Jam, je t’aime.

Un concert rock e ca o cutie cu gem. Depui o grămadă de  efort până ajungi să o savurezi. Organizarea lui e un chin și presupune investirea a ceva timp, nervi și inspirație. Multe lucruri le înveți în proces. Scrii, tai, telefonezi, stabilești, amâni, din nou stabilești, discuți, hotărăști, cauți, rogi, te înțelegi, mai pe scurt – te rupi în patru pentru a aduna toate ingredientele pentru un event rock.

Evenimentul de sâmbăta trecută „Jam de mere”, organizat împreună cu basistul de la Whynona Ryderz,  Andrei Ciobanu nu a fost o excepție. Recunosc, a fost bună experiență și o lecție, cel puțin pentru mine, de cum să plămădești un concert rock cap-coadă. De la alegerea datei, locației, ideii pentru afiș, până la desfășurarea propriu-zisă a evenimentului și toate detaliile mici dar esențiale ce țin de organizare.

Așteptările în mare parte au fost atinse (deși sunt cam exigent la ale mele). Multă lume, mulți prieteni, multă muzică, multă socializare și evident multe mere.

Vreau să le mulțumesc încă odată tuturor celor care s-au implicat, dar și celor care nu și-au ascuns poftele și au venit pe 7 Decembrie la concertul „Jam de mere” din Chișinău!

E vorba de:
Diana Nicorici
, pentru bomboana de afiș. Lucrările ei le puteți găsi aici.
Trofim Guţanu, pentru filmări și răbdare.
Cornel Kiperi, pentru montarea teaserelor simple și pofticioase.

Cristina Jitari şi Angela Braşoveanu de la Revista Punkt pentru idei, efort și amenajarea sălii.
Dorina Cojocaru pentru apariția în vânzare online a CD-ului nostru, pe Besteseller.md
JurnalTV pentru promovarea eventului.

Echipei de actori care au participat la filmări:
Alexandru Gurdila, Ana Mardare, Gary Cozma, Cristina Pohilenco, Andrei Ciobanu și dulceții Cornelia Corlatean.

De asemeni, mulțumim lui  Dumitru Axenti pentru asigurarea unui after-party (aici găsiți niște compilații  bune bune) şi lui Christian Zavadschii din trupa Doll pentru implicare.

Mai multe poze de la concert le puteţi vedea pe #diez.md, cărora le mulțumim pentru promovare.

jam

20131210-152025.jpg
IMG_0362
1488169_10200969734993843_949271425_n-1

Reclame

Eurovizionul se amână.

In loc de intro, ca la orice piesa de altfel. Aceasta postare nu are nici o tenta analitica profesionista, nici un repros si nici un gram de frustrare.

Intr-un concert, spectacol, festival cel care iese in scena trebuie sa invete doua reguli de aur: prima  – in fata peretilor sufletului tau, mai sunt si alti pereti – ai publicului, poate mult mai duri si de nepatruns decat ai tai. A 2-a – invata-te sa pasesti mai intai dincolo de tine, pentru a razbate prin zidurile celor ce se afla in afara scenei.

Am gustat din finala nationala a Eurovizionului. Am avut asteptari? Da, desi de cu totul alta natura lotereica. Speram sa ajunga mesajul nostru, cum spera cu siguranta orice artist din scena. Nu tinteam spre Baku, tinteam spre inimile celor care dincolo de acest perete invizibil bateau asincron. Pentru ca intr-un fel, probabil eram un soi de intrusi, outsideri de departe, care indraznise  sa cante in limba romana, care nu stralucesc la nivel vocal si care nu prea stiu sa dea din muschii fesieri asa cum cere legea show-bizului, care nu investisera in decor si nu starnise scandaluri in afara concursului.

Orice artist, aflat in mijlocul scenei poate simti ostilitatea publicului. E firesc si natural, pentru ca trebuie sa demonstreze spectatorului  ca anume el si nu cel din sala isi merita locusorul la microfon.  Aceasta ostilitate este prezenta atat timp, cat nu va fi capabil sa-si dirijeze emotiile si sa reuseasca sa dezlege urechile celor din sala.

Bateau palmele, auzeam vocile de incurajare inainte si dupa show. Camerele de luat vederi fugeau de ici-colo. Publicul s-a dezghetat la prima flacara.  Simteam ca trecusem dincolo de scena. Reactionau. Aplaudau. Zambeau.

Zambisem si eu, cand vazusem notele de pe tabela de marcaj, inclusiv a celor din juriu:  locul 15. Mi-am dat seama atunci, ca ceva imi scapase. Ceva inexplicabil de simplu. Inca o regula?  Regula #3 : „Nu trebuie sa vrei sa placi publicului, trebuie sa-ti placa de tine asa cum esti.”

Ma gandisem la inutilitatea costumelor bizare, la pregatirile lungi, la micile asteptari si la marile sperante. Nu-mi placuse de mine atunci. Si asta e, probabil lectia cea mai importanta invatata dupa Eurovision – sa stii exact cum nu vrei sa fii.

Iar restul vine de la sine, orice ar zice altii, vorba lui Nicu Tarna – “e lumea mai rea sau mai buna, sa nu ne-ntristeze deloc. ce are de zis las’ sa spuna.”

PS: Eurovizionul se amana, venim fara stire. (de aceasta data)