„Nemurirea” / Milan Kundera

E prima carte de Milan Kundera, pe care am avut ocazia s-o rasfoiesc, la ingaduinta si recomandarea persoanei dragi, un cadou si o promisiune de lectura splendida fusese. Asta s-a si  intamplat, pana la un anumit punct al romanului unde personajele iti devin antipatice si nicidecum nu te mai preocupa soarta lor, oarecum previzibila.

Romanul urmareste destinul a doua surori antitetice – Agnes si Laura. Prima, prizoniera unei relatii de familie, alaturi de un sot pe care nu l-a iubit niciodata. Iar a doua, Laura mai mereu nemultumita si dornica sa-si imite sora mai mare (fapt ce-i reuseste in final, preluandu-i gesturile, viata si sotul). Tipic, habitual, lumesc.

Actiunea „Nemuririi” se dezvolta pe o multitudine de planuri, aparent fara nicio legatura intre ele. Aceste conexiuni insa sunt sudate prin mici, uneori infime detalii topite de penita autorului. Niste piese Lego descompuse, bizar aranjate intr-o constructie mucegaita, ce ar trebui sa reziste ploii de metafore si simboluri. Schelele romanului fac aproape de nedesluşit graniţa dintre prezent şi trecut, dintre real şi fantastic.

Si totusi, emotiile zugravite in acest roman sunt o imitatie a simtului ( la fel ca si gestul de adio al Agnes, chiar la inceputul cartii). O emotie pe cat de vie, pe atat de falsa. Un sinctir de natural, de cotidian, de erozie zilnica a ‘neiubirii’. Personajele isi traiesc viata dincolo de aceasta carte, iar trairile lor nu sunt decat niste descrieri artificiale ale complexelor si lamentatiilor derizorii.

Un carusel, cu sunete pe-alocuri crepusculare, ireale si grotesti; un iarmaroc, in care personajele vin sa ne ofere niste surasuri, nelamuriri si frustrari, frumos ambalate in mantia timpul’ si al unui nou stil, a lui Kundera din care am muscat, fara a-l gusta preventiv.

Niste fragmente, destul de delicioase gasesti mai jos.

O carte, pe care mi-as fi dorit sa nu o citesc, dar pe care as fi citit-o oricum.

❄❄❄

„Imagineaza-ti ca ai fi trait intr-o lume unde nu exista oglinzi. Ai fi visat despre chipul tau si ti l-ai fi reprezentat ca pe o rasfrangere exterioara a ceea ce se afla in launtrul tau. Pe urma, cand ai fi avut patruzeci de ani, cineva ti-ar fi pus in fata o oglinda. Imagineaza-ti spaima care te-ar fi curpins vazand in fata ta un chip strain, absolut strain! Atunci ai fi inteles, cu claritate, ceea ce nu esti in stare sa intelegi acum: chipul tau nu esti tu.”

„A trai nu-i nici o fericire. A trai: A-ti purta prin viata eul tau indurerat. Dar a fi, a fi e fericirea. A fi: a te transforma intr-o fantana tasnitoare, intr-un bazin de piatra in care universul cade ca o ploaie calda.”

„A spune că-l iubim pe A mai mult decât pe B nu reprezintă comparaţia a două grade de măsură a dragostei, ci înseamnă, pur şi simplu, că B nu este iubit. Căci atunci când iubim pe cineva nu-l comparăm. Cel iubit e incomparabil. Chiar şi în cazul în care îi iubim deopotrivă pe A şi B, tot nu-i putem compara, întrucât, comparându-i, pe unul dintre ei încetăm să-l mai iubim.
Iar dacă declarăm public că-l preferăm pe unul celuilalt, nu facem asta pentru a mărturisi lumii sentimentele noastre de dragoste faţă de A (căci ar fi de ajuns să spunem „îl iubesc pe A!”), ci o facem spre a le da tuturor de înţeles, cu discreţie dar cu claritate, că B ne este absolut indiferent”.

Capcana inselatoare a urii consta in aceea ca ne leaga intr-o stransa imbratisare cu adversarul.”

Pudoarea inseamna ca ne ferim de ceea ce vrem si ne rusinam ca vrem ceva de care ne ferim.”

Cascatul lui nu avea nici inceput nici sfarsit, era cascatul infinit al melodiei wagneriene.”

Omul conteaza pe nemurire si uita sa mai tina seama de moarte.”

Esenta oricarei iubiri este copilul, si nu e deloc important daca in realitate a fost sau nu conceput si adus pe lume. In algebra iubirii, copilul e semnul sumei magice a doua finite.”

„Cu cat omul e mai indiferent fata de politica si de interesele altora, cu atat e mai obsedat de propriul chip. Acesta e individualismul timpurilor noastre.”

“ …fara aceasta credinta, ca fata noastra exprima eul nostru, fara aceasta iluzie primara si fundamental, n-am fi putut trai, sau cel putin, sa fi luat viata in serios”

“ …din clipa in care nu ne mai intereseaza cum ne vede cel pe care-l iubim, inseamna ca nu-l mai iubim.

„E o iluzie naiva credinta ca imaginea noastra e o simpla aparenta, in spatele careia s-ar ascunde unica si adevarata substanta a eului nostrum, independent de ochii lumii”

“ Cu o anumita parte a finitei noastre traim cu totii in afara timpului. Poate doar in anumite moment exceptionale ne dam seama de varsta noastra, aflandu-ne mai tot timpul in afara varstei.”

„Nimic nu e mai avantajos decat sa adopti comportamentul copilului: inocent inca, si lipsit de experienta, copilul isi poate ingadui orice: nu-i obligat sa respecte regulile bunei conduite in societate, intrucat n-a patruns inca in lumea in care domneste forma; isi poate marturisi simtamintele fara a tine seama de conveniente.”

Jurnalistul nu e cel ce intreaba, ci cel ce are dreptul sacru de a intreba – de a intreba pe oricine despre orice.’

Razboiul si Cultura sunt cei doi poli ai Europei, cerul si infernul ei, Gloria si rusinea ei, dar nu pot fi disociate. Cand se va sfarsi una, se va sfarsi si cealalta, si una nu poate sfarsi fara cealalta. Faptul ca in Europa nu mai avem razboaie de cinzeci de ani e legat in chip misterios de imprejurarea ca de cinzeci de ani noi nu mai cunoastem nici un Picasso.”

„Muzica: o pompa de umflat sufletul. Sufletele hipertrofiate transformate in baloane uriase planeaza sub plafonul salii de concert, ciocnidu-se la tot pasul intr-o incredibila busculada.”

Ceea ce-i face pe oameni sa ridice pumnii stransi, sa puna mana pe arme, si-i mana la lupta comuna pentru cauze drepte si nedrepte, nu e ratiunea, ci sufletul hipertrofiat. El e acel carburant fara de care motorul istoriei n-ar fi pornit si Europa ar fi ramas intinsa pe pajiste, contempland intr-o dulce si sublime lenevie norii plutind alene pe bolta cerului.”

„Inainte de a fi disparut din peisaj, drumurile au disparut din sufletul omului: omului i-a pierit dorinta de a mai merge pe picioarele lui, de a se bucura de aceasta miscare binefacatorare. Nici viata lui n-a mai vede ca pe un drum; o vede ca pe o sosea; ca pe o linie de legatura intre doua puncte, de la gradul de capitan la gradul de general, de la starea de sotie la starea de vaduva. Timpul vietii a devenit pentru el un obstacol ce trebuie deposit cu viteza din ce in ce mai mare.”

❄❄❄

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;„Nemurirea” / Milan Kundera&8221;

  1. e tare fain kundera
    liiceanu spunea ca e unul dintre cei mai buni prozatori actualiti,
    citeste insuportabila usuratate a fiintei de el
    si cartea rasului si a uitarii

    sunt faine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s