Dincolo de Eurovision.

Când inima nebuna îți saltă în piept, de auzi turațiile ei țiuind în urechi. Iar luminile sunt schimbate și aștepți să urci pe scenă, pentru că e rândul tău. Și din toată agitația din sală nu înțelegi mai nimic. Nici semnele sunetistului și a organizatorului care gesticulează ceva. Probabil explicând că e timpul tău să urci pe scenă. Și înțelegi că ești outsider în tot acest concurs și că în pofida tuturor legităților show-bizzului ai ajuns în finală. Și că există favoriți, care te-ar rupe în bucăți dacă te-ai băga în fața lor. Când simți tensiunea asta de după zâmbete și chipuri, care-ți urează succes, deși știu că nu ai ce caută printre ei. Urci pe scenă, pentru că e timpul tău și pentru că în câteva clipe o jumătate de țară te va vedea live la televizor. Și știi că băieții din trupa ta își fac griji pentru tine. Pentru că vocea ta ar putea să tremure mai tare decât strunele chitărilor lor. Și rămân secunde până la începerea piesei.

Atunci distingi pe cineva dintre public. Cineva îți face din mână. Și știi că acel cineva are de 47 de ori mai mari emoții pentru tine. Și brusc realizezi, că totul e mult mai simplu decât pare. Mult mai ușor. Mult mai puțin important în comparație cu fiecare bătaie a inimii ei. Atunci devii liber. Nu mai ești prizonierul fricii tale. Și nu mai contează nici rezultatul concursului. Teama dispare de la sine și descoperi cel mai sincer, cel mai adevărat sentiment în fața microfonului. Zborul.

20140315-191135.jpg

Reclame

Urmele

Urmele…Un om cu adâncă frică de Dumnezeu, care şi-a trăit viaţa în credinţă şi dreptate, trecând la cele veşnice, a fost primit de Însuşi Împăratul Ceresc. Uite, omule, îi zice Dumnezeu, fiindcă ţi-ai trăit viaţa în dreptate şi credinţă, îţi voi arăta harta vieţii tale, să vezi drumul pe care l-ai parcurs de la naştere până aici, în Ceruri, în Împărăţia Mea. Pe harta ce i-o arătase Dumnezeu drumul omului trecea pe nisipul moale al malului unei mări. Pe nisip se vedeau clar două perechi de urme. Acestea-s urmele Mele şi ale tale, toată viaţa ta am fost alături de tine, îi explică Dumnezeu. Omul observă că, la un moment dat, o pereche de urme dispăruse şi pe nisip se desluşea doar una singură. Îşi aminti că trecuse prin nişte momente grele în viaţa sa şi se gândi că urmele sunt ale lui şi că anume în acele momente grele Dumnezeu îl părăsise. De aceea, Îl întrebă: De ce, Doamne, m-ai părăsit anume atunci când mi-a fost greu? Dumnezeu a înţeles şi se uită la urmele de pe nisip: Nu te-am părăsit, omule, ci te-am luat în braţe, ca să te trec peste acele grele încercări. Urmele pe care le vezi sunt ale Mele…
(anonim)