„Nuntă în Cer” / Mircea Eliade

Revin la Mircea Eliade, ori de cate ori cartile citite de alti autori imi sunt insuficiente, incapabile de a-mi potoli setea de lectura. Scrierile lui intr-adevar pot fi un izvor nesecat de trairi, o incursiune prin maruntaiele sufetului nostru, randuri iscusit aranjate in splendide analize ale elementelor chimice, inexplicabilelor forme si dimensiuni ale dragostei. Si pentru ca azi se implinesc 105 ani de la nasterea scriitorului, vin cu o recomandare de carte. Un roman, pe care la randul sau, persoana draga m-a indemnat sa-l citesc si inevitabil s-o regasesc printre randurile operei. O fraza intamplatoare, o metafora cu gust, un gest scapt, o licarire sau din contra o furtuna de emotii – toate le vedem in oglinda cartilor pe care le citim.

„Nuntă in cer”,  un roman de dragoste fascinant, despre imposibilitate comunicarii intr-un cuplu, despre incercarea disperata de a gasi implinirea sufleteasca prin intermediul femeii. Subiectul  incepe intr-o cabana, la munte, unde doi barbati intalniti la vanatoare vorbesc despre ‘marea dragoste”, care le-a schimbat definitiv cursul vietii si care in final se dovedeste a fi una si aceeasi femeie. Doua povestiri, confesiuni, aminiti depanate de cei doi tovarasi de vanatoare, figuri diferite, intruchipari distincte ale masculinitatii Andrei Mavrodin si Barbu Hasnas.

Scris in 1938, in timp ce se afla in lagarul de la Miercurea Ciuc, inchis pentru ca refuzase sa se desolidarizeze public de Miscarea legionara, romanul este o evadare o nocturna dincolo de celula, dincolo de spatiul-timp al vremurilor instabile de pe-atunci.

Nu am sa doau o sinteza literara sau o descriere a firului narativ.

Va indemn sa-l descoperiti singuri pe Eliade, caruia ii reuseste asemenea unui chirurg iscusit sa deschida carapacea sufletului si sa analizeze cu lupa toate desisurile trairilor interioare.

Mai jos am doar cateva fragmente din acest splendid roman. Lectura placuta.

 ღღღ

„Mă întreb, bunăoară, dacă nu cumva în ziua când am început să iubesc nu s-a întâmplat ceva lângă mine, ceva pe care eu nu l-am văzut sau pe care nu l-am înţeles şi prin ignorarea căruia m-am abandonat, fără luciditate, cu totul iresponsabil, întâmplărilor.”

“… orice femeie pe care o iubesc mă apasă, mă sugrumă şi, fără voia ei, mă destramă şi mă topeşte, pînă la descompunerea finală.. ”

„…m-a impresionat o foarte uşoară oboseală în priviri. Nu era oboseala zilei, nici strivirea pe care ţi-o lasă o boală lungă sau o serie de excese, ci oboseala aceea aproape ironică pe care o imprimă cu timpul inteligenţa feminină”.

“Nu suntem noi de vină dacă cele mai multe dintre femei ne arată, cu insistenţă, ceea ce e obscen sau inert, sau caduc în corpurile lor. Pe o femeie care-şi subliniază contururile obscene nu o poţi privi altfel decât obscen. Obiectul ne indică de cele mai multe ori, cum trebuie el privit şi judecat. Un bărbat care priveşte cu aviditate corpul unei cocote nu poate fi acuzat de indiscreţie. Femeia ne invită întotdeauna s-o privim aşa cum vrea ea.” 

„Am uitat de mult gustul atâtor trupuri pe care le-am cunoscut. Asta se întâmplă aproape tuturor bărbaţilor: să nu aibă amintiri calde, să nu mai păstreze nimic din toată magia aceea a dragostei fizice. Cred că femeile uită mai greu; trupurile lor păstrează îndelung prezenţa bărbatului pe care l-au iubit sau cunoscut cândva.  Dar se întâmplă în viaţa oricărui bărbat un miracol de câteva clipe: întâlnirea unei priviri, o sărutare, o atingere care nu se aseamănă cu nimic din tot ceea ce a fost până atunci. Parcă ar începe un fir nou, o deşteptare în altă parte: pătrundere misterioasă, şi totuşi firească, într-un văzduh necunoscut.”

„Dar dragostea a venit mai târziu, dragostea a început de-abia după ce vraja aceea izbutise să ne izoleze şi să ne topească unul într-altul.  Pentru că, fireşte, unirea trupurilor noastre s-a pecetluit în acea clipă suspendată, când am cules-o întreagă, cuprinzându-i numai palma… Nici măcar nu o strângeam : o păstram pur şi simplu, înghiţită în palma mea…”

„Căci asta mi se pare lucrul cel mai greu de învăţat în contemplarea iubitei: să ştii cum să-i priveşti ochii. Uneori privirile noastre lovesc atât de nepriceput oglinda ochilor iubitei, încât o turbură, aburind-o; sau, şi mai grav, fac ochii opaci, le dă un luciu de teracotă, de smalţ colorat…”

„Stangaciile, ca si timiditatea au un farmec discret prin surprizele pe care le provoaca, prin panica naiva care o raspandesc.”

„Unii spun că sunt femei pe care, întâlnindu-le, eşti sigur dintr-o singură privire că ascund o mare taină, reală, fără nimic bovaric în ea. Şi se mai spune, de asemenea, că sunt femei în sufletul cărora citeşti într-o singură clipă; limpezi, senine ca fundul unei ape de munte.”

„De obicei, dupa cea dintai intalnire cu o femeie, la inceputul unei legaturi, simteam aprig nevoia de a ramane cat mai repede singur, ca sa ma regasesc, sa-mi recapat luciditatea. Cred ca asta se intampla in general cu orice barbat in asemenea imprejurari. Fiecare dintre noi, descatusandu-se din farmecul celei dintai cunoasteri a femeii, isi cucereste singuratatea cu un gest brutal: fie aprinzandu-si o tigara, fie fredonand o arie sau incepand o conversatie oarecare sau pur si simplu plecand de langa ea.”

„rareori cred ca se degradeaza mai penibil un barbat ca intr-o criza absurda de gelozie. Fiecare dintre noi am cunoscut, fireste, chinuirle acestea fara sens, alimentate pana la extenuarea finala de cea mai dezlantuita si desfranata imaginatie.”

„Am avut atunci revelaţia adevăratului înţeles al strigătului : a mea – al meu ! Posesiunea, cât ar fi ea de perfectă, nu înseamnă aproape nimic. Cel care a spus: amorul e o chestiune de epidermă se referea, fără îndoială, la aceste cunoaşteri inferioare ale trupului, la faptul că o posesiune e posibilă numai în anumite condiţiuni fizice şi pentru anumite exemplare umane. Dar trupul poate revela mai mult. Dincolo de voluptate, dincolo de rut, este cu putinţă o regăsire desăvârşită în îmbrăţişare, ca şi cum ai cuprinde – pentru întâia oară – o altă parte din tine, care te „încheie”, te completează, revelându-ţi altă experienţă a lumii, îmbogăţită cu alte, noi dimensiuni.”

„Pentru că revelaţia unirii desăvârşite aceasta e: te regăseşti pe tine în clipa când te pierzi. „

 „Dar cel care a cunoscut, ca mine, desavarsita integrare, unirea aceea de neinteles pentru expe­rienta si mintea omeneasca, stie ca de la un anumit nivel viata nu mai are sfarsit, ca omul moare pentru ca e singur, e despartit, despicat in doua, dar ca printr-o mare imbratisare se regaseste pe sine intr-o fiinta cosmica, autonoma si eterna…”

‎”De altfel, cred ca nicio creatie artistica nu e cu putinta intr-o stare de plenitudine si euforie. Trebuie sa simti in toata fiinta ta o lipsa, o absenta care te macina, fiindca aceasta isi cauta implinirea in actul creatiei

„Cine nu stie, de altfel, ca in dragoste nici o certitudine nu e definitiva, ca lucrul acela elementar – sentimentul ca esti iubit – trebuie necontenit verificat, caci o singura indoiala, o singura greseala surpa totul in nebunie si dezgust.

„De-abia dupa ce mi-am dat seama ca Lena nu-mi mai apartine, am inteles ca viata mea a ratat intr-un lamentabil naufragiu. Sentimentul acesta dumneata nu-l poti intui: sentimentul propriului tau naufragiu. E o descoperire pe care o faci mai tarziu in viata, in jurul varstei de 40 de ani, cand inca te mai poti pacali cu iluzia ca tineretea nu e sfarsita, ca undeva trebuie sa existe o posibilitate de scapare. Si tocmai iluzia aceasta ca ar fi timp sa faci ceva, ca sta in putinta ta sa evadezi din mizerie si desartaciune, nutreste sentimentul ratarii si al naufragiului. Daca ai fi batran, poate ca nu te-ai mai plange de hotararile destinului. Dar ti se pare ca ceva mai poate fi inca salvat, si neputinta de-a salva, paralizarea oricarei initiative, te zdrobeste…” 

“ Cu o asemenea dragoste nu te intalnesti decat o singura data in viata . cum spuneai prea bine, asta apartine intr-un anumit fel miracolului, de aceea si apare, poate , atat de intamplator, intr-o serie de evenimente cu desavarsire frivole si nesemnificative… Sta in putinta noastra sa realizam acest miracol. Dar ne dam seama prea tarziu de el, ne dam intodeauna seama prea tarziu…”

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;„Nuntă în Cer” / Mircea Eliade&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s