„De ce iubim femeile” / Mircea Cartarescu

E prima carte a acestui autor, pe care am devorat-o in cateva nopti, lungind astfel placerea lecturii.  Iarasi, o citisem pentru ca mi-a recomandat-o cineva.  E o lectura usoara, un buchet de povestoare despre  Ele, fiecare avand un miez, o concluzie, un tablou-cheie al ceea ce ilustreaza lumea interioara a unei femei, pictata evident de manile unui barbat.

Niste adevaruri si descrieri pline de erotism si intimitati: Care e diferenta in a face sex si a face dragoste, cum arata cea mai frumoasa femeie din lume, de ce barbatii devin copii cand iubesc cu adevarat si care sunt cele doua feluri de fericire? Raspunsurile le gasiti in cartulie, iar mai jos am insirat doar cateva fragmente  si miezuri.

Si totusi, de ce le iubim? Autorul se pare ca stie: ” Pentru ca sunt femei, pentru ca din ele-am iesit si-n ele ne-ntoarcem, si mintea noastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai in jurul lor.”

“Nu poţi face nimic ca să ai stil. Pentru că stilul nu îl ai, ci îl eşti. E engramat acolo, în ingineria vertebrelor din coloana ta vertebrală, în dinamica fluidelor corpului tău, în spotul de lumină de pe pupila ta catifelată. În înţelepciunea minţii tale, care înaintează când universul înaintează şi se retrage când universul se retrage.”

Un act sexual in care corpurile nu se cunosc mi se pare ratat de la inceput.”

Fără intimitate reală, atât femeia cât şi bărbatul sunt literalmente asta: un fel de mânere la care performezi un număr de gimnastică. Poate fi uneori distractiv (mai ales pentru bărbat), ca legănatul pe un balansoar, dar, din punctul meu de vedere, e un mod primitiv, puştesc, nesatisfăcător de a face sex.”

“Am regretat de câte ori am făcut dragoste cu o femeie străină şi indiferentă, şi pentru nimic în lume n-aş face dragoste cu o prostituată. Nu pentru că riscurile sunt mari şi nici pentru că fidelitatea nu mi-o permite. Cred, pur şi simplu, că sexul însoţit de intimitate este mai bun decât cel fără intimitate.”

“De fapt, fac dragoste doua corpuri care se cunosc infinit de mult si care nu se mai satura, totusi, re-descoperindu-se.  stiu ce va face in fiecare clipa, si totusi sunt mereu surprins. Cu cat ii stiu mai bine pielea si tendoanele si cutele su gesturile si cuvintele, cu atat mai intensa si mai disperata mi-e curiozitatea.”

“De fapt, ajungi cu adevărat la maturitate sexuală doar atunci când începi să trăieşti un ciudat solipsism în doi care te face să spui: în tot universul nu există decât două fiinţe care fac cu adevărat dragoste: eu şi iubita mea.”

“Numai pe ea o vreau pentru că numai pe ea o cunosc. Îi privesc, între coapse, „fluturele cu aripi lipite somnoros” şi ştiu că e, cu adevărat, cel mai frumos lucru pe care l-aş putea vedea şi atinge vreodată.”

“Noi nu suntem interfaţa socială pe care o numim „persoana noastră”: cineva dindărătul ei, o fiinţă incomparabil mai vastă, ne controlează, modelează, cenzurează de multe ori gândurile şi acţiunile.”

Viaţa e o trebuşoară ceva mai complicată decât îşi închipuie creierele noastre de muscă.”

“ Şi totuşi, orele de singurătate, clipele de nefericire, crizele din viaţă, visele şi reveriile, depresia, situaţiile limită, obsesiile, muzica, îndrăgostirea – toate ne spun altceva. Tot ce te scoate din rutina vieţii tale „reale” îţi arată că, trăind fără reflecţie despre tine însuţi, te duci de fapt în jos pe un tobogan de senzaţii, satisfacţii, imagini, bârfe, obiecte, minciună şi strălucire, tot mai departe de nucleul viu al fiinţei tale. Eşti un simplu consumator care se consumă în primul rând pe el însuşi. Şi vei rămâne mereu aşa dacă viaţa nu se hotărăşte o dată să te dea cu capul de pragul de sus.”

Aşadar, cine sunt eu? Cel din testele de personalitate? Dar ele nu fac decât să mă decupeze-n diapozitive subţiri. În momente diferite, după ele, am personalităţi diferite. Interiorul nostru nu e însă un album de fotografii. Noi nu suntem obiecte, ci procese. Eu sunt, în cele din urmă, căutarea mea de sine. Exist pentru că mă caut pe mine însumi. Nu mă caut ca să mă găsesc; faptul că mă caut pe mine însumi este semnul că deja m-am găsit.”

Cea mai minunată femeie din lume este cea care te iubeşte cu adevărat şi pe care-o iubeşti cu adevărat.”

“ Bărbaţii au creierul impregnat de hormoni. Nici cel mai distins intelectual nu e altfel, până şi el, la orice vârstă, îşi imaginează cum ar face-o cu fata plictisită, necunoscută, de lângă el. Dar când cunoşti cea mai minunată femeie din lume, care e cea pe care o poţi iubi, semnul este, trebuie să fie, că nici pulpele, nici „balcoanele” nu se mai văd, de parcă hormonii sexului şi-ai agresivităţii s-ar retrage din creierul tău tumefiat şi l-ar lăsa inocent ca un creier de copil şi translucid ca o corniţă de melc.”

“…facem sex cu un creier de bărbat, dar iubim cu unul de copil, încrezător, dependent, dornic de a da şi a primi afecţiune.”

“ Pentru mine nu există, deci, „cea mai minunată”  în sensul de 90-60-90, nici în cel de blondă, brună sau roşcată, înaltă sau minionă, vânzătoare sau poetă. Cea mai minunată este cea cu care am putut avea un copil virtual numit „cuplul nostru”, „dragostea noastră”.

Reclame

„Windows on the world” / Frederic Beigbeder

„Windows on the World”, un alt roman a lui Beigbeder devorat recent.

Doua povesti paralele: un tata surprins impreuna ca doi fii ai sai la un restaurant (ce da numele cartii), aflat la ultimele etaje ale unuia din turnurile gemene in ziua de 11 septembrie 2001; si alta istorioara pasnica, o revelatie pariziana la ani distanta de la acel atac.

De-a lungul lecturii simti acel miros de corpuri arse, traiesti clipele de groaza a celor blocati in cladire, ramai debusolat  de fumul cuptorului dat de petrolul in flacari al avionului, incerci cu disperare sa formezi numarul de telefon al persoanei iubite si sari in gol de la geamul spart al unui zgaraie-nori.

In roman, autorul insera un citat din “Istoria literaturii franceze” (1936) de Albert Thibaudet – ‘o generatie este un contingent de oameni care a trait la 20 de ani un eveniment istoric, in urma caruia nu-si va reveni niciodata si care o va marca pentru totdeauna.’

Sunt parte a acestei generatii. Pe 11 septembrie, 2001 priveam naucit la televizor ce se intampla peste ocean. Cum aceste turnuri se prabusesc in fum si tipete de groaza. Un amestec de otel topit, beton si carne vie. Nu aveam pe nimeni in cladirile sau avioanele alea, ma gandeam doar la ai mei sa ajunga bine acasa. Mereu ne gandim la cei dragi, in clipe de-astea si la cum am putea sa le protejam. Fiecare dintre noi are un „9/11” al sau.

Mai jos sunt doar cateva fragmente, miezuri din aceasta carte.

≈≈≈≈≈≈≈≈

“De la 11 septembrie 2001, realitatea nu numai ca depaseste fictiunea, ci si o distruge.”

“Asta e un dintre lectiile date de World Trade Center : imobilele noastre sunt mobile. “

“Orice zgaraie-nori este o utopie. Vechea fantasma a omului a fost, dintodeauna, sa-si cladeasca proprii munti.

Cultura amercana nu striveste planeta noastra pentru ratiuni economice, ci prin talentul sau specific…Ceea ce ne deranjeaza pe noi nu est imperialismul american, ci sovinismul american, izolationismul sau cultural, totala lipsa de curiozitate a americanilor fata de operele strainilor ( aceasta nu e si cazult americanilor din New York si San Francisco).”

“In Statele Unite, viata seamana cu un film, din moment ce filmele sunt turnate la fata locului. Toti americanii sunt actori, iar casele, masinile, dorintele lor par false. In America, adevarul este inventat in fiece dimineata. Tara asta s-a hotarat sa fie aidoma unei fictiuni pe celuloid.”

“(americanii) Generatie minata de zappingul frenetic si de schizofrenia existentiala. Ce-or sa faca atunci cand or sa descopere ca nu pot sa aiba totul si ca nu pot fi ei totul? Ii deplang, pentru ca eu, unul nu mi-am revenit niciodata dupa o asemenea descoperire.”

 

Utopia capitalista era la fel de absurda ca si cea comunista, dar violenta ei ramanea ascunsa. Si a invins in razboiul rece datorita imaginii sale: binenteles ca in America existau unii oameni care crapau de foame, asa cum existau si in Rusia, dar cei care crapau de foame in America aveau libertatea sa o faca.”

“Lumea intreaga privea cu jind spre America, pentru ca spre viitor privesti intotdeauna cu jind.”“În anii copilăriei mele amnezice, spectacolul Americii a sedus restul lumii.”

 “Marea diferenţă dintre părinţii noştri şi noi e că părinţii noştri luptau pentru globalizare.”

“Televiziunea face ca lumea sa devina geloasa… Astazi, peste tot in lume, tarile murdare oscileaza intre admiratie si respingere, intre fascinatie si dezgust fata de tarile curate, al caror mod de viata il capteaza prin satelit, cu decodoare pirat si cu cate o scula de pasat piureul pe post de antena parabolica. Fenomenul este recent: se numeste globalizare, dar adevaratul ei nume este “televiziune”.

“Eu am crescut pe vremea razboiului rece; atunci, totul era asa de simplu… America avea un singur dusman: Rusia. Era practic sa ai un inamic bine definit; in felul asta, restul lumii putea alege. Preferati supermagazine pline sau goale? Vreti sa aveti dreptul de a critica sau sa fiti nevoiti sa va tineti gura? Astazi, lipsita de contraexemplul sau, America a devenit Stapanul ce trebuie doborat. America a devenit propriul sau inamic.”

 

“Turnul Babel era prima tentativa de globalizare. Daca luam de bune cuvintele “Facerii”, asa cum se intampla in cazul americanilor, atunci Dumnezeu este impotriva globalizarii.”

“Fatalismul ma dezgusta, prefer energia disperarii, violenta caracterului, instinctul de supravietuire.”

„M-am intrebat adesea de ce se arunca oamenii in gol in cazul incendiilor. O fac fiindca stiu că vor muri. Nu mai au aer, se sufoca, ard. Prefera sa sfarseasca, numai sa se petreacă totul repede si curat. Jumperii nu sunt niste depresivi, ci fiinte cu judecata. Au pus in cumpana elementele pro si contra. Prefera o cadere vertiginoasa, in loc sa se innegreasca, aidoma unor carnati, intr-o incapere plina de fum. Aleg saltul mortal si un ramas bun vertical. Nu mai au iluzii, chiar daca unii încearca sa-si foloseasca geaca pe post de parasută ocazionala. Isi incearca norocul. Evadeaza. Sunt oameni, caci prefera sa aleagă cum vor muri in loc sa se lase prada focului.”

“In clipele de spaima, rugaciunea e spontana. Religia se intoarce in suflete.”

“Daca societatea ne lasa sa alegem intre a auzi  oracaielile unui sugar si a merge fara nevasta la party, atunci nu trebuie sa ne mire ca in Occident exista tot mai multe mame celibatare.”

“Cum copiii nu au o viata pasionanta, fac din ea o viata pasionanta. Totul devine pretext pentru drame, istericale, tipete, bucurie, hohote de ras, tropaieli de furie. Intre viata unui copil mic si o piesa de Shakespeare nu-I nici o diferenta.”

“Mi-ar placea ca viata mea sa para mai complicata decat este. Din nefericire, viata este uimitor de simpla: te dai peste cap ca sa scapi de parinti si, apoi, te transformi in ei.”

“Fiecare deceniu inventeaza o boala noua. In anii ’80: SIDA. In anii ’90: schizofrenia. In anii 00: paranoia.”

Terorismul nu lichideaza simbolurile, ci sfarteca indivizii din carne si sange.”

“11 septembrie a avut doua consecinte diametral opuse: amabilitate in interiorul tarii(SUA), rautate in exteriorul ei.”

Violenta omului e proprie naturii lui. In principiu, cultura, religia, societatea, civilizatia se presupune ca i-o domesticesc. In principiu.”

“Americanii au mers pe Luna, dar a doua zi dupa 11 septembrie 2001, n-au mai avut nevoie sa se duca atat de departe: New Yorkul devenise o planeta moarta. Un covor de pulbere alba acoperea asfaltul.”

„Trebuia sa ne revenim. Era chinuitor sa indeplinesti pana si un act atat de simplu cum este acela de a respira, chiar daca mirosul insuportabil ar fi fost unicul vinovat. Fumul gros purta în sine cauciuc topit, plastic ars, carne calcinata. Miros dulceag de kerosen, gretos si inspaimantator, pulbere de oseminte si cenusa de carne omeneasca. Amestec de nor toxic, de gas-oil intepator, de crematoriu – acesta este mirosul pe care il simtiti cand treceti pe langa o uzina, acelasi de care fugiti cand accelerati, tinandu-va respiratia.”

“Singurul interes pe care il prezinta faptul ca traiesti in democratie este acela ca poti critica democratia. Inasasi aceasta trasatura ne arata ca traim in democratie. O dictatura nu poate fi criticata. Chiar atacata, amenintata, batjocorita, democratia trebuie sa arate ca este democrata tocmai vorbind despre rau democratia.”

“Daca ne intoarcem cu opt generatii in urma, toti americanii cu piele alba sunt europeni. La fel si noi: chiar daca nu suntem toti americani, probleme noastre sunt ale lor, iar problemele lor sunt ale noastre.”

Pozele sunt luate de pe pagini net dedicate 9/11, iar aici, gasiti alte imagini infioratoare.

„Romanul adolescentului miop” / Mircea Eliade

Unele carti citite in timpul scolii, recunosc le-am rasfoit doar de dragul programului de studii. Nu le intelegeam cu adevarat valoarea, nu le simteam si nu ma oglindeam in ele. Programele la literatura romana sunt obligatorii, ca spoturile publicitare in timpul unui film.

Unii autori sunt umbriti de sabloanele traditionale, iar in timp pierdem orice interes legat de scriitori romani, indepartandu-ne de autentic si natural, preferand traducerile si preluarile.

L-am neglijat pe Eliade, pe vremea liceului. Mi se baga pe gat altceva, efectiv. Iar acum, cand nu mai am de pregatit temele de conversatie la franceza sau nu am de rugumat formulele interminabile la fizica, l-am redescoperit pe Eliade.

Primul sau roman, autobiografic este despre anii de liceu – un adolescentului miop – ochelarist, frustrat, complexat, urat, speriat de fete si un rebel devorator de carti. Nu este, insa un tocilar.  Neglijeaza programa scolara si materiile care nu-I plac. De aceea este luat drept incapabil si lenes de profesori si parinti si lipsit de atentie din partea fetelor. Intr-o buna zi, lucrurile se vor schimba, insista eroul. Si asta pentru ca cu ajutorul acestui prim roman, liceanul Eliade spera sa ajunga celebru, iar chinurile sale launtrice vor capata un sens final, eroic, incoronat.

Scopul real, insa al tanarului Eliade  este autocunoasterea, nu prin imitarea modelelor straine, ci prin cautarea drumurior nebatatorite, invingerea slabiciunilor, asceza, vointa, constructia personalitatii si descoperirea de sine.

Manasrda casei sale, locul unde se petrece cea mai mare parte a romanului, este plina de carti pe care le devoreaza cu un apetit animalic, aproape bolnav, aproape fizic. Aici petrece timpul cu prietenii sai, disputand scrierile autorilor preferati, analizand zbaterile adolescentei si destainuind mugurii poftelor erotice.

Mansarda e un loc de refugiului adolescentului miop, din fata lumii exteriore ostile, din fata ordinarului si trupescului. Locul unde se desfasoara luptele interioare, calirea intelectului si cristalizarea geniului viitorului romancier.

“Docotorul”, cum era numit de cercul sau de prieteni creste impreuna cu jurnalul sau, ii elibereaza gandurile si-i dezgoleste talentul indubitabil.

Un roman sincer, autentic, naiv si contradictoriu, ca sentimentele unui licean. Aproape aceleasi emotii pe care le traisem pe vremea adolescentei mele la fel de miope. Mai jos sunt doar cateva fragmente, in care, probabil, m-am regasit.

≈≈≈≈≈≈≈≈

Amintirile sunt icoanele timpului pierdut.”

“Trebuie să mă cunosc. Trebuie să ştiu odată sigur cine sunt şi ce vreau. Am amânat mereu lucrul acesta, pentru că mi-era teamă. Mi-era teamă că nu voi izbuti să-mi luminez sufletul sau că lumina ce va aluneca asupra-i să nu mă îndurereze. Eu mi-am închipuit anumite lucruri despre mine însumi. Ce se va întâmpla dacă acestea nu există aievea? Dacă ele n-au fost decât o părere?”

“Dar e atât de dureros şi greu să nu crezi în fericire. Pentru cei mulţi, fericirea ajunge chiar un sens dat existenţei. Cu atât mai rău pentru ei. Fericirea nu poate fi cunoscută, valorificată şi stăpânită decât după ce te-ai îndoit de ea.”

“Iată ce simt: că sunt ridicat din mine şi izbit de colţuri dureroase, şi lăsat iar în suflet, şi iară înălţat. Şi nu ştiu nimic altceva, şi nimic nu înţeleg.”

“Am plâns. Când am pus cartea pe raft, am râs. Am râs de mine. Încă mai sunt sensibil şi visător.”

“Dacă sufletul meu nu e unul, ci o infinitate, cum l-aş putea cunoaşte pe cel adevărat?”

“Cărţile te silesc să-ţi pierzi inteligent timpul. Şi, totuşi, această pierdere inteligentă nu e mai puţin absurdă, prin faptul că te consumă şi te înstreinează.”

“În prudenţă stă fericirea.”

“Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe.”

“Eu stiu ce se petrece cu mine: sunt un sentimental. Zadarnic incerc sa ma ascund. Sunt sentimental ca orice alt adolescent. Pentru ca, altminteri, n-asi fi acum intristat. N-am nici un motiv sa fiu intristat.”

‘Voiam sa par linistit, ca sa nu se spuna ca invidiez pe cei cativa neghiobi incoronati. Dar, inconjurandu-ma premiantii, simteam ca imi slabesc puterile. Uram pe acei adolescenti cu fruntile inguste, inculti si impersonali, care isi invata lectiile, se duc la cinematograf si se masturbeaza in fiecare noapte.’

“E foarte usor sa spui: “ Cunoaste-te pe tine insuti!”  Dar as vrea sa-l stiu pe acela care a priceput ceva cand a incercat sa se cunoasca pe sine. Eu nu pricep nimic. Nu pot distinge ceea ce e firesc in sufletul meu de ceea ce nu exista decat prin imaginatie”.

“Dar, in toamnele reci si umede, cat sunt de fericit in singuratate…Privesc in jarul sobei de zid si gandesc: poate, la toamna, nu voi mai privi singur jaratecul si nu voi mai asculta singur vantul… Apoi rad si imi spun: de cate toamne nu gandesc acelasi lucru?… Dar parca eu nu stiu ca atunci cand musc buzele ca sa nu plang si imi sterg lacrimile in fata jarulu, pe furis, mangaindu-l cu dorurile mele?…”

Sufletul meu e aspru. Vointa mea e absurda, dar e o vointa trainica, formidabila, care apasa si inabusa totul in calea sa. […] Hotarat ca o stanca, incruntat, cu ochii inclestati de tinta, cu buzele strivite de furie, cu pumnii stransi gata de a se pravali si a-mi indurera carnea. Asa trebuie sa fiu eu. Pentru ca asa vreau eu, […] singurul mascul in turma de adolescenti slabanogi.”

“ Trebuie sa lupt mereu, trebuie sa ma apar impotriva sufletului meu, pe care nu-l cunosc si care mi se dezvaluie la rastimpuri, contradictoriu. Niciodata nu mi-am gasit sufletul acelasi. In fiecare zi, altul.”

“ Amandoi, in adancurile sufletelor noastre, suntem authentic sentimentali. Amandoi intelegem aceasta. Si – cunoscand rana – ne straduim sa o ascundem.”

“Copilarie inveninata de furie ascunsa, de invidie pe cei cu chip frumos, de ura pe cei bogati si puternici, si fericiti. Adolescenta chinuita de miopie si de obsesii cerebrale, roasa de nebunesti ambitii, biciuita de neputinta, consumata in plans, pe care nu l-a auzit nimeni si nu l-a banuit nimeni, si nu l-a mangaiat nimeni.’

“ M-au lasat sa pasesc inainte, singur. Unii ma privesc cu neincredere. Si eu m-am inchis tot mai mult in mine. Si n-am gasit nici un suflet prieten, prieten cu adevarat. Dar aceasta nu trebuie sa ma indurereze. Eu am sa raman mereu tot mai singur. Nu e bine asa? Si nu am vrut chiar eu aceasta?”

“ Ceasurile triste sunt trecatoare. Le indepartez cu vointa sau le indeparteaza viata din mine. Simt clocotind in vine, in piept, la tample, viata. O viata pe care nici unul dintre tovarasii mei nu o simte. O viata care creste si se tulbura, si spumega, si se infierbanta, si creste, si ameninta, si zguduie temeliile fapturii mele.”

“ simt ca imi lipseste ceva adanc, masiv, sigur, intim – cu care sa ma contopesc – de ani. Acum, asi fi avut un tovaras. Dar ma aflu singur, sub arsita unor indoieli ce-mi sfasie sufletul si-mi imprastie vrerile.”

“mi-era teama de ea, si o doream. Surprinzandu-ma dorind-o, eram umilit, ma mustram, ma insultam. Treceau cateva ceasuri si iar ma descopeream asteptand-o.”

“celor care n-au indurate niciodata lupta pentru implinirea unei absurditati li se pare nebunie orice le depaseste slabiciunea si mediocritatea”

o femeie, oricat ar fi de superioara, daca nu se ataseaza de o constiinta masculine cu care sa comunice, luand si daruind, piere. Mediocritatea biruieste intotdeauna asupra unei femei singure.”

casnicia e cel mai perfect fapt omenesc, cand e concretizarea permanenta si vie a unei fericiri etice. Si e cel mai dezgustator cand se infaptuieste prin lasitatea unuia dintre soti.”

“ Am cel mai sincer dispret pentru amant, care culege resturile ( a fost altul inainte lui, nu?…) si profita de inexperiența sexuala a sotului, sarman functionar grabit sa adoarma dupa o singura si pripita imbratisare…Am acelasi dispret pentru sot, care-si cauta sotie ca sa poata avea un apartament luxos, mancare calda si copii. Oameni care nu tresar rostind: acesta e copilul meu…”

“ Nu mă înspăimîntă nimic. Viața ma ațîță ca o primavară perversă. Nu voi lăsa sa scape nimic din cele ce mi-a făgăduit. In fiecare dimineață, voi renaște. In fiecare noapte, mă voi dărui…”