începe intriga care pe alocuri va dezlega misterele din primele 2 cărți  dar care la rândul ei – va împleti alte noi.

După cum scriam anterior despre “Umbra Vântului , aceste serie de lucrări sunt despre cărți. Despre bucuria lecturii, despre ce înseamnă a scrie o carte, despre prietenie adevărată  despre dragoste, despre amintiri  despre noi. Totul rotindu-se în jurul Cimitirului Cărților Uitate – o metaforă pe care autorul o definește că e de fapt esența noastră. “Suntem ceea ce ținem minte, cu cât mai puțin ne amintim despre noi, cu atât mai puțin suntem.”

In interviul pentru BBC, întrebat fiind dacă nu va fi ecranizată seria de cărți,  Zafon deși are o experiență bogată ca scenarist răspunde franc: “ De ce totul trebuie sa fie film, sau serial TV, sau joc pentru PC? De ce o carte sa nu rămână pur și simplu o carte?”

Într-adevăr – noi trăim pe net, pe rețelele de socializare, pe smartphonuri, trăim în televizor și cinematografe. Ultima vreme citim mai mult statusuri pe Facebook, decât cărți. Asta e. Dacă nu vom mai răsfoi cărți, dacă nu ne vom lăsa îmblânziți de ele –  ne vom aminti tot mai puțin de bucuria primelor romane citite, de focurile de artificii cerebrale din timpul lecturilor, de plăcerea cunoașterii și a aventurii minții. Ne vom aminti tot mai puțin despre noi înșine.  Şi riscăm să devenim un rând de cărți de colecție, uitate, prăfuite cumincior pe raft și cumpărate  doar să ne decoreze casa, nu și sufletul.

Lectură plăcută.

„Oamenii cu suflete mici încearcă mereu să-i minimalizeze pe ceilalți.”

„În lumea asta, tinere, totul e fals. Totul cu excepția banilor.”

„Știi, Daniel? Uneori cred că Darwin s-a înșelat și că în realitate omul se trage din porc, deoarece în opt din zece hominizi e un cârnat care așteaptă să fie descoperit.”

„Gândește-te că femeile cu copil sunt ca și cum li s-ar fi injectat în sânge o bombă atomică cu hormoni. Unul dintre marile mistere ale naturii e cum de nu înnebunesc în primele douăzeci de secunde de după ce nasc.”

Bărbații sunt precum castanele ce se vând pe străzi: când le cumperi, toate-s fierbinți și miros bine, dar când le scoți din cornet, se răcesc pe loc și-ți dai seama că majoritatea sunt putrede înăuntru.”

Bucatele bune sunt ca fetele-n floare: doar proștii nu le apreciază.”

Lumea e foarte mică atunci când n-ai unde să te duci.”

Destinul nu face vizite la domiciliu, ci trebuie să mergem noi să-l căutăm.”

Reclame

1.

Candva cartea a fost pentru mine parinte, mentor si prieten. acuma, e ca o veche iubire la care revin tot mai rar si mai rar. incet, dar sigur, renunt si la scriitorii preferati. de fapt e doar unul. mereu zic: „e doar unul, deocamdata„, insa stiu ca e pentru totdeauna. am hotarat insa sa nu-i mai citesc cartile, desi mai are cateva care ar putea sa ma intereseze. pur si simplu ma lepad. ma lepad de Eliade.

***
Relatia mea cu el a fost una fireasca (mie); il iubeam si il detestam in acelasi timp. aveam senzatia ca acest Eliade s-a teloporatat in viitor, a desfacut sufletul meu de adolescenta, a tras cu ochiul si mi-a dedicat mici franturi din cartile sale. cred asta in continuare, desi toti cei care-l citesc pe Eliade, pretind la fel. ma apuca un soi de ciuda pe acesti oameni, si imi spun mereu, cu o ingamfare ce-o tin in mine, ca ei sunt departe de adevarul lui Eliade. lasa-i sa se minta, el este al meu.

***
Am riscat cu Eliade. i-am citit prea multe carti si totusi a iesit invingator. de fiecare data aveam o frica sa nu fie asta ultima carte, pentru ca finalmente toti m-au dezamagit. el este unicul scriitor care mai lasa un vid in mine ce trebuie umplut cu o carte, doua. daca am sa o fac, ma tem ca voi ajunge la suprasaturatie.

***
Ma las de Eliade pentru ca el a fost scriitorul adolescentei mele, iar eu deja sunt mare. probabil aceasta decizie este unica care imi confirma maturitatea, iar asta pentru ca numai atunci cand esti mare poti renunta constient la oameni si lucruri inca dragi. nu vreau sa mai fortez lucrurile, trebuie sa respir in voie lipsa lui Eliade, si am sa o fac multumita.

(…)

„Nemurirea” / Milan Kundera

E prima carte de Milan Kundera, pe care am avut ocazia s-o rasfoiesc, la ingaduinta si recomandarea persoanei dragi, un cadou si o promisiune de lectura splendida fusese. Asta s-a si  intamplat, pana la un anumit punct al romanului unde personajele iti devin antipatice si nicidecum nu te mai preocupa soarta lor, oarecum previzibila.

Romanul urmareste destinul a doua surori antitetice – Agnes si Laura. Prima, prizoniera unei relatii de familie, alaturi de un sot pe care nu l-a iubit niciodata. Iar a doua, Laura mai mereu nemultumita si dornica sa-si imite sora mai mare (fapt ce-i reuseste in final, preluandu-i gesturile, viata si sotul). Tipic, habitual, lumesc.

Actiunea „Nemuririi” se dezvolta pe o multitudine de planuri, aparent fara nicio legatura intre ele. Aceste conexiuni insa sunt sudate prin mici, uneori infime detalii topite de penita autorului. Niste piese Lego descompuse, bizar aranjate intr-o constructie mucegaita, ce ar trebui sa reziste ploii de metafore si simboluri. Schelele romanului fac aproape de nedesluşit graniţa dintre prezent şi trecut, dintre real şi fantastic.

Si totusi, emotiile zugravite in acest roman sunt o imitatie a simtului ( la fel ca si gestul de adio al Agnes, chiar la inceputul cartii). O emotie pe cat de vie, pe atat de falsa. Un sinctir de natural, de cotidian, de erozie zilnica a ‘neiubirii’. Personajele isi traiesc viata dincolo de aceasta carte, iar trairile lor nu sunt decat niste descrieri artificiale ale complexelor si lamentatiilor derizorii.

Un carusel, cu sunete pe-alocuri crepusculare, ireale si grotesti; un iarmaroc, in care personajele vin sa ne ofere niste surasuri, nelamuriri si frustrari, frumos ambalate in mantia timpul’ si al unui nou stil, a lui Kundera din care am muscat, fara a-l gusta preventiv.

Niste fragmente, destul de delicioase gasesti mai jos.

O carte, pe care mi-as fi dorit sa nu o citesc, dar pe care as fi citit-o oricum.

❄❄❄

„Imagineaza-ti ca ai fi trait intr-o lume unde nu exista oglinzi. Ai fi visat despre chipul tau si ti l-ai fi reprezentat ca pe o rasfrangere exterioara a ceea ce se afla in launtrul tau. Pe urma, cand ai fi avut patruzeci de ani, cineva ti-ar fi pus in fata o oglinda. Imagineaza-ti spaima care te-ar fi curpins vazand in fata ta un chip strain, absolut strain! Atunci ai fi inteles, cu claritate, ceea ce nu esti in stare sa intelegi acum: chipul tau nu esti tu.”

„A trai nu-i nici o fericire. A trai: A-ti purta prin viata eul tau indurerat. Dar a fi, a fi e fericirea. A fi: a te transforma intr-o fantana tasnitoare, intr-un bazin de piatra in care universul cade ca o ploaie calda.”

„A spune că-l iubim pe A mai mult decât pe B nu reprezintă comparaţia a două grade de măsură a dragostei, ci înseamnă, pur şi simplu, că B nu este iubit. Căci atunci când iubim pe cineva nu-l comparăm. Cel iubit e incomparabil. Chiar şi în cazul în care îi iubim deopotrivă pe A şi B, tot nu-i putem compara, întrucât, comparându-i, pe unul dintre ei încetăm să-l mai iubim.
Iar dacă declarăm public că-l preferăm pe unul celuilalt, nu facem asta pentru a mărturisi lumii sentimentele noastre de dragoste faţă de A (căci ar fi de ajuns să spunem „îl iubesc pe A!”), ci o facem spre a le da tuturor de înţeles, cu discreţie dar cu claritate, că B ne este absolut indiferent”.

Capcana inselatoare a urii consta in aceea ca ne leaga intr-o stransa imbratisare cu adversarul.”

Pudoarea inseamna ca ne ferim de ceea ce vrem si ne rusinam ca vrem ceva de care ne ferim.”

Cascatul lui nu avea nici inceput nici sfarsit, era cascatul infinit al melodiei wagneriene.”

Omul conteaza pe nemurire si uita sa mai tina seama de moarte.”

Esenta oricarei iubiri este copilul, si nu e deloc important daca in realitate a fost sau nu conceput si adus pe lume. In algebra iubirii, copilul e semnul sumei magice a doua finite.”

„Cu cat omul e mai indiferent fata de politica si de interesele altora, cu atat e mai obsedat de propriul chip. Acesta e individualismul timpurilor noastre.”

“ …fara aceasta credinta, ca fata noastra exprima eul nostru, fara aceasta iluzie primara si fundamental, n-am fi putut trai, sau cel putin, sa fi luat viata in serios”

“ …din clipa in care nu ne mai intereseaza cum ne vede cel pe care-l iubim, inseamna ca nu-l mai iubim.

„E o iluzie naiva credinta ca imaginea noastra e o simpla aparenta, in spatele careia s-ar ascunde unica si adevarata substanta a eului nostrum, independent de ochii lumii”

“ Cu o anumita parte a finitei noastre traim cu totii in afara timpului. Poate doar in anumite moment exceptionale ne dam seama de varsta noastra, aflandu-ne mai tot timpul in afara varstei.”

„Nimic nu e mai avantajos decat sa adopti comportamentul copilului: inocent inca, si lipsit de experienta, copilul isi poate ingadui orice: nu-i obligat sa respecte regulile bunei conduite in societate, intrucat n-a patruns inca in lumea in care domneste forma; isi poate marturisi simtamintele fara a tine seama de conveniente.”

Jurnalistul nu e cel ce intreaba, ci cel ce are dreptul sacru de a intreba – de a intreba pe oricine despre orice.’

Razboiul si Cultura sunt cei doi poli ai Europei, cerul si infernul ei, Gloria si rusinea ei, dar nu pot fi disociate. Cand se va sfarsi una, se va sfarsi si cealalta, si una nu poate sfarsi fara cealalta. Faptul ca in Europa nu mai avem razboaie de cinzeci de ani e legat in chip misterios de imprejurarea ca de cinzeci de ani noi nu mai cunoastem nici un Picasso.”

„Muzica: o pompa de umflat sufletul. Sufletele hipertrofiate transformate in baloane uriase planeaza sub plafonul salii de concert, ciocnidu-se la tot pasul intr-o incredibila busculada.”

Ceea ce-i face pe oameni sa ridice pumnii stransi, sa puna mana pe arme, si-i mana la lupta comuna pentru cauze drepte si nedrepte, nu e ratiunea, ci sufletul hipertrofiat. El e acel carburant fara de care motorul istoriei n-ar fi pornit si Europa ar fi ramas intinsa pe pajiste, contempland intr-o dulce si sublime lenevie norii plutind alene pe bolta cerului.”

„Inainte de a fi disparut din peisaj, drumurile au disparut din sufletul omului: omului i-a pierit dorinta de a mai merge pe picioarele lui, de a se bucura de aceasta miscare binefacatorare. Nici viata lui n-a mai vede ca pe un drum; o vede ca pe o sosea; ca pe o linie de legatura intre doua puncte, de la gradul de capitan la gradul de general, de la starea de sotie la starea de vaduva. Timpul vietii a devenit pentru el un obstacol ce trebuie deposit cu viteza din ce in ce mai mare.”

❄❄❄

„In cautarea oii fantastice” / Haruki Murakami

Timpul curge continuu, orice am face. Noi il taiem in bucati mici, pe masura noastra si ne hranim cu o iluzie, dar el e cu  siguranta continuu.”

„Era exact cum spunea ea: un sfarsit de drum amanat la nesfarsit.”

„Oamenii incep sa imbatraneasca foarte, foarte timpuriu. Batranetea li se raspandeste incet-incet in trup ca o pata care nu mai iese.”

„Pentru ea o usa o data inchisa nu se mai deschide, asa cum usile, ca regula nu trebuiau lasate deschise vraiste. Toate lucrurile pe care le stiam despre ea nu mai erau acum decat niste simple amintiri. Iar amintirile incepeau sa se stearga aidoma celulelor vechi, inlocuite de alte noi. Acum nu mai pot sti cu exactitate nici macar de cate ori am facut dragoste cu ea.”

„Ne-am intors la hotel si am avut un raport sexual. Imi place expresia asta, „raport sexual„. Te duce cu gandul la un numar limitat de interpretari.”

Muzica e mai durabila in timp decat gandirea”

Timpul se scurgea altfel in casa asta. Asa spunea si pendula din sufragerie. Mergea numai cand venea cineva si-i ridica greutatile. Cata vreme ajungeau jos, ceasul continua sa ticaie. Apoi, in lipsa oamenilor, se oprea, iar timpul se depunea straturi-straturi, pe podeaua decolorata.”

Singuratatea nu e un sentiment atat de rau. E ac linistea in care se cufunda un copac dupa ce pasarile si-au luat zborul de pe ramurile lui.”

„Noi, oamenii, putem sa ratacim pe bunul plac pe taramurile intamplarii, ca niste seminte purtate pe aripile vantului de primavara. In acelasi timp insa, putem sutine ca nimic nu este intamplator. Ce s-a intamplat deja e cert ca s-a intamplat, ce nu s-a intamplat inca e cert ca nu s-a intamplat.  Altfel spus, noi avem o existenta efemera prinsa intre „totul” din urma noastra si „nimicul” dinaintea ochilor. Nu e loc nici de intamplare, nici de posibilitate…in realitate cele doua puncte de vedere nu sunt diametral opuse, ci mai degraba, ca in aproape toate opozitiile seamana cu doua nume diferite ale aceluiasi fel de mancare”.