Raul din noi.

“Dacă te vezi pe tine în ceilalţi, pe cine ai mai putea răni? Ce rău ai mai putea face?”  Buddha

Seminta raului e adanc implantata in fiecare din noi. E suficient doar sa o udam la timp si sa-i dam destula lumina diabolica, pentru ca ea sa incolteasca si sa-si intinda lacom crengile spre colturile cele mai ascunse ale sufletului.

Suntem rai prin definitie, prin origine. Nu pentru ca ne infruptasem din fructul oprit, ci prin faptul ca am vazut de mici in familie, la televizor, pe strada cum e sa fii rau, cat e de simplu sa fii rau, cat de dulce sa fii rau, razbunator, perfid, “smecher” in limbajul urban. Si asta se invata foarte repede, rautatea se lipeste ca mucegaiul de peretii sinceritatii noastre.

Cel mai rau in rautatea noastra cea de toate zilele, iartata-mi fie tautologia, e faptul ca nu constientizam prezenta ei in viata noastra. Evident ne cutremura brutalitatea unui ucigas vazut pe sticla sau ne zgaraie urechea insulta unui betiv, sau privirea acra a soferului nemultumit, dar in amalgamul de evenimente ce ni se intampla pierdem acea sensibilitate de a distinge calitatile si intensitatea raului din jurul nostru.

Suntem imuni la raul ce ne inconjoara pana cand acesta nu-si arata chipul dincolo de oglinda. Realizam uneori instantaneu, alteori prin niste lungi framantari alergice ale sufletului ca acest “rau” e parte a fiintei noastre.

Mereu va fi asa, de altfel. suntem oameni, ce dracu’?

Important, e sa invatam una: sa acceptam raul din noi, sa-l deprindem sa-si tina gura din cand in cand, sa-l obisnuim cu sacrificiul propiului orgoliu, sa-l dezvatam de principii si uneori de valori false. Sa-l tinem cat mai izolat de persoanele iubite – tinta perfecta de altfel. sa-i taiem pornirile malitioase sau sa scuipam cuvintele veninoase in chiuveta de la baie si nu in urechea omului drag. nu e simplu deloc, stiu.

Dar alegand raul, drumul cel mai usor, permitandu-i de la a ne controla gandurile, starile, emotiile, pana la a ne manui faptele – ne hotaram soarta.

Bunica mea zicea ca e usor sa fii rau, sa fii bun e greu. Intelepciunea batranilor nostri o intelegi in timp, de altfel. Nu e mare teorie si nouatate.

Acceptandu-ne raul, operandul zilnic si taind din ramurile uscate ale sufletului, devenim mai buni.

Pana la urma, tine doar de o alegere. Atat.

 foto: sallytharp.blogspot.com

Cafea cu aromă de primăvară.

Au dat in floare copacii din gradina mea. Inflorisera mai devreme de a 31-a primavara.

Absorbindu-le mirosul suav al proaspetei inverziri si adulmecand fiecare raza de soare nascuta sub frunzele lor, gust frenetic din dimineata de martie. Gust din fericita clipa, ireversibila stare, emotia vie si naturala pe care o simti la prima inghitura de cafea din cana scufundata in palme ; gust din bucuria unei treziri langa respiratia ei.

Nu stiam ce vise sunt dincolo de acele pleoape, intuiam doar ca nu mai sunt vise. Intuiam dupa surasul ei incredibil de dulce si lin, prin care imi imbatase toate celulule mintii.

Prin geamul mansardei am prins primele raze ale diminetii. Deasupra se inaltau crengile pinilor somnorosi. Unde oare isi intind bratele lor, cand lumina e chiar langa mine?
Vedeam cum vantul dezleaga fluturii neastamparati, gonindu-i fara mila printre crengile in flori. Aroma pomului imi dezlipise plamanii de suflet.

Sunt un nor de cuvinte si muzica, invelit intr-o coarja de carne vie.

Sunt prizonerul unei gradini, in care nu patrunde timpul si distanta.

Toate intrebarile si raspunsurile se dizolva tumultos in cana mea de cafea.

Primavara si-a descaltat papucii si a venit tiptil spre mine. Imi acoperise ochii si m-a pus sa-i ghicesc numele:

- “Tu?”, o intrebasem.

- “Eu”, imi soptise.

✱✱✱

Posibilitatea unui zâmbet

Gândul la
posibilitatea unei insule este taiat de aripa pasarii de metal si apoi asternut domol deasupra orasului ei fantoma. Aproape instinctiv pe piele îmi cresc roiuri de buburuze. Munții, de sub picioare zgârie somnul, amânat de fiecare data. Aproape constant amânat. La distanța unui zbor, cuvintele se împart la infinit, in mici farame de taceri. Aproape negresit se împart. Dincolo de norii diminetii, de controlul unei vami inexistente, dincolo de ochii sticlosi ai păsări de metal, in sala aeroportului, cu inima lipita de suflet, așteaptă Ea. Aproape au anunțat aterizarea. Zambeste. Zambesc. Aproape la fel; aproape in același timp; aproape, din nou.

Dincolo de cuvinte

” Atatea cuvinte se pierd. Ies din gura si se dezumfla, pribegind fara rost, pana ce le sufla vantul in sant, ca pe niste frunze moarte. ” (Nicole Krauss) 

Uneori, oricat de plastic in ale vorbirii si citit n-ai fi, nu ai cum sa definesti stari sau emotii ce-ti tulbura fiinta intreaga. Nu ai cum sa le dai literelor tale amestecate un invelis caldut, pluristratificat, comod astfel incat lasandu-ti gura sa nasca aceste vibratii, sa simti ca ele ating anume acele corzi pe care degetele sufletului tau le impetesc intr-un acord, o nota. Sa te simti inteles. Suficient de bine inteles.

Pentru ca n-ai cum explica inexplicabilul asa cum n-ai cum atinge intangibilul.

- Vrei sa vorbim? De ce sa vorbim? Ce sa vorbim?

- Te iubesc.

Cuvintele sunt pasarile mintii, ce au uneori de strabatut in ocean imens, aspru, nordic, de nesuferit  si asta chiar daca te afli la distanta unui metru de urecheile care, aparent le prind pe-acestea.

Unde ce pier fara a fi culese din plasele timpanilor. Fara a fi prelucrate de uzina fruntii.

Ca niste frunze de toamna cad la picioarele tale. Neputincios le aduni gramajoara si le bagi in buzunarul de la blugi.

Le aduni si-ti promiti sa nu le mai scoti niciodata. Pentru ca altadata nu mai vrei sa vina. Altadata le vei spune mecanic, public, ordinar, fara stinghereala, fara paroxism. Altadata e mult prea departe. E dincolo de acum, de azi, de aici.

Dincolo de cuvinte sunt taceri.

Taceri, mult prea clare decat acele doua cuvinte ciudate.

Cuvinte, pe care nu le vei intelege nici-o-da-ta.

Cuvinte, pe care le poti simti doar.

 

 

≈≈≈≈≈≈≈≈

you don’t have to speak – i feel.”

Omu’ cu inimioara gri

- Felicitari! Ti-ai schimbat statusu’ pe FB.

- Mi-am schimbat CARACTERELE. ACUM SCRIU MAI EXPRESIV.

Omu’ e-o fiinta sociabila si prin urmare are nevoie de comunicare. Zilnica, constanta, suficient de oxigenata si sarata tot suficient de’.  Are nevoie de ea, la fel ca de un dejuno-pranzo-cina,  de proteina zilnica. comunicare de tip fast food – repede, gustoasa, hipercalorica, semipreparata si semiprofunda. Usor de gatit si de incalzit. In mare parte suntem dependenti de acest schimb de cuvinte deglutibile, comune si spuse pe-nteleselea. Prajite in sos de gand  pe ambele parti ale si-la-be-lor. Si asta pentru ca omu’ e-o fiinta cu caracter sociabil. Constant.

In lipsa unei portii zilnice, cuvintele nenascute de gura, mor inecate in  compotul din cap. Apasator compot, ca o ploaie de hematoame intracerebrale, colorate in culori bacoviene.  modul prin care apar unele complexe, lamentatiisi frustrari.

De aceea, uneori  omu’ gusta din momeala paginilor de socializare. Uneori chiar tot mai des gusta,  uneori se mai si ineaca in likeuri, alteori expectoreaza declaratii, inghite in sec comentarii acide la minunateniile postate cu grija sau fara si se mira cum de a ajuns sa-si indrageasca mai mult prietenii virtuali decat pe cei palpabili.

Omu’ e visator. Constant. Deloc naiv – nativ chiar. Iar cand are emotii omu’, pentru ca in mare parte e totusi o fiinta sociabila si le exprima direct sau indirect. Demonstrativ sau natural. Pe o pagina de facebook, pe un blog, printre cuvintele unui sms sau pe un biletel prins de un buchet de toporasi. O va face in mod sigur, odata si odata. pentru ca e om si pentru ca e o fiinta sociabila.

- Hey, ai o inimioara? deci, esti intr-o relatie? ICan’tBelieveMyEyes

- Yes, u can.

- Like?

- Like no one else.

 

Dansul elefantului.

Planetele unui soare fara nume cad peste trupul ei nud. Ea se joaca de-a  Legile gravitatiei si-mi arata-n palma formula Big Banngului. Ceasurile se opresc din mers, calendarele o iau razna, norii dezbraca copacul inflorit. Zero Univers.

Merele se aranjeaza intr-o noua Cale Lactee.

Relativ bine. Relativ ea. Relativ eu. Simt pulpa degetelor lunii Mai pe spatele unui Munte Vrajit.

Ea-mi deseneaza cu semintele strugurilor unei toamne E=mc ², si-mi  spune cate zile au mai ramas pana la sfarsitul civilizatiei.

Frenetic incerc sa-i ghicesc codul genetic. Si sa formez numarul  de telefon. Aproape invizibil.

Vocea ei se amesteca cu a mea.

- Esti aici?

- Sunt aici. Mereu eram.

 

Ea  stinge lumina. Si-mi zice de filmele unei actrite porno. O fiinta romantica si virgina, care-si incepusera cariera alinand hormonii unei rude indepartate. Aprind lumina.

Nu mai vreau sa vad scene de mana a doua.

Ea nu insita si-mi arata ranile de pe corpul presarat cu planetele soarelui fara nume.

Stiu ce trebuie sa fac. Stiu cum. Stiu de ce.  Imi desfac sufletul si ajung cel mai principal nerv. Il prind in urechea acului pamantului si suturez plagile ei. Nod dupa nod, de la vest spre  est, de la nord spre  sud.

Nodurile noastre se amesteca.

- Te mai doare asa?

- Te va durea altfel?

Privirile ei sunt largi si lungi, ca izolinia unei electrocardiograme, in asteaptarea unei singure batai. Sunt calde privirile ei ca un freamat de primaveri, de pe planetele  soarelui fara nume.

Imi intinde manile. Fasciculatiile trupului, nasc furtuni in oceanul din palme.

Pestii se zbat in apa noptii. apa  profunda ca visele primului embrion uman.

Plaja ramane in urma, iar picioarele nu mai simt nisipul. Valurile ei bat in mine. Oceanul ne acopera.

Apele noastre se amesteca.

- Unde mergem?

- Aici aproape, aproape de inceputul anotimpurilor.

Un elefant in pielea primului pamantean danseaza in jurul focului. Prometeu zambeste. Dansul elefantului e tot mai haotic, mai neindemanatec, mai natural.

Planetele soarelui fara nume  s-au topit in corpul ei. Macii incoltesc pe pielea, abia trezita din Era Glaciara. Se intind spre cer florile lor.  Lanuri de maci salbatici si liberi. De un rosu aprins, aproape dureros. Aproape convulsiv. Petalele lor le ia vantul si le asterne pe buzele mele.

Umbrele noastre se amesteca intr-un dans infinit.

- Imi zambesti?

- Iti zambesc. Imi dansezi?

Conexiuni sangrine.

“ cu timpul, vei vedea ca uneori conteaza nu ce dai, ci la ce renunti.”

De o luna, aud cum vin secundele ei de pe celalat mal al prezentului. un nedeslusit strigat – virtual si navalnic, real si domol.  aproape sunet.  aproape tacere.  aproape azi.

De sub faldurile celui de-al 29-lea nor,  izvorau din cine stie ce povestioare si drame, noi simturi si insomnii. tulburatoare nopti.

fantastice poze.

neasteptate coliziuni de planete si universuri.

un impact deloc ludic, deloc la fel, deloc iar.

Primeam mesajele ei.

Efluviu de litere, aranjate intr-o ordine blajina, erotica si firava. ademenitoare structura si dragostoase cuvinte, intretesute cu sarutari, doruri si confidente.  ca un tangou tehnicolor, ca un lant de intamplari, infierat de o carioplasma, romantica totusi. ca o dimineata ce miroase a cafea, a nou si a speranta.

Cuvintele ei anihilau rusinea,  iar si-la-be-le asimilau ratiunea. intr-un permanent joc transparent si nud al distantelor interzise. un joc al atingerilor ingaduite si al ezitarilor inocente, intr-o letargie menstruala si o conexiune nesigura, sincera, neintrerupta si atat de dorita.

Un efluviu de transpozitii: din la in do, din A7 in C#, din minor in major. ca un blestem si o binecuvantare erau scrisorele ei,  intr-o ciclica instrainare de lume si o proximitate de viitor.

Acum o luna, am plans in somn. in vis am auzit o muzica franceza dintr-un numa stiu ce cantec, dintr-un nu mai stiu care secol.  simteam valurile unui ocean tinut in palme, iar pielea era invaluita de fascicolele unui soare evanescent. era ultima luna de primavara si nu vroiam sa ma trezesc.  iar astazi, la distanta unei date, taiate pe un calendar de birou, renunt sa cred ca e ultima zi… de primavara.

Acum, stiu de ce.

neasteptari.

     Ce asteptari ai atunci cand astepti pe cineva? cum trebuie sa fie cineva ca sa-l poti astepta, asa cum n-ai mai asteptat pe nimeni, nici-o-da-ta?  cine ti-a zis ca acel cineva e peste asteptarile tale? unde-s limitele unei asteptari? de ce limitile se apropie de infinit, atunci cand constanata atractiei nu mai este constanta?

De ce trebuie sa astepti momentul potrivit, starea potrivita, cuvinte potrivite si planeta potrivita?

De ce sunt prea multe semne de intrebare? de ce mereu astepti semne? sunete? mesaje? raspunsuri? explicatii? cuvinte? cuvinte, care nu vin atunci cand trebuie sa vina? cuvinte ce le gandesti si le aranjezi asa ca sa-ti vina bine, iar atunci cand trebuie se amestica, fara sa vrei si nu-ti vin bine deloc. uiti si ceia ce ai fi vrut intradevar sa spui. esti confuz si ai atatea de spus si nu mai spui nimic.

De ce crezi ca va fi altfel, atunci cand astepti altfel? de ce stai  amortit, sub tonele de deziluzii, intr-o coma profunda a regretelor? zambesti, reactionezi, vorbesti  de o falsitate incontrolabila.

Asteptati de frica,astepti pentru ca ai curaj – controlabil si dozat. trecut printr-un filtru al dezamagirilor. Trecut prin nopti albe si zile negre, prin teascul unor pasiuni, care nu au ajuns sa fermenteze. dupa lungi rugaciuni, in cimitirile fostelor iubiri.

Astepti pentru ca stii ca trebuie sa dai mereu inzecit, ca sa primesti inapoi macar o zecime. astepti de zece ori.

Astepti pentru ca ai inavat o regula de aur – sa iai lucrurile usor. astepti usor.

Astepti pentru ca nu te mai ascunzi dupa plumbul organic al ezitarilor.  astepti sa nu fie o ezitare.

Astepti pentru ca altfel nu ai cum. altfel, nici nu-ti trebuie.  altfel – e la fel.

Astepti sa nu fie la fel, si nu e la fel.  nici-o-da-ta.

La sud de Luna

Ea zambeste.

Ea aduna razele diminetii intr-un zambet. ea stie cum traiesc razele diminetii. si cum se nasc fluturii sub piele. ea stie de schimbari si metamorfoze si nu iubeste rozele. ea iubeste florile, ce cresc pe campiile unor planete nedescoperite. ea doarme nedescoperita.

Ea viseaza.

Mult. poarta cu ea amintirile viselor ziua intreaga. viselor ude. ea stie sa le poarte cu ea si stie sa le ude. la timp. si asta pentru ca timpul ei nu are limite. ea nu are limite. ea are frontiere. ea stie sa le ridice, la sud de luna.

Ea scrie.

Ea redenumeste constelatii si frunzele copacului meu. ea citeste litere si creste cuvinte, iar cuvintele cresc in ea. cuvintele zboara prin ea. cuvintele se zbat in ea, ca un pescarus pe valurile unei mari neasteptate. ea le prinde cu o plasa si le naste a doua oara. ea asteapta sunetele lor.

Ea danseaza.

Ea stie pasii unui dans de pe marginea tacerii. ea paseste incet pe visele mele, pentru ca stie sa danseze in pas cu mine. ea ma tine de mana, atunci cand eu o tin de mana. ea nu vorbeste cu strainii, iar eu nu mai sunt un strain pentru ea.

Ea simte.

Atunci cand eu nu sunt aproape.  ea zambeste, viseaza, scrie si danseaza atunci cand atinge luna. ea ma atinge, iar eu zambesc. pentru ca ma atinge Ea.

*

[9]

- Dragostea dureaza 3 luni.

- Cat dureaza o luna atunci? 30 de ani?

Epidermul ei e plin de farmec si minuni, asta ai inteles-o din prima. intr-o zi de vara, vei deveni, probabil o linie pe palma ei sau o cireasa de pe lobul urechii ei stangi. mai ai timp sa alegi. asta e parte buna.

Partea rea este ca deja ai ales. ai ales ziua cand te vei naste.  iar acum esti in constructie. iti descoperi profunzimile si liberatile.

Esti un embrion.

Cu peretii tapetati de celulele ei si asteptarile tale. intr-un travaliu zilnic.

In timp, iti vei devora proprii confratii univitelini, toate personalitatile tale, toti potentialii tu. nu te mira, la fel fac si puii de rechini mako. acestea ii ataca in uterul mamei pe fratii sai mai putin dezvoltati.

Acelasi lucru il faci si tu. zi de zi. te infrupti cu toate slabiciunile si clonele defecte. in final, oricum va trebuie sa te nasti, nu? doar nu poti trai mort tot timpul?  Te vei naste intr-o zi

Pentru a fii adevaratul Tu.

Tu – adevarul.  Tu – puternicul. Tu – Tu.

Pana atunci, insa vei trai ca o clepsidra,  cu dorul  intoarcerii.  Iti vei astepta cuminte Cezariana, infasat in placenta comoditatii.  te vei asambla puzzle dupa puzzle. litera dupa litera. culoare dupa culoare.

Auzi apele?

Vezi lumea

Deschizi lumea

Cuprinzi lumea

Iubesti lumea

Esti lume.

Bun venit, in lumea [9]!

In cerul noua.

In luna noua.

Sub luna noua.

In carne noua.