Coada

Probabil trebuia sa incep mai demult sa vorbesc despre cum e aici, ce e aici si de ce e aici. In Canada. Sau in Quebec. Sau in provincia Quebec, din Canada.
Si pentru că timpul e prea prețios, voi fi cat mai laconic într-o serie de exemple sau experiențe prin care am trecut. Canada, amour toujours.

Voi incepe de la capăt. Adică de la coadă. Coada de la stațiile de autobuz din Montreal.

***

Pentru mentalitate noastră de est-europeni e ciudat să vezi cum lumea pe la stații nu se îmbulzește sa intre in autobuze, nu se calcă in picioare, ci așteaptă cumincior să iasă cine are de ieșit, apoi sa intre. Pe rând. Respectuos, chiar dacă întârzie sau îngheata pe-afara. Alinierea in rand la stație nu e ceva paranormal aici. Este percepută ca un adevăr universal. O normă a societății, nescrisă și nediscutată. Se deprinde chiar de la școală. Și este un obicei aplicat in orice fel de „coadă”. Fie la magazin, la bancă sau orice fel de serviciu clientelă. Sfântă ni-i coada. Ceea ce nu e rău de loc, zic.

De regulă, oamenii cu un handicap sau mai in vârsta sunt lăsați sa intre primii. Sunt bine-nțeles și din acei care încearcă să fenteze, să taie coada. Eu insa nu i-am întâlnit deocamdată. Intr-un studiu publicat în 2008 despre lucrurile care scot cel mai tare din sărite, canadienii i-au pus in capul mesei anume pe acei care neglijează acest obicei. 

Diana Guja scria că o societate sănătoasă sau normală porneste de la WC-uri normale. As putea include si aceste cozi. Normale. 

Ele nu sunt un lux pentru o societate. Mai mult, nu costă nimic. Doar vre-o sută de ani de bun simț și respect. 

Amour și gânduri bune!