Drumuri paralele

Oboseală, nesomn, înțepeneală și disconfort fizic. Nu numai asta înseamnă drumurile lungi. Ele mai și limpezesc gândurile și oarecum aranjează pe policioară prioritățile. Ce altceva să faci când timpul se măsoară în kilometri, iar distanța – în numărul de localități trecute pâna la destinație?

Stai cu fruntea lipită de geam, cu căștile în urechi și pleoapele trase anapoda peste ochi. Și nu mai contează e zi sau noapte, mâine sau poimâine, autostradă sau drum chinuit de vreme. Ești izolat de circumstanțe și de centura de siguranță. Condamnat să stai față-n față cu tine însuți.

Aranjezi amintirile, dezlegi întâmplările, ghicești intențiile prietenilor tăi sau a celor pe care-i numești prieteni, analizezi faptele lor și ale tale. În acest timp, în jurul tău trec orașe, sate, mici benzinării și magazine închise ca sufletul tău pe timp de iarnă. Totul e în mișcare, în afară de trupul tău înșurubat în scaunul mașinii.

După câteva sute de kilometri, după ce ai rumegat tot ce se putea de gândit începi să-ți vezi de-ale viitorului. Dispar lucrurile minore, junk foodul de gânduri cu care te îndopi zilnic. Dispar fragmentele sterile de sens, pseudorepere cotidiene care-ți arată unde, cine și când ești. Toate se pierd în drumul de noapte, la fel cum se pierd unul câte unul indicatoarele de pe marginea drumului.

Aștepți să nu aștepți nimic. Ochii fug după clădiri în care au trăit, au iubit, au urât, au visat oameni, pe care niciodată nu vei ajunge să îi cunoști. Oameni ca tine. Cu grijile, nevoiele, poftele, reușitele și dezamăgirile lor. Oameni care au avut sau au și ei prieteni exact ca ai tăi. Și cu care probabil vorbeau mai des, pentru că încă nu apăruse netul. Cu care se vedeau mai des, pentru că nu se inventase mobilele și pachetele cu tone de minute gratuite. Oameni, cu care nu te vei interesecta niciodată. Suflete și destine paralele.

În mașină, îi vezi pe băieții din formație care dorm dus. Șoferul, infuzat bine cu câteva cafele e concentrat la drum. Mâine sau chiar azi începe o nouă zi, iar seara – un nou concert. Închizi pleoapele, închizi fluxul de gânduri și luneci ușor într-un somn firav. Paralel cu drumul.

IMG_5891.JPG

Reclame

Eurotrip #ziua2, Săpânța

Călătoria noastră continuă. Dimineața am avut parte de un dejun pe cinste. Am primit în dar de la proprietarii pensiunii la care am rămas peste noapte 2 sticluțe de Horincă de Maramureș din prune. Le-am lăsat în schimb un CD de-al nostru. Schimb echitabil, sper.

20140731-103226-37946361.jpg

20140731-103226-37946437.jpg

20140731-103226-37946250.jpg

„Cimitirul vesel” din Săpânța

Nu puteam să nu ajungem pe-aci. Un cimitir, în care moartea lasă un urma sa poezioare și imagini colorate, iar crucile sufletelor răposaților sunt vizitate cu 5 roni de suflețelele vii ale turiștilor.

Toată povestea a pornit de la un sculptor, poet și pictor Stan Ion Pătraș, care în 1930 s-a apucat de un nou stil de inscripție pe cruci. Timp de 50 de ani omul a reușit să umple un cimitir întreg cu adevărate opere de artă, unice în felul său.

20140731-104705-38825293.jpg

20140731-104705-38825850.jpg

Sunt peste 800 la număr și sunt făcute din lemn de stejar, colorate cu un albastru specific – „Albastru de Săpânța”. Crucile sunt inscripționate manual cu o scenă din viața celui decedat și o poezioară despre soarta lui. Scene simple, pe alocuri naive relatează fie ocupația de bază, fie un eveniment din viața locuitorilor satului. Aici poți găsi bărbați care muncesc pâmântul, în mină, ciobani, lăutari, femei țesând covoare, făcând pâine, torcând lână sau multe alte episoade. Culorile folosite sunt simple și vibrante.

20140731-104859-38939674.jpg

20140731-104859-38939168.jpg

20140731-104858-38938770.jpg

Fiecare cruce e însoțită de o scurtă poezie. Epitafurile scrise la persoana I, sunt sincere și spontane. Sunt un fel de mesaje adresate de persoana decedată celor de pe lumea aceasta.

Cam așa istorioare poți găsi:

„Sub această cruce grea
Zace biata soacra-mea
Trei zile de mai trăia
Zăceam eu și cetea ea
Voi care treceți pa aici
Încercați să n-o treziți
Că acasă dacă vine
Iarăși cu gura pa mine
Da așa eu m-oi purta
Ca-napoi n-a înturna
Stai aicea dragă soacra-mea.”

Acest loc, „Cimitirul vesel” are farmecul său aparte, însă tot cimitir rămâne. Iar prezența morții, deși voalată în satiră și culori, o simți printr-un fior rece și gândul despre cum ar suna poezioara ta și ce imagine ai primi.

Se știe că dacii credeau în viață veșnică iar moartea pentru ei era doar trecerea spre o altă lume. Pentru ei moartea era o șansă de a se întâlni cu Zamolxe. Iar pentru vizitatori ca noi, „Cimitirul vesel” din Săpânța a fost o șansă unică de a vedea o altă față a morții.

20140731-105244-39164857.jpg

20140731-105255-39175759.jpg

Drumul spre Budapesta

Foarte mulți copaci cu prune, pădurici și drumuri șerpuitoare. Nu am putut să ne abținem să nu facem un popas lângă un râuleț.

20140731-105715-39435681.jpg

În Satul Mare, am mai făcut niște provizii iar restul zilei, ne-a luat drumul spre capitala Ungariei. Și da, autostrăzile și invenția aia simplă – „cruise control” rup! 130 la oră și manevrează ca în needforspeed. Cu deosebirea că în jocul ăla celebru ai mai multe vieți.

Despre zeama moldovenească vs paprika with chicken with gnocchi unguresc și Buda vs Pesta data viitoare, tot aici pe blog.

20140731-105905-39545871.jpg

Eurotrip #ziua1

La drum, în miez de noapte.

În sfârșit concediu, libertate, soare, munte, cer senin, izolat somn de scurtă durată. Schițele pentru escapada noastră în Europa le făcusem de mai demult, economiile la fel. Nu am rezervat însă nimic concret mai departe de România. Oricum avem booking.com sub mână, în plus beneficiez și de o reducere la ei de -10%.

Avem un traseu, câteva puncte de reper, o sumă grămădită pentru combustibil/cazare și cel puțin 10 zile în care telefonul este expediat pe altă planetă. Am pornit noaptea, să nu pierdem nici o ora liberă. După ce făcusem plinul la mașină, ne-am echipat cu haine și cărți de primă necesitate, dar și o traistă de mp3-uri de tot calibrul și gustul. Mi-am făcut loc pentru poze în telefon și amintiri în suflet și am pornit la drum.

Vama veche, brânză nouă.

La Leușeni am stat cam 15 minute. De fapt, mai mult timp ne-a luat explorarea „duty free”-ului. Vameșul din partea românească ne întrebase de țigări – măcar un pachet dacă avem cumva pitit printre genți. Marea i-a fost mirarea când am zis că nu fumează nimeni dintre noi patru. Ca să nu pălească a încercat să ne întrebe de produse alimentare interzise pentru tranzit, scanând superficial cu privirea prin frigiderul portativ. „Brânză? Știți că nu aveți voie.” Și aici l-am dezamăgit – „Numai cașcaval. Și ăla puțin.” Viitoarea noastră cină a fost victorios salvată.

„Buket Moldavii” reanimează mașini.

Prima zi și primele aventuri. După ce o luaserăm prin păpușoi și rătăciserăm kilometri prin ceață, am dat de o altă belea. În drumul din Vaslui spre Iași acumulatorul a refuzat să mai colaboreze cu noi. S-a întâmplat din cauza luminilor de fază scurtă pe care le-am uitat aprinse, când ne-a furat somnul pe la 5 dimineața și am tras pe dreapta. Și pentru că șoferii care-i pescuiam nu aveau cabluri să reabiltăm cumva sărmanul acumulator, am luat o mașină de ocazie până la cea mai apropiată stație peco. Ajuns acolo, am dat în final de cabluri (pe care așa și nu le-am folosit, pentru ca Dragoș între timp a dat peste un șofer care să ne ajute). La benzinărie rugaserăm un echipaj de poliție care mergea în direcția mașinei noastre paralizate să ne dea o mână de ajutor. Am primit însă un răspuns dezamăgitor de la oamenii legii – „nu suntem taxi aici.” Maladți rebeata. Ne-au ajutat tot niște oameni simpli, pe care i-am răsplătit cu o sticlă de Buket Moldavii. From Basarabia, with love.

Maramureș – țară veche, cu oameni fără pereche.

Bucovina ne-a primit cu brațele larg deschise și împădurite. Bucovina românească. Priveliștea din munți e fantastică! Iar apa din izvorul la care ne-am oprit, ne-a trezit imediat și ne-a dat puteri să continuăm traseul. Până la urmă am aterizat la o pensiune rustică „În deal la Ancuța” din Sighetul Marmației, nordul României – simpatică, simplă, decorată cu gust și deloc scumpă – numai 25€ per cameră! Am luat prânzul/cina în același stil, din care nu au lipsit roșiile, cașcavalul, ceapa, pâinea proaspătă. Pentru ziua de mâine am stabilit deja niște puncte de reper. Dar despre asta mâine, tot aci.

20140729-112223-40943979.jpg

 

20140729-112223-40943269.jpg20140729-112222-40942907.jpg

20140729-112222-40942715.jpg

20140729-112223-40943633.jpg

20140729-112224-40944780.jpg

20140729-112225-40945289.jpg

20140729-112227-40947525.jpg

20140729-112226-40946937.jpg

20140729-112226-40946435.jpg

20140729-112225-40945990.jpg

20140729-112227-40947424.jpg

20140729-112228-40948088.jpg

20140729-112228-40948161.jpg

20140729-112227-40947904.jpg

20140729-112228-40948000.jpg

20140729-112224-40944337.jpg

București. „Biutiful” city break.

După o întârziere firească și relaxantă de 6 ore la Aeroportul Concesionat din Chișinău, am ajuns sâmbăta trecută la București. N-am avut un plan prestabilit; nu găsisem vre-un spectacol sau un concert potrivit, așa că ne-am reorientat spre cărți, filme & socializare.
20131127-124130.jpg

Primul pe listă a fost Târgul Internațional de carte „Gaudeamus”. Deși sosisem pe final, mai erau surprinzător de mulţi oameni, însetați de literatură. Mi-am îmbogățit şi eu biblioteca cu câteva cărți noi, o provizie de iarnă sufiecientă sper. Au fost prezente și câteva edituri din Chișinău, dar pe care din păcate n-am apucat să le vizitez. Poate la anul, când vin cu un rucsac ceva mai mare.
20131126-002812.jpg

În toamna aceasta au apărut multe filme bunișoare. De aceea Multiplexul a fost următoarea noastră destinație. Am prins două pelicule: „The Hunger Games: Catching Fire” (2 ore de filosofări naive, de pregătiri și apoi 20 de minute de vânătoare cu final previzibil, fără decapitări) și „The Counselor”  de Ridley Scott (1 oră de filosofări ceva mai profunde și un final previzibil, cu decapitări). Nu vreau să zic cât de bune sau proaste sunt, până la urmă fiecare are gusturile și mangustele sale. Dar cu siguranță, filmele privite în original sunt mult mai interesante.

Pe viitor, mi-am propus să fac economii și să venim într-un alt weekend la București sau la Iași pentru a sta o zi numai la cinema. Un soi de cinemaraton. Dar asta e deja altă poveste.
20131126-003002.jpg

O altă poveste ademinitoare din imediata apropiere a cinematografelor e bucătăria chinezească, foarte delicioasă dacă știi ce să alegi și dacă te pricepi la manevratul bețișoarelor. Sunt mai multe rețele, eu însă prefer Chopstix. Raportul calitate/preț e ok.

Nu sunt adeptul fast-foodurilor, dar cu o mâna pe stomac și cealată pe furculiță pot să declar că la rețeaua Dristor Kebab sunt cele mai gustoase kebaburi din oraș. Dragoș, un prieten de-al meu a zis că acestea iți pot declanșa orgasmele gastronomice. Atenție, la nota de plată. S-ar putea sa nu vă opriți la numai o singură porție.

20131126-003121.jpgAm avut noroc de un cuplu minunat de prieteni, Josep Mariana datorită cărora am descoperit un local tare simpatic în inima Bucureștiului – „Biutiful”. Un soi de 513, dar mai aglomerat oarecum. Muzica, meniul, atmosfera sunt bune bune. E destul de plin și nu acceptă rezervări, așa că a trebuit să aşteptăm o masa liberă, deşi era trecut de 22.00. Discuția a încolțit. Când dai de un interlocutor bun, timpul capătă o altă dimensiune. Schimbi o vorbă, o viziune, frazele curg mai ceva ca apele Prutului în cele mai ascuțite cotituri. Ai de învățat câte ceva din orice discuție inteligentă și călduroasă.

20131126-003347.jpg

Trec rar pe aici, de aceea probabil observ mai ușor schimbările spre bine ale Bucureștiului, deși o parte din locuitorii oraşului se miorlăie non-stop că lucrurile stau tot mai prost. Am un sfat şi o invitaţie pentru ei. Să vină mai întâi pe la Chișinău, să-și dezbată maruntaiele pe drumurile cârpite și neiluminate. Să descopere farmecul cutiilor de sardine, sub formă de microbuze. Să-și încânte privirea cu fabuloasele gherete autohtone și minunatele „pristroici” ale strămoșilor noștri. Și apoi mai vorbim.

Mai pe scurt, Bucureștiul e un oraş ideal pentru un city break. Aici poți găsi orice pe placul inimii, minții sau burții tale. Important e să ai cu cine împărți acest „biutiful” sentiment.

 

La mulți ani, dragă RM.

 

„Cine vrea să afle adevărul, să se întoarcă spre trecut.”
Mihai Eminescu

Sunt din Bucovina de nord, regiunea Cernăuți. Nu m-am născut acolo. Acolo m-am trezit. Pe vremea URSS-ului, părinții mei aveau de învățat și de lucrat la Chișinău.

Aveam numai câteva luni, când maică-mea m-a lăsat în grija străbunicilor mei. Mihai și Olga.
S-au descurcat cum au știut ei și m-au plămădit așa cum am ajuns astăzi.

Adormeam pe cuptor, cu poveștile moșului meu despre „capra cu trei iezi” sau „punguța cu doi bani”. Alteori îl rugam să-mi povestească despre trecut. Uneori ezita, din reflexul persecuțiilor, probabil. Din cauza fricii semănate în inimile oamenilor cu atâta grijă de către sistemul comunist.

Când, totuși vorbea, îmi povestea despre război. Despre foametea nebună, despre jugul sovieticilor, despre propaganda lor și spălările de creier. Despre deportările și mizeriile ce le făceau pseudo-elibiratorii sovietici. Despre cum le-au luat totul – gospodăriile, caii, grânele, sufletele, speranța…

Străbunicul meu Mihai, a fost soldat în armata română. Pe când faceam facultatea peste Prut, s-a stins din viață, cu fotografia mea alături și cu inima împăcată.

În noi curge sângele străbunilor noștri. Măcar pentru asta – să deschidem din când în când cărțile de istorie.

La mulți ani, dragă Moldovă.
Acesta e cadoul meu.

20130827-160950.jpg

Pașaportul de sub pernă

Ori de câte ori trec pe lângă ambasada României la Chișinău în zilele de lucru, văd o duzină constantă de oameni. Majoritatea stau cu un singur scop – „bilet la Italia, la Spania sau la Portugalia”.

Le citești pe față intențiile de ducă. Sunt gata să dea bani grei pentru ași perfecta cât mai repede actele pentru redobândirea cetățeniei. Şi nu ai de ce să le acuzi. Statul nostru (care este în CEDO-ri) este incapabil să le ofere salarii europene. Cel puțin deocamdată.

Printre cei ce stau în rând sunt și mulți vorbitori de limba rusă, care își fac actele „pentru orice eventualitate” și care surprinzător de repede învață cuvintele românești când vine ziua depunerii jurământului statului român.

O parte infimă, însă stau la ferestruica ambasadei pentru ași legitima un vis, dimensiunea căruia variază de la individ la altul. Şi dacă Martin Luther King visa la egalitate rasială și încetarea discriminării, apoi ei visează la egalitatea frățească și încetarea discriminării noțiunii de „limbă română” în Constituția Republicii Moldova.

Cel puțin de două ori pe an stau și eu la această ambasadă, așteptându-mi cuminte o noua viză pentru a concerta peste Prut. E remarcabil un fenomen – tot mai subțiri sunt rândurile la ghișeele pentru viză, tot mai mari la acelea pentru cetățenie. Nu m-ași mira dacă într-un an-trei-cinci, primele – vor dispărea definitiv.

Şi totuși, din sutele de mii de români din R. Moldova care și-au redobândit cetățenia, de ce doar vreo 10-15000 sunt implicați în viața politică a statului care ia luat sub aripă, deschizându-le portița spre Europa? Au jurat solemn pentru a primi actu’ românesc și odată cu el „bilet la Italia”? Dacă doar din asemenea interes, atunci asta se numește fățărnicie, șmechereală, ipocrizie născută o dată cu noua patrie.

Acestora, puțin le pasă de soarta statului care le-a dat un viitor european. Şi mai puțin – de alegerile parlamentare de duminică. Şi mult mai puțin – de rezultatul lor. Le doare în cot, din moment ce au pașaportul românesc sub pernă.

Pe 9 Decembrie România își votează parlamentarii. Mai jos găsiți careva informații utile. Vreau să cred că o mică republică mioritică cu palma sa de români cu acte în regulă, își poate spune cuvântul. Oricât de mic nu ar fi acesta.

În loc de PS.

Nu am cetățenie românească, am însă un vis. Pentru el am să votez pe 9 decembrie.

„I Have a Dream”, discursul public al lui Martin Luther King, ținut la 28 august 1963.

Un secol cu Neagu Djuvara / George Rădulescu

“Nu poţi lupta împotriva minciunii cu altă minciună.

Cateva secvente “dintr-o viata de roman”, asta promite in prefata cartii autorul – jurnalistul George Radulescu. Si, se tine de cuvant. Cartea, o colectie de interviuri cu Profesorul Neagu Djuvara, nu dezamageste. Discutiile dintre cei doi te arunca in castronul celor mai importante momente ale Romaniei secolului trecut. La inceput am fost sceptic cand am primit volumul. Colega mea, Stela Popa m-a asigurat insa ca “imi va prinde bine”. Mie, cel care de regula inghit greu biografiile!

De fiecare data cand ma apuc de asemenea carti am senzatia ca evenimentele descrise le-as fi trait cu totul diferit. Dar istoria nu poate fi schimbata. Si nici actorii ei. Totusi, adevarul e ca atunci cand vrei sa stii daca iti place sau nu o carte, trebuie sa o citesti pana la ultima pagina. Si acest volum a meritat.

Secolul lui Neagu Djuvara e desprins din evenimentele fierbinti ale secolului al XX-lea. Gasim aici disparitia boierimii romanesti, revolutia din Rusia,  deciziile cruciale ale regelui Carol al II-lea si de ce Romania lupta pentru o reputatie mai buna pe batranul continet. Am citit cu interes despre pierderea Basarabiei “fara nici un foc”, ocupatia hitlerista a Parisului, Revolutia din 89 si despre “Romania normala”. Profesorul Djuvara spune despre cum era sa activeze la ministerul de externe intr-o fosta colonie franceza. O experienta unica si, probabil, pe care putini au sansa sa o traiasca. Merita sa aflati de ce musulmanii refuzau o adevarata amicitie cu europenii, de ce djarmaii din Niger nu dau nume primului nascut si de ce spionajul e asa cum e. Previziuni pentru viitorul UE ale lui Djuvara sunt si ele unice…

Neagu Djuvara vine dintr-un viitor către care ar trebui să ne îndreptăm cu toţii (Mihai Răzvan Ungureanu)

Francezii, în 1944, erau într-un hal de sărăcie nemaipomenită, aproape că nu aveau ce mînca. Dar, în acelaşi timp, lucrul extraordinar! viaţa intelectuală pulsa.”

„Noi avem mania asta că, odată ce ne merge prost, sărim în barca cealaltă. Aşa ne-am făcut o reputaţie foarte proastă în străinătate. Să vezi diverse cărţi de istorie care se scriu!”

„Imensa majoritatea a celor care s-au aruncat imediat în braţele comunismului au fost, conform comediei lui Eugen Ionescu, „rinocerii” …Românul vrea să şmecherească în politică – asta e absolut clar.”

„Dacă vor fi cîteva generaţii care de cînd aveau şapte ani şi pînă la maturitate au învăţat că furtul este cel mai mare păcat, România se va schimba.”

„Asta era Bucurestiul lui Ceausescu, locul unde construise cea mai mare cladire din lume dupa Pentagon…Acesta pentru mine era rezultatul comunsimului in Romania. Pe de o parte, o mizerie crasa, iar, pe de alta, o exagerare arhitectonica.”